Jador s-a enervat și a plecat de pe scenă în timpul concertului. Si-au batut joc de el

Postat la: 03.11.2025 - 19:13

Jador a trecut prin momente neplăcute în timpul unui concert susținut în Olanda. La scurt timp după ce a urcat pe scenă din public s-au auzit jigniri și amenințări.

Imediat, Jador a decis să oprească concertul, a coborât de pe scenă și a plecat. Fanii au fost dezamăgiți și au postat mai multe mesaje pe rețelele de socializare în care l-au criticat aspru pentru gestul său. Cântărețul a postat și el un mesaj în care și-a explicat decizia. „Din păcate, au fost și oameni care au ales să strice totul - prin amenințări, jigniri și un comportament lipsit de respect, atât față de mine, cât și față de alți artiști. Într-un astfel de context, am decis să opresc totul. Eu nu pot și nici nu vreau să cânt într-un mediu tensionat.

Noi venim cu sufletul deschis, călătorim ore întregi ca să aducem bucurie, nu ca să fim tratați urât", a declarat Jador, pe rețelele de socializare. Cu aproape cinci luni în urmă, viața lui Jador s-a schimbat total. Artistul a devenit pentru prima dată tată. Oana, soția sa, a născut un băiețel. Acesta a recunoscut că traversează cea mai frumoasă perioadă. De altfel, de ani de zile Jador declara că își dorește copii.

"Sunt fericit, viața are sens, totul e frumos de acum. Cel mic crește, mă surprinde în fiecare zi. Când plec de acasă, îi mai cumpăr și lui o jucărie, mamei lui un parfum, și mă întorc acasă și le pun pe masă tot ce au nevoie. Așa fac când merg la concerte peste tot în lume. Vreau să mai devin tată, îmi doresc mulți copii. Vreau să fie fericit. Dacă o să fie nevoie să fiu autoritar, o să fiu autoritar. Cel mai probabil așa o să fiu, un tată autoritar", a spus Jador, în exclusivitate pentru Spynews.ro.

 

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu