Lia Bugnar ia apărarea regizorului Felix Alexa în ciuda acuzațiilor de hărțuire sexuală: "Când te bagi într-o relație cu un profesor vina e și a ta!"
Postat la: 31.10.2026 - 13:35
Actrița și regizoarea Lia Bugnar reacționează la controversele provocate de angajarea regizorului Felix Alexa la Teatrul Național București, afirmând că se teme mai degrabă de „haitele" formate în spațiul public decât de regizorul vizat în trecut de acuzații de hărțuire și abuz.
Într-o postare amplă, Bugnar pune sub semnul întrebării condamnarea publică a acestuia în lipsa unor demersuri legale și susține că acuzațiile trebuie analizate cu nuanțe, nu judecate prin presiunea opiniei publice.
Declarațiile vin după ce Teatrul Național București l-a angajat pe regizorul Felix Alexa, vizat în trecut de acuzații de hărțuire sexuală și abuz. Managerul instituției, Ada Lupu Hausvater, spune că decizia a fost luată după discuții în conducerea teatrului.
"Chiar mi-am dorit mult să tac pe subiectul Felix Alexa, pentru că astea nu sunt vremuri în care de adevăratelea e cineva interesat de nuanțe. Sunt vremuri în care oamenii, de atâta alienare, de singurătate (mai ales singurătate în grupuri de doi sau mai mulți), de amărăciune, frustrare, nemulțumire, se constituie extrem de ușor în haite și acționează exact pe principiul haitei.
Așa că mi-am zis "stai dracu' în banca ta, nu-ți trebuie asta". Doar că, n-o să credeți, azi noapte n-am putut să dorm de grija lui Felix Alexa. La propriu. Să vă dau un pic de context, cum se spune azi (imbecilă expresie, oglindește vremurile). Un pic de context ar fi că sunt un copil crescut în abuz și care s-a ferit toată viețișoara lui de abuz.
Eu sunt aia care mă bag între un el și o ea care se ceartă în metrou și-i spun lui să nu-i mai vorbească urât. Și am pățit să fiu pusă la locul meu de ea, adică să-mi văd de treaba mea, că se ceartă și ei ca oamenii și nu-i căzu' să mă bag eu în vorbă ca o lingură în ciorbă. Spectacolele mele sunt feministe fără să-și propună asta, pur și simplu sunt.
Mereu le scot pe femei și mai cu moț, și mai cu haz, și mai cu dreptatea de partea lor. Cine a mai dat banii pe vreun bilet la spectacolele mele știe deja asta. DAR. Nu mai pot să tac pe acest subiect tranșat deja, cu sentința dată de tribunalul poporului, cu condamnarea publică rostită, cu execuția în desfășurare", scrie Lia Bugnar, pe pagina sa de Facebook.
Regizoarea spune că a urmărit în urmă cu patru ani materialul jurnalistic care l-a avut ca subiect pe Felix Alexa.
"Erau acolo niște mărturii date sub anonimat și altele neanonime. Felix a spus că a avut relații de durată cu acele femei. Acum, relațiile sunt și ele mai reușite sau nu, că de-aia ai într-o viață de om mai multe încercări până îți iese (dacă îți iese vreodată). De atunci mi s-a părut aiurea să spui într-o anchetă jurnalistică despre relația ta cu un iubit.
Pentru că, da, am fost și eu studentă, am fost și îndrăgostită de profesori din școală (îndrăgostită lulea), dar erau altele mai frumoase și mai talentate ca mine, așa că mi-am pus îndrăgosteala în cui. Ce vreau să spun este că, în momentul în care te bagi într-o relație cu un profesor, vina e un pic și a ta.
Da, da, relație de putere și tot restul, dar tu ești totuși majoră și ai capacitatea să decizi că da sau că nu. Am citit zilele-astea o grămadă de postări în care se tot înfierează "tăcerea breslei". "Le e frică!" "Normal că nu vrei să te pui rău cu un regizor, că nu știi când prinzi un rol la el!" "Dreptate, etică, moralitate, dar până la bani!" etc. Am încheiat citatele din comentariile spectatorilor justițiari.
Și vreau să spun că da, despre frică este vorba. Dar nu frica de Felix Alexa. Frica de voi, spectatorii care vă constituiți în haite și dați sentințe înainte de a fi existat vreun proces, înainte ca acuzatul să fi apucat să deschidă gura măcar. Dat fiind că eu sunt în etate și Iago, cățelul meu, și mai în etate, cred că voi supraviețui optimea această de viață care mi-a rămas chiar dacă veți arunca în mine cu roșii de câte ori vă voi mai chema la un spectacol", afirmă regizoare.
Lia Bugnar avertizează că situația trebuie privită cu toate nuanțele ei și dă exemplu uneia dintre femeile care l-au reclamat pe Felix Alexa.
"Vă dau un singur reper, ca să înțelegeți că totuși lucrurile au nuanțe, după care mă opresc, pentru că această postare e deja foarte lungă și nici nu e o capodoperă a genului. Una dintre femeile care se plâng public de felul în care au fost ele hărțuite și terorizate de Felix nu ține cont de faptul că în teroarea respectivă ea i-a scris o grămadă de mailuri (că așa era pe vremea aia, nu era cu WhatsApp) în care îi spune cât îl iubește, îi scrie poezii, îi cere iertări peste iertări, îl roagă să.
Sigur, teroarea și hărțuirea iau multe forme. Și eu cred acum că iubesc un bărbat și peste câțiva ani s-ar putea să mi se pară că mi s-a părut. Doar că, de la nivelul ăsta de complicățenie a situației, nu cred că e justific să tranșezi lucrurile în tribunale publice. Și mai e o întrebare de pus. După demascarea de acum patru ani, dacă victimele tot s-au apucat să vorbească și Felix a negat tot ce au spus ele, de ce niciuna, dar niciuna nu a mers mai departe cu acuzațiile? Totuși de-asta există legi. Dacă lucrurile rămân la nivel de zis unii despre alții, ele devin extrem de periculoase.
Eu pot acum să iau oricare dintre regizorii cu care am lucrat în viața asta (nu sunt mulți, că am avut talent micuț) și să m-apuc să zic verzi și uscate. Mai am și harul vorbelor cât de cât. Mai găsesc două-trei nemulțumite de viață, le conving că nu mai e cazul să răbdăm nedreptățile și ne punem pe om. Vă garantez că-i facem rău", spune artista.
Lia Bugnar atrage atenția că "au trecut patru ani de la materialul despre Felix. Nu există niciun fel de lucru concret, legal, împotriva lui. Nici măcar o plângere la poliție, ceva, orice. Care ar trebui să fie urmarea? Ca Felix să nu mai lucreze niciodată nimic? Întreb. Care ar fi pedeapsa corectă? Și, dacă ar fi așa, întreb, nu devine toată povestea asta cu acuzatul din gură și atât, o armă îngrozitor de periculoasă? Întreb. Puteți să dați cu roșii, am luat deja în calcul asta. Și, dacă Felix, ajuns la capătul răbdării că, după patru ani, iarăși e sacul de box al internetului iubitor de teatru, se spânzură de lustră (să zicem), vi se pare că s-a făcut dreptate? Vi s-ar părea un pas spre o lume mai bună? Mie nu. Și nu mi-e frică s-o zic... Singurul lucru de care mi-e frică este să ajung să-mi fie frică să zic ce cred".

Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu