Mogulul Adrian Sârbu a rămas fără apartamentul din blocul miliardarilor

Postat la: 14.01.2026 - 09:39

Adrian Sârbu, „tăticul" Pro TV, a suferit o lovitură grea în urmă cu mai mult timp. Fostul patron de televiziune a fost executat silit, pierzând astfel o proprietate foarte valoroasă. Sârbu a rămas fără apartamentul pe care îl deținea în stațiunea Mamaia, la malul mării, în celebrul complex Caelia.

Cartierul, supranumit „raiul milionarilor", a fost privit drept unul dintre cele mai selecte din România, apartamentele având prețuri de pornire de la 350.000 de euro și ajungând chiar și la jumătate de milion de euro. Printre oamenii cunoscuți care au luat contact cu acest complex se numără Mircea Sandu, George Copos și Vasile Blaga.

Apartamentul mogulului, aflat la parterul imobilului, are două camere și 79 de metri pătrați. Prețul de pornire în cadrul licitației a fost de 1,42 milioane de lei, adică aproximativ 310.000 de euro la acea vreme, potrivit unor evaluări întocmite de specialiști.

S-a notat în presă că Adrian Sârbu era debitor la două bănci comerciale, în urma unor contracte de credit în valoare de peste cinci milioane de dolari. În consecință, băncile au cerut recuperarea creanțelor.

Plecarea lui Sârbu de la Pro TV s-a produs în urmă cu mai bine de un deceniu. Recent, la aniversarea de 30 de ani a televiziunii, el a îndreptat un atac dur spre actuala conducere.

„18 ani am dus Pro TV-ul în cârcă. (...) Eu nu mai exist în lumea Pro TV-ului încă din 2013 - când au venit niște cetățeni care erau dușmanii mei și le-au zis tuturor să nu-mi mai pronunțe numele. Astăzi, Pro TV este ostaticul unor impostori", a transmis Adrian Sârbu într-un interviu acordat celor de la Aleph News

După părerea afaceristului, „lansarea trustului Pro TV din decembrie '95 a fost cel mai important moment de după Revoluție, pentru că a pus bazele trecerii de la comunism la capitalism".

Sârbu a continuat: „A fost momentul când Occidentul, către care nu speram să ne ducem, ne-a recunoscut. După șase ani. Revoluția s-a încheiat în momentul în care am intrat în UE. Un pilon a fost lansarea Pro TV". De asemenea, el mai precizat că „Pro TV a fost primit ca o salvare - o nouă salvare a sufletului, a minților, o nouă perspectivă asupra viitorului poporului român".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu