Monica Tatoiu e șocată de câți bani trebuie să plătească la curent și la gaze: "Sunt furăciuni!"

Postat la: 31.01.2022 - 16:13

Monica Tatoiu a dezvăluit valoarea facturilor care i-au fost emise pentru consumul de gaze naturale și energie electrică, cunoscuta afaceristă fiind convinsă că este ceva necurat la mijloc.

Ea a spus într-o emisiune TV cât trebuie să plătească pentru facturile la energie electrică și la gaze naturale, ea fiind de-a dreptul șocată de schimbările de preț pentru utilități. Astfel, conform declarațiilor făcute de femeia de afaceri, însumate, cele două facturi au ajuns la suma de 14.000 de lei, adică aproape 3.000 de euro, o sumă pe care o consideră exagerată. Trebuie precizat însă că Monica Tatoiu locuiește într-o vilă.

"Mi-a venit factura la gaze și la energie pe luna decembrie și jumătate din ianuarie 14.000 de lei. Am pisici și n-am piscină. Ăștia care ne-am făcut case, să ne trăiască. Amândouă facturile sunt furăciuni" a spus Monica Tatoiu. E adevărat, a precizat Monica Tatoiu, ea a avut grijă ca în casă să fie tot timpul o temperatură optimă, fără să precizeze însă ce înseamnă asta pentru ea. Mai mult, a mai precizat Monica Tatoiu, facturile despre care vorbește sunt emise pentru luna decembrie a anului 2021 și prima jumătate a lunii ianuarie a acestui an.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu