În deschiderea spectacolului marelui Chris Norman vor concerta Jessie și Ovidiu Lipan Țăndărică!
Postat la: 23.05.2023 - 01:12
Chris Norman (Smokie) va susține un concert de excepție la Cluj pe data de 15 iunie. Surpriza specială pe care organizatorii i-au pregătit-o publicului este apariția unor nume mari din muzica românească pe BT Arena. Paul Ciuci de la trupa Compact și Jessie Baneș împreună cu Ovidiu Lipan Ţăndărică vor susţine un concert extraordinar în deschiderea show-ului.
„În 15 iunie, la BT Arena va avea loc un concert de senzaţie Chris Norman şi-i avem invitaţi pe maestrul Ovidiu Lipan Ţăndărică şi pe maestrul Paul Ciuci. Pentru că sunt născut la Cluj, am ţinut să fie concertul întâi la Cluj, iar în toamnă vom organiza unul şi la Bucureşti. Chris Norman va cânta piesele clasice, asta cere lumea, dar şi de pe noul său album. La 72 de ani cântă foarte bine. Publicul clujean este avizat, iubeşte muzica de calitate, sunt extrem de multe hituri, cam 30 în total. Va fi un regal de muzică, iar alături de Chris Norman vor cânta şi Paul Ciuci de la trupa Compact şi Ovidiu Lipan Ţăndărică, care, împreună cu Jessie Baneș și Admiral C4C, vor cânta pentru prima dată public piesa ‘Meninas morenas'. Mă aştept ca sala să fie plină", a declarat într-o conferinţă de presă, organizatorul concertului, Radu Groza.
Pe data de 21 aprilie, Jessie Baneș a lansat o nouă piesă, fresh, în ritmuri latino, numai bună pentru vară, alături de Ovidiu Lipan Țăndărică și Admiral C4C. Melodia a reușit, în doar 48 de ore, să strângă aproape 8.000 de vizualizări pe Youtube. Jessie Baneș și Ovidiu Lipan Țăndărică vor da startul verii cu noua melodie, „Meninas morenas", aducând-o pentru prima oară live în fața publicului clujean. Melodia va fi însoțită și de un videoclip antrenant, filmat la Vox Maris Grand Resort, acesta fiind proiectat pe ecran în timpul concertului.
Cu prilejul lansării, artista a dezvăluit și detalii din spatele camerelor de filmat.
„Dragii mei sunt foarte fericită să vă anunț că s-a lansat o piesă tare dragă mie, în colaborare cu talentatul Ovidiu Lipan Țăndărică????Vreau să-i mulțumesc lui Ovidiu și lui Radu Groza că mi-au propus să fac parte din acest proiect minunat, pe care sper să îl primiți cu bucurie în suflete.
Iubesc această piesă, îți dă o energie inexplicabilă și de fiecare dată când o ascult îmi aduce vara, căldura, emoția în suflet. Vă invit și pe voi să o ascultați", a spus Jessie Baneș pe Facebook.
„De fiecare dată vin la Cluj cu drag. Mă bucur mult că o să am ocazia să cântăm împreună cu Paul Ciuci, cu Compact. Ne bucurăm mult pentru realizarea acestui eveniment, care va avea un efect pozitiv", a declarat Ovidiu Lipan Ţăndărică.
„Sunt bucuros tare să fiu în faţa d-voastră. Suntem foarte bucuroşi că stăm lângă profesionişti ca Radu Groza, pe partea lui managerială şi impresariat de foarte mulţi ani. Dar eu aşteptam să-l văd pe Chris Norman să-l întreb ce mai face Alice. O să am ocazia pe 15 iunie. Suntem de 42 de ani pe piaţă, ser că vă place muzica noastră, nu ne-am schimbat după vremuri, nu ne-am schimbat după modă, asta simţim şi asta cântăm", a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, Paul Ciuci.
Cei care vor fi prezenți la spectacolul de excepție se vor bucura, pe lângă show-ul oferit de Jessie și Ovidiu Lipan Țăndărică în deschidere, de revenirea în România a lui Chris Norman, vocea inconfundabilă a trupei Smokie din anii '70. Celebrul cântăreţ va susţine un concert nostalgic, evocând amintiri frumoase din epoca de aur a muzicii. Trupa alături de care va concerta celebrul artist britanic la Cluj este formată din: Geoff Carline - chitară, voce, Martina Walbeck - Keyboards, pian, voce, Axel Kowollik - bass, voce, Dorino Goldbrunner - tobe, Rachel Parga - chitară, voce.
Se anunță un show de proporții, ce nu trebuie ratat, atât organizatorii, cât și artiștii care vor concerta fiind încrezători în succesul evenimentului și nerăbdători să se întâlnească cu publicul.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu