Noua metoda de "chiulit" a adolescentilor britanici. Falsifica testul COVID-19 cu suc de portocale

Postat la: 04.07.2021 - 10:42

Adolescentii britanici ar fi descoperit o noua metoda prin care pot chiuli de la cursuri. Au nevoie doar de un test Covid rapid, de un pahar de suc de portocale si de "instructiuni" de pe TikTok.

Un nou trend aparut pe platforma preferata de milioane de adolescenti din intreaga lume, face furori dupa ce s-a descoperit ca anumite alimente pot transforma un test de Covid intr-unul pozitiv. In ultimele zile, video-uri in care tinerii aplica diverse lichide pe testele rapide pentru a le face sa fie pozitive au acumulat milioane de vizualizari pe TikTok. S-a pornit de la sucul de portocale, iar pe parcurs, cu cat utilizatorii ofereau sugestii, s-a descoperit ca ar functiona chiar si cu ketchup, kiwi, otet sau dezinfectant.

Fenomenul pare sa fie legat de aciditatea pe care aceste bauturi si alimente o contin. Astfel, cu cat un suc, de exemplu, este mai acidulat, cu atat mai sigur poti obtine un test pozitiv de Covid-19. Rezultatul a socat pe toata lumea, in special pe unii elevi britanici care s-au folosit de noile informatii pentru a scapa de scoala pentru doua saptamani. In total, clipurile incarcate sub hashtag-ul #fakecovidtest au fost vizualizate de peste 6,5 milioane de ori.

Insa acum acele videoclipuri nu mai pot fi vazute pe reteaua de socializare. la cautarea dupa #fakecovidtest, TikTok afiseaza urmatorul mesaj: "Aceasta fraza poate fi asociata cu un comportament sau continut care incalca regulile noastre. Promovarea unei experiente sigure si pozitive este principala prioritate a TikTok. Pentru mai multe informatii, va invitam sa consultati Regulile comunitatii".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu