O dezbatere plină de curiozități și multe mistere: care este sursa de alimentare a râurilor și fluviilor Pământului

Majoritatea râurilor pornesc din munți, înainte de a curge pe versanții acestora și de a ajunge în mări și oceane. În timp ce această poveste simplistă explică traseul celor mai multe râuri, multe altele au povești cu o origine mai interesantă.

Punctul de plecare al unui râu este denumit izvorul râului. Gura de vărsare este locul unde râul se varsă fie într-un alt râu sau fluviu, fie într-un lac, mare sau ocean. Alături de munți, alte surse obișnuite ale râurilor includ topirea ghețarilor, lacurile, mlaștinile și izvoarele de apă subterană. Munții servesc adesea drept sursă de râuri, deoarece pot ajuta la generarea de nori și, la rândul lor, produc precipitații, cum ar fi ploaia sau zăpada, ceea ce duce la formarea de râuri.

Norii sunt formați din particule de apă care se evaporă din mări și oceane, sub căldura soarelui. Apa se transformă în vapori care se ridică. Ajunși la înălțime foarte mare, acești vapori întâlnesc aerul rece și se condensează, formând astfel norii. Norii care pândesc vârful muntelui își vor lăsa încărcătura sub formă de ploaie sau zăpadă, care în cele din urmă se scurge în jos sub formă de râuri. Întrucât cea mai mare parte a uscatului de pe Pământ este mai înaltă decât nivelul mării, este logic că gravitația va conduce adesea râurile la marginea uscatului în ocean sau mări.

Cu toate acestea, ploaia și zăpada din vârful munților nu reprezintă întotdeauna punctul de plecare. De exemplu, izvoarele râurilor Indus, Gange și Brahmaputra din Asia își datorează toate debitul topirii ghețarilor din munții Himalaya, Karakorum și Hindu Kush. Uneori, munții nu sunt implicați deloc. Un exemplu este Tamisa, fluviul care traversează renumita Londra înainte de a se vărsa în Marea Nordului. Curgerea sa începe în Gloucestershire, de la izvoare subterane profunde care își au originea în acviferele calcaroase din Cotswolds. Totuși, locul exact este încă foarte dezbătut. Thames Head, în apropiere de satul Coates, este citat în mod obișnuit ca fiind sursa sa.

Într-adevăr, nu este întotdeauna posibil să se localizeze o singură coordonată pe o hartă și să se spune " De aici începe râul X". Râurile au deseori mai multe pâraie și afluenți care se varsă unul în altul și care ajung la un singur râu. Deși sursa râului este în general atribuită celui mai îndepărtat punct de la gura de vărsare a râului, aceasta poate fi dificil de determinat. Sursa fluviului Nil a fost un mister de lungă durată. Lacul Victoria, cel mai mare lac din Africa după suprafața sa, este adesea considerat ca fiind sursa Nilului. Cu toate acestea, acest mare lac este alimentat de alte râuri, și anume de râul Kagera, care provine din Munții Ruwenzori. În concluzie, este mult mai complex decât pare la prima vedere.

De asemenea, sursa fluviului Amazon s-a dovedit la fel de problematică. Deși este evident că își are originea undeva în Anzii peruani, este mai greu de spus unde anume. În 2007, oamenii de știință brazilieni au pornit într-o expediție de 14 zile pentru a găsi sursa Amazonului. Călătoria lor a dus la răsturnarea teoriilor anterioare, sugerând că debitul Amazonului își are originea într-un râu din sudul Peru, spre deosebire de nordul țării. Dacă descoperirile lor ar fi corecte, ar extinde lungimea Amazonului cu aproximativ 284 de kilometri, făcându-l mai lung decât Nilul.

Deci, care este mai lung: Amazonul sau Nilul? În cele din urmă, depinde de locul care este considerat izvorul lor - iar acest lucru nu este ușor de stabilit. În aprilie 2024, o altă echipă de oameni de știință se va întoarce în Anzii peruani, în speranța de a rezolva misterul o dată pentru totdeauna.