Povestea fabuloasă a două fetițe care au fugit din calea naziștilor în 1939. După 82 de ani s-au reîntâlnit

Postat la: 25.11.2021 - 17:15

Două fetițe de 9 ani erau cele mai bune prietene în primăvara anului 1939, când la Berlin, famillile lor au fost forțate să fugă din țară de naziști, în pragul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Acum, pe 5 noiembrie 2021, după 82 de ani, Betty Grebenschikoff și Ana Maria Wahrenberg s-au reîntâlnit în orașul St. Petersburg din Florida, Statele Unite. Vreme de peste opt decenii, Betty Grebenschikoff a crezut că prietena ei cea mai bună din copilărie a murit în Germania, dar acum ea a regasit-o. "M-am sințit ca și cum m-aș fi întors acasă. A fost foarte emoționant. Parcă nu am fost niciodată despărțite", a spus Grebenschikoff, potrivit Washington Post. Supraviețuitoarele Holocaustului s-au căutat una pe alta timp de zeci de ani, cercetând bazele de date și căutând informații de la oricine putea ști ceva. Nu au avut noroc, în principal, datorită faptului că amândouă femeile și-au schimbat numele de familie, mai târziu în viață.

Abia când o organizație non-profit USC Shoah Foundation creată de Steven Spielberg, care păstrează și produce mărturii ale supraviețuitorilor Holocaustului, a observat asemănări în mărturiile lor și, în cele din urmă, le-a făcut legătura celor două femei. Pentru prima dată, Grebenschikoff - care a fost unul dintre cei 20.000 de evrei europeni, care s-au stabilit la Shanghai - a primit informații despre ceea ce s-a întâmplat cu cea mai bună prietenă a ei din copilărie, pierdută de mult: în noiembrie 1939, Wahrenberg și familia sa au fugit la Santiago, Chile, unde locuiește și astăzi.

Într-o reuniune facilitată de Fundația Shoah, precum și de Muzeul Holocaustului din Florida și Muzeul evreiesc din Chile, cele două femei și familiile lor s-au reconectat în noiembrie anul trecut, printr-un apel pe Zoom. Deși trebuiau să se întâlnească în Florida, unde locuiește Grebenshikoff, în septembrie 2021, pandemia COVID a amânat reunirea celor două prietene despărțite de istorie. Dar acum, pe 5 noiembrie 2021, ele s-au regăsit într-o cameră de hotel din St. Petersburg, Florida, Statele Unite, după 82 de ani. Femeile, văduve, în vârstă de 91 de ani, au petrecut patru zile împreună, au mers la cumpărături, au luat masa și au vorbit ore în șir, recuperând timpul pierdut.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu