Povestea pe care manualele n-o spun: Eposul Atrahasis - o scriere akkadiană veche de peste 3.700 de ani care ne oferă o perspectivă fascinantă asupra începuturilor noastre

În Eposul Atrahasis, care este o scriere akkadiană veche de peste 3.700 de ani ce ne oferă o perspectivă fascinantă asupra începuturilor noastre, apare și ideea ca oamenii au fost creati de zeități pentru a fi o specie de tip "robotic" biologic spre a fi pusă la muncă în folosul unei specii superioare, asemeni robotilor inzestrati cu AI pe care incercam noi acum sa-i reproducem dupa chipul si asemănarea noastră.

Șantierul Zeilor: 3.600 de ani de trudă

Înainte de oameni, universul era administrat de două tabere de zei: Anunnaki, sau Marii zei, „aristocrația" cerească, cei care luau deciziile și Igigi, niște zei inferiori, cei care puneau umărul la treabă în folosul primilor. Timp de 3.600 de ani, Igigii au fost forțați să sape albiile fluviilor Tigru și Eufrat și să creeze o rețea uriașă de canale de irigații pentru a face pământul locuibil. Munca era epuizantă, iar noroiul excavat era stivuit în munți de sedimente.

Revolta din Mesopotamia

La un moment dat, epuizarea s-a transformat în furie. Igigii și-au ars uneltele și au mărșăluit spre templul lui Enlil, regele zeilor. Era prima „grevă" din istoria universului! Confruntați cu o rebeliune divină, marii zei au intrat în panică.

Soluția lui Enki: „Lut și Sânge"

Pentru a instaura pacea, zeul înțelepciunii, Enki, a venit cu o idee revoluționară: crearea unui „înlocuitor" care să preia munca grea. Procesul a fost unul ritualic și biologic: Zeița mamă, Nintu (sau Mami), a amestecat "lutul pământului" cu sângele și carnea unui zeu sacrificat, We-ila. (Evident, un amestec intre o fiinta pamanteana cu ADN-ul extraterestru). Se spune că din acest amestec au fost modelate primele șapte perechi de oameni, creați special pentru a întreține canalele Eufratului și a asigura hrana zeilor prin ofrande. Igigii traiau foarte mult, de ordinul zecilor de mii de ani pamantesti, si au avut timp la dispozitie sa se revolte. Anunnaki trăiau si mai mult, de ordinul sutelor de mii de ani pamantesti - din aceasta perspectiva fiind practic nemuritori pentru pamanteni. Asa ca zeii au facut oamenii sa traiasca putin, de ordinul zecilor de ani si sa se degradeze biologic, sa nu se mai razvrateasca. Dar, in schimb, sa se inmulteasca foarte repede, sa ajunga rapid la maturitate spre a fi apti de muncă. Asa ca femeile au devenit extrem de fertile, cu cilcluri dese de insamantare.

Ce a urmat?

Oamenii s-au dovedit a fi atât de eficienți încât s-au înmulțit rapid. Zgomotul lor a devenit atât de mare încât Enlil nu mai putea dormi, ceea ce a dus, în cele din urmă, la decizia trimiterii Marelui Potop...

„Gălăgia" care a înfuriat un zeu

Oamenii s-au înmulțit atât de mult încât pământul „mugea ca un taur sălbatic". Enlil, marele zeu al aerului și regele pământului, nu mai putea dormi din cauza vacarmului produs de omenire. Soluția lui? Distrugerea totală. Mai întâi a încercat cu foamete și ciumă, dar de fiecare dată zeul Enki (cel care ne crease) i-a învățat pe oameni cum să se salveze. Furios, Enlil a forțat toți zeii să depună un jurământ sacru: nimeni nu va avertiza omenirea despre „Arma Finală" - Marele Potop.

Șoapta prin peretele de stuf

Enki, fiind un maestru al diplomației și al „ocolirii" regulilor, nu a vrut să-și vadă creația distrusă. Pentru a nu încălca jurământul direct, s-a dus la coliba de stuf a lui Atrahasis (eroul nostru, al cărui nume înseamnă „Cel Foarte Înțelept"). Enki nu i-a vorbit direct lui Atrahasis, ci a vorbit peretelui colibei: „Perete, ascultă-mă! Trestie, ia aminte la cuvintele mele! Dărâmă-ți casa și construiește o corabie Renunță la averi și salvează-ți viața!" Atrahasis, ascultând prin perete, a înțeles mesajul.

Arca și Ingineria Antică

Textul ne oferă detalii tehnice fascinante: Corabia trebuia să fie un cub perfect cu 7 punți. A fost sigilată cu bitum (asfalt natural) pentru a fi etanșă. Atrahasis a urcat la bord familia, meșteșugarii pricepuți și „toate vietățile câmpului".

Furia Naturii și Regretul Zeilor

Când a început potopul, a fost atât de teribil încât până și zeii s-au speriat. Textul spune că Zeița Mamă (Nintu) a început să plângă, văzându-și „copiii" plutind pe ape ca niște libelule moarte. Zeii au realizat prea târziu că, fără oameni care să le aducă ofrande (mâncare și băutură), au început și ei să sufere de foame și sete.

Sacrificiul de după Furtună

Când apele s-au retras și Atrahasis a coborât de pe arcă, primul lucru pe care l-a făcut a fost să pregătească un sacrificiu. Zeii, înfometați, s-au adunat „ca muștele" în jurul fumului de friptură. Deși Enlil a fost inițial furios că cineva a supraviețuit, Enki l-a convins că omul este necesar pentru echilibrul lumii. Pentru a preveni o altă „gălăgie" insuportabilă, zeii au plecat la comanda lui Enlil, iar Enki si cativa Igigii s-au retras "sub pamant" ca sa-i suopravegheze pe oameni pana cand Enlil si alti zei se vor intoarce.