Român de 80 de ani vedetă pe Netflix și cu cont pe IMDB. Luca Sabin e dintr-o zonă săracă a Transilvaniei
Postat la: 04.02.2022 - 06:55
Un sătean din comuna Întregalde, județul Alba, a ajuns vedetă în filmul "Întregalde". Luca Sabin are cont pe IMDB, celebra platformă online de filme, iar apariția în filmul regizat de Radu Muntean i-a schimbat pentru puțin timp viața.
Săteanul care acum are 80 de ani duce o viață simplă în una dintre cele mai sărace zone ale Apusenilor. Comuna Întregalde, situată în sudul Munților Apuseni, este printre cele mai slab populate din România, având doar circa 500 de locuitori. Cu o infrastructură care abia acum a început să se dezvolte, aproape toți tinerii de aici au plecat la oraș.
În acest cadru trăiește Luca Sabin, fost tăietor de lemne, în prezent crescător de animale și cultivator al pământului, care, peste noapte, a devenit vedetă de film. Deși joacă rolul unui bătrân senil, Luca Sabin este un om serios, respectat în comunitate și cât se poate de lucid.
În ziua premierei de la Albă Iulia, organizată special pentru ca rudele lui Luca Sabin să vadă filmul, dar și toți cei care au găzduit echipa de filmare pe timpul producției, bătrânul s-a trezit la 4 dimineața, a muncit să repare căpițele de fân care fuseseră stricate de o furtună, apoi și-a pus cămașa bună și s-a dus la film.
"Nu îmi imaginez în niciun fel că viața lui se va schimbă dramatic. Poate un pic acum are sentimentul că s-a deschis un mic portal, dar se va închide rapid înapoi și el își va continuă viața așa cum și-a trăit-o până acum în cei 79 de ani. De dimineață până seară muncește în gospodărie. Are 4 copii, 4 nepoți, are o viață împlinită", a spus Radu Muntean.
Regizorul a completat că s-a tras și câte 40 de duble la unele cadre. "A înțeles foarte repede care e treaba, că trebuie să fiu eu mulțumit până la sfârșit și până nu zic "tras" nu plecăm acasă. A înțeles de la bun început că nu e povestea lui pe ecran, asta am insistat foarte tare să înțeleagă că e un personaj care e diferit de el. Altfel nu ar fi acceptat să facă tot ce a făcut. Avea o cască în ureche și comunicam cu el în timpul cadrului. Nu poți să-i dai unui actor neprofesionist să învețe text, îl va spune foarte artificial", a afirmat Radu Muntean în cadrul festivalului Anonimul 2021, unde a fost proiectat filmul.
Filmul prezintă aventurile a trei prieteni, membri ai unui ONG, care pleacă în munții Apuseni ca să-i ajute pe locuitorii satului izolat numit Întregalde. Acolo, cei trei sunt solicitați să îl ajute pe un bătrân să ajungă la gaterul care îi aparținea. După o călătorie anevoioasă pe drumuri neasfaltate, mașina blocându-se într-un șanț, grupul ajunge la gater, care însă era abandonat. Neavând posibilitatea de a se mai întoarce, cei trei prieteni sunt nevoiți să înnopteze alături de bătrânul senil și au astfel șansa să analizeze mai bine ideile proprii despre empatie și generozitate.
Filmul Întregalde a fost marele câștigător al Competiției Internaționale Carmel din Israel, fiind laureat cu Premiul pentru cel mai bun film, cele trei proiecții din program având loc cu casa închisă. De asemenea, a obținut premiul special al juriului la Festivalul Internațional de film francofon de la Namur. Filmul a fost proiectat în cadrul ediției 2021 a Festivalului de Film de la Cannes și a fost selecţionat la ediţia 46 a TIFF, în secţiunea Contemporary World Cinema. Filmul a fost prezentat, în ianuarie 2022, la cea de a 33-a ediție a Festivalului de Film de la Trieste, unde a fost distins cu Marele Premiu.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu