Scandal la poarta lui Elon Musk: Mama unuia dintre numerosii copii ai miliardarului planetei acuză că e falită și va fi evacuată din casă

Postat la: 21.08.2025 - 08:43

Ashley St. Clair, mama unuia dintre cei 14 copii ai lui Elon Musk, a declarat că este falită și urmează să fie evacuată din locuință după un an marcat de ceea ce ea numește „sinucidere profesională", scrie The Independent.

„Ei bine, după un an de sinucidere profesională neplanificată, multe alegeri de viață discutabile și un gol în profilul meu de LinkedIn care, din motive legale, nu poate fi explicat, am decis să încep un podcast", a spus St. Clair, în contextul unor relatări despre o dispută de custodie cu CEO-ul Tesla pentru fiul lor de un an, Romulus.

St. Clair a ieșit public cu acuzația că Musk este tatăl copilului ei. Miliardarul, un susținător vocal al natalismului, care a spus că este dispus să aibă copii cu oricine, are acum 14 copii.

St. Clair a susținut, de asemenea, că miliardarul i-ar fi oferit o plată unică de 15 milioane de dolari, plus 100.000 de dolari lunar până când copilul va împlini 21 de ani, în schimbul tăcerii ei. Ea a refuzat oferta: „Nu vreau ca fiul meu să simtă că este un secret", i-ar fi spus St. Clair lui Jared Birchall, administratorul biroului familial al lui Musk.

Musk a declarat anterior că nu știe „cu siguranță" dacă este tatăl copilului, dar un raport de laborator văzut de Wall Street Journal indica o „probabilitate de paternitate de 99,9999%".

În aprilie, CEO-ul Tesla a scris că i-a dat „lui Ashley 2,5 milioane de dolari și îi trimit 500.000 de dolari pe an". Mesajul său a venit după ce apăruse un clip cu St. Clair vânzându-și Tesla și afirmând că Musk i-ar fi tăiat „pensia alimentară a fiului".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu