Sibiul a fost nominalizat pentru al doilea an consecutiv pe lista celor mai bune 20 de destinaţii turistice europene
Postat la: 20.01.2021 - 16:38
Municipiul Sibiu a fost nominalizat, pentru al doilea an consecutiv, pe lista celor mai bune 20 de destinaţii turistice europene, alături de oraşe precum Viena, Paris, Roma.
Primăria municipiului Sibiu a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că în perioada 20 ianuarie - 10 februarie se va desfăşura competiţia pentru stabilirea topului 20 al oraşelor turistice de top, în funcţie de voturile primite de fiecare oraş participant. Municipalitatea a precizat că se poate vota pe www.vote.ebdest.in. o dată la 24 de ore de pe acelaşi IP.
Sursa citată a menţionat că este pentru al doilea an consecutiv când Sibiul este nominalizat pe lista celor mai bune 20 de destinaţii turistice europene de către Asociaţia European Best Destinations, iar Primăria Sibiu a anunţat că a înscris oraşul în această competiţie cu scopul de a menţine destinaţia Sibiu în atenţia turiştilor, printr-o promovare constantă.
"Apariţia vaccinului anti-COVID ne dă speranţa că, în curând, mobilitatea locuitorilor, inclusiv în scopuri turistice, se va relua. Din acest motiv, trebuie să ne pregătim pentru a reporni turismul în Sibiu, grav afectat de restricţiile necesare pentru protecţia cetăţenilor. Anul acesta, în prezentarea oraşului pe site-ul European Best Destinations, am pus accent pe activităţi prin care turiştii pot respecta distanţarea şi se pot simţi în siguranţă. Am scos în evidenţă centrul istoric, modalităţile de petrecere a timpului în aer liber, gastronomia regiunii şi drumeţiile în zonă, Sibiul urmând să fie anul acesta capitala europeană a drumeţiei şi gazdă a celui mai mare forum pe această temă - Eurorando", a declarat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.
Printre oraşele şi regiunile selectate alături de Sibiu în această competiţie se numără Viena, Paris, Roma, Florenţa, Lofoten (Norvegia), Ghent (Belgia), Cornwall (Marea Britanie), Dordogne (Franţa), Cappadocia (Turcia), Kotor (Muntenegru), Soca (Slovenia), Braga (Portugalia), Tubingen (Germania), Insulele Canare (Spania, Capri (Italia) şi Kefalonia (Grecia).
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu