Teoria lui Irinel Columbeanu cu privire la incendiul vilei de la Izvorani: "Un foc pus ca să mascheze un furt!"

Postat la: 21.10.2023 - 11:08

Luxoasa vilă în stil californian de la Izvorani, deținută în trecut de Irinel Columbeanu, a fost redusă la un morman de cenușă, lăsând doar statuia sculptorului Sabin Bălașa. Columbeanu susține că incendiul ar fi putut fi provocat pentru a acoperi un furt.

Irinel Columbeanu (66 de ani) a pierdut toată averea și își duce viața în azilul de la Ghermănești. Impunătoarea lui vilă de la Izvorani a ajuns o ruină după ce a fost nimicită de flăcări în 2020.

Prezent în emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV, Irinel Columbeanu a analizat cauzele care ar fi putut duce la dezastrul de la Izvorani. Varianta furtului mascat de incendiu i s-a părut, inițial, a fi de departe cea mai plauzibilă fostului milionar.

Irinel a vorbit du durere despre ce a mai rămas din fostul „castel" de la Izvorani.

„Cu excepția statuii, toate bunurile din casă au ars. Din cauza flăcărilor s-a prăbușit podeaua de sub etajul pe care era postamentul, pe care stătea statuia și atunci s-a dus în apă. Oricum nu avea cum să se distrugă statuia, fiindcă era din fibră din sticlă (...). Eu, inițial, aveam o teorie. Deoarece frescele au dispărut, putând fi luate de pe pereți, căci erau niște fresce mobile, puteai să le iei dacă voiai. Aceste fresce nu s-au mai găsit! Am vorbit cu doamna care este acum proprietara acelei vile și mi-a spus că nu s-au mai găsit respectivele fresce, nu știu unde au dispărut", a mărturisit fostul miliardar.

Irinel Columbeanu are și o teorie despre locul în care ar fi putut ajunge frescele.

„Oricum dacă cineva, cum mă gândisem eu că a fost un foc pus ca să mascheze un furt, dacă ar fi luat acele fresce ar fi trebuit să aibă o casă cam de aceleași dimensiuni. Erau vreo 2000 de metri pătrați construiți, nu mai vorbim de ce era în curtea care avea un hectar, ponton, toate astea au rămas cui este acum proprietarul casei", a explicat Irinel Columbeanu, în emisiunea lui Cristi Brancu.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu