Testul ADN care a dărâmat mitul de la Curtea de Argeș! Cine zace, de fapt, în mormântul lui Vlaicu Vodă

Biserica Domnească din Curtea de Argeș păstrează, de mai bine de un secol, un mister care a ținut în priză atât istoricii, cât și publicul. Mult timp, certitudinea părea de neclintit: mormântul fastuos descoperit în nava bisericii îi aparținea lui Vlaicu Vodă (Vladislav I), domnitorul sub care Țara Românească a cunoscut o înflorire economică și culturală. Astăzi, tehnologia a întors povestea pe dos.

Totul a început în 1920, în timpul lucrărilor de restaurare conduse de arhitectul Dumitru Berechet. Atunci a ieșit la lumină un mormânt intact, neprofanat, catalogat de cercetători drept Mormântul 10. O tunică de mătase purpurie, bogat brodată cu fir de aur, o pafta din argint aurit de factură occidentală, pe care era reprezentat un castel medieval, inele de aur cu inscripții, perle și alte accesorii ale unui rang nobiliar fără echivoc.

Contextul - locul, fastul, epoca - părea să indice fără dubiu că aici se odihnea Vlaicu Vodă, ctitorul bisericii, voievod al Țării Românești timp de 13 ani, primul domnitor român care a emis monede și în timpul căruia au avut loc primele conflicte româno-turce. El a urcat pe tron în 1364, iar emisiunea monetară este plasată în preajma anului 1365. Piesele păreau să se potrivească perfect. Decenii mai târziu, în 2012, cercetarea a schimbat totul.

O echipă multidisciplinară de specialiști români a inițiat proiectul „Geneza genofondului populației române", coordonat de Dr. Beatrice Kelemen. Au fost prelevate probe biologice din rămășițele pământești, pentru a clarifica descendența celui înhumat. Rezultatele au contrazis ipoteza inițială. Analiza antropologică a indicat o vârstă a decesului mult prea tânără pentru a corespunde lui Vlaicu Vodă. ADN -ul mitocondrial - linia maternă - a sugerat o origine occidentală a mamei, cel mai probabil din spațiul german sau central-european.

Datarea cu Carbon-14 a plasat moartea între anii 1340 și 1350, așadar înainte ca Vlaicu Vodă să urce pe tron în 1364. Identitatea tradițională se prăbușea. Rămânea întrebarea: cine este, de fapt, bărbatul înveșmântat în mătase și aur? Istoricii au articulat două ipoteze principale.

Prima, considerată cea mai plauzibilă, vorbește despre un fiu necunoscut al lui Basarab I, dispărut înaintea tatălui. O astfel de filiație, dublată de o educație și o sensibilitate vestimentară influențate de curțile cavalerești occidentale, ar explica prezența paftalei de tip gotic. A doua ipoteză îl plasează pe defunct în proximitatea lui Nicolae Alexandru: ar putea fi un membru apropiat al familiei domnești din generația următoare descălecatului, posibil un frate al voievodului sau un fiu al acestuia din prima căsătorie, cu Maria Lackfy, de origine maghiară, deci occidentală.