Will Smith va juca într-un film sci-fi bazat pe romanul bestseller Influx - un mister total!

Postat la: 30.06.2024 - 12:53

Will Smith urmează să fie actorul principal din Resistor, un film sci-fi bazat pe romanul Influx al autorului american Daniel Suarez. Sony ține deocamdată secrete detaliile privind povestea, dar ea nu e tocmai un mister dat fiind romanul pe care se bazează, un bestseller în momentul publicării sale în 2014.

Ca atare, Smith îl va juca pe fizicianul Jon Grady, a cărui echipă de cercetători descoperă un dispozitiv care poate reflecta gravitația. Ceea ce trebuia să fie un progres revoluționar se transformă într-un coșmar când cercetătorii sunt luați în vizor de Biroul pentru Controlul Tehnologiei, o organizație tenebroasă a cărui singur obiectiv, după cum îi sugerează și numele, este să suprime progresul tehnologic.

Filmul bazat pe roman se află în lucru de ceva timp și, deși încă nu avem o dată de lansare, rotițele se vor mișca probabil ceva mai rapid acum, având în vedere că Resistor și-a găsit actorul principal. Pentru Smith rolul într-un film sci-fi nu va fi desigur o premieră și succesul recent al noului său lungmetraj Bad Boys 4 arată că el a trecut cu brio peste scandalul din urmă cu 2 ani de la Oscaruri.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu