Acuzații în Austria: Adrian Năstase ar fi primit milioane de euro de la 5 austrieci. Ce spune fostul premier

Postat la: 08.06.2024 - 22:02

Adrian Năstase a ieșit din pușcărie, în România, dar acum acuzațiile asupra sa vin din Austria! Un dosar Microsoft este pe rolul instanțelor din Viena, iar numele fostului premier Adrian Năstase figurează în filele sale.

Potrivit parchetului din Viena, cinci austrieci au fraudat statul român cu 14 milioane de euro, conform presei vieneze. "Procesul acuzațiilor care datează de zeci de ani în urmă va începe în câteva zile. Un proces exploziv care implică corupție și mită începe pe 11 iunie în Wiener Landl. Parchetul din Viena aduce acuzații împotriva a cinci austrieci - patru bărbați și o femeie cu vârste cuprinse între 54 și 63 de ani - pentru o presupusă infracțiune petrecută în urmă cu douăzeci de ani și în care se spune că ar fi fost implicate cele mai înalte cercuri politice", mai scriu austriecii.

Jurnaliștii vienezi spun că "până la începutul anilor 2000, administrația publică română își folosea software-ul de calculator fără licențe corespunzătoare. Pentru a schimba această situație, trebuie încheiat un contract cu un partener al companiei de software. România a găsit ceea ce căuta la o firmă din Viena, unde acuzații de acum erau implicați în diverse roluri în mega-afacere".

Unul dintre avocați, Harald Schuster, punctează că "Faptele ilegale au avut loc acum douăzeci de ani. Aceasta este o povară uriașă pentru toți cei implicați.".

"La 14 aprilie 2004, statul român a achiziţionat licenţe de software pentru o sumă echivalentă cu aproape 50 de milioane de euro. Potrivit rechizitoriului, „numărați lobbyiști și factori de decizie ai statului român au cerut anterior plata unor „comisioane" - care au fost promise de inculpați și despre care se spune că unele au curgeat: Potrivit StA Viena, printre altele, lui Adrian Nastase, fostul premier al Romaniei, precum si mai multor ministri ai sai!", se arată în articol.

Rudolf Mayer, avocatul unuia dintre cei 5 acuzați, susține că "clientul meu a lucrat doar ca bancher și era convins că totul este legal.".

Presupusa mită în valoare de aproximativ 14 milioane de euro ar fi fost „ascunsă" în prețul contractului. Sub formă de plăți de retragere, banii au fost trimiși factorilor de decizie prin intermediul unor companii fictive.

Într-un proces ce va dura 6 zile, vor fi audiați 25 de martori. Ceea ce este neobișnuit, scriu austiecii, este că "unul dintre inculpați a avut ultimul său interogatoriu în 2013. Conform rapoartelor, în România nu există nicio procedură pe rol. Inițial, au fost programate șase zile de proces și au fost citați 25 de martori. Inculpații sunt reprezentați de avocați penali cunoscuți, precum Rudolf Mayer și Harald Schuster.".

Fostul premier Adrian Năstase a reacționat după acuzațiile din presa austriacă privind o sumă de bani pe care ar fi primit-o într-un dosar răsunător. Năstase spune că, în România, toate dosarele Microsoft au fost finalizate. "Toate dosarele Microsoft din Romania au fost finalizate si prejudiciile recuperate. In niciunul din ele, eu nu am fost acuzat de fapte penale. Alte persoane au fost vizate", susține fostul premier.

Informațiile de pe portalul instanțelor arată totuși că la Înalta Curte de Casație și Justiție se mai află încă pe rolul secției penale un dosar în care fostul ministru Gabriel Sandu și oamenii de afaceri Claudiu Florică și Dinu Pescariu sunt judecați pentru spălare de bani și abuz în serviciu, în care parte civilă este Autoritatea pentru Digitalizarea României. Acest dosar se judecă începând cu anul 2017.

Scandalul Microsoft a izbucnit în România în anul 2014, când Direcția Națională Anticorupție anunța începerea urmăririi penale pe numele a nouă miniștri față de care existau suspiciuni că au favorizat firma Fujitsu Siemens Computers în legătură cu încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft.

Potrivit DNA, contractul-cadru de licenţiere Microsoft s-a încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de preţul real, având la bază un necesar nefundamentat. Cercetările procurorilor anticorupție români au relevat că din cele 54 milioane de dolari achitate de Guvernul României în baza contractului-cadru, suma de 20 de milioane a reprezentat comisioane pretinse de persoanele implicate în derularea proiectului din cadrul Guvernului României, din ministerele și societăţile implicate, scrie libertatea.ro.

Contractul vizat de anchetă a fost semnat în aprilie 2004, perioadă în care Adrian Năstase era prim-ministru în funcție. Acesta nu a fost inculpat în niciunul dintre dosarele Microsoft. Pe lista miniștrilor față de care s-a început urmărirea penală în această cauză s-au aflat Ecaterina Andronescu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu - foști miniștri ai educaţiei, Valerian Vreme, Dan Nica, Adriana Țicău, Gabriel Sandu - foști miniștri ai comunicaţiilor, Șerban Mihăilescu - fost ministru coordonator al SGG, Mihai Tănăsescu - fost ministru al finanţelor. Lista a fost completată de Gheorghe Ștefan - fost primar al municipiului Piatra-Neamț, Dorin Cocoș - om de afaceri, fostul soț al Elenei Udrea, Dinu Pescariu și Claudiu Florică - în calitate de reprezentanți ai societății D. Con-Net AG, Călin Tatomir - director general Microsoft România SRL.

Mare parte dintre oamenii politici implicați în acest scandal au scăpat de acuzații fie prin prescrierea faptelor, fie după ce s-a constatat că fapta a fost săvârșită fără vinovăția impusă de legea penală. În 2018, DNA făcea publice concluziile anchetei la patru ani de la demararea anchetei. Complexitatea cauzei (volumul mare de informații, perioada mare de timp în care s-au comis infracțiunile, numărul de persoane implicate etc.) a impus disjungerea dosarului respectiv în mai multe cauze în care, până în prezent, au fost dispuse următoarele soluții:

1. La data de 24 martie 2015 s-a dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați: GHEORGHE ȘTEFAN, la data faptelor primar al municipiului Piatra-Neamț, COCOȘ DORIN, SANDU GABRIEL, ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și a lui DUMITRU NICOLAE, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată (două acte materiale). Cei patru inculpați au săvârșit faptele menționate mai sus în contextul încheierii, în anul 2009, a unui contract de închiriere licențe Microsoft cu opțiune de cumpărare. În această cauză, la data de 3 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus pedepse de până la 6 ani închisoare.

2. La data de 27 septembrie 2017 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: SANDU GABRIEL (aflat în executarea unei pedepse privative de libertate) la data faptei ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, FLORICĂ CLAUDIU IONUȚ, la data faptelor reprezentant al D. Con-Net AG, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de: - instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit - spălare a banilor (două fapte), PESCARIU DINU MIHAIL, la data faptelor reprezentant al D. Con-Net AG, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de: - instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit - spălare a banilor, TATOMIR CĂLIN, la data faptelor director general Microsoft România SRL, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de: - complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit - spălare a banilor. Faptele reținute în sarcina acestora au fost comise în cursul anului 2009, în contextul organizării licitației ce a avut ca urmare încheierea de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și firma D. Con-Net AG a contractului de închiriere licențe Microsoft (în anul 2009, a unui contract de închiriere licențe Microsoft cu opțiune de cumpărare).

3. La data de 12 septembrie 2017 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului VREME VALERIAN, la data faptelor ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. În această cauză, cercetările au vizat condițiile în care, în perioada septembrie 2010 - februarie 2012, a fost încheiat un contract ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni și 13 zile, cu opțiunea de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în școli. Valerian Vreme a fost achitat definitiv printr-o decizie a ÎCCJ. Prin același rechizitoriu, față de FUNERIU PETRU - DANIEL, ministru al Educației și Cercetării în perioada 2009 - 2012, s-a dispus soluția clasării („fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege"), întrucât semnarea de către acesta a „Notei privind licențele pentru produse Microsoft utilizate de către MECTS în școli" nu era de natură să producă efecte juridice, aceasta fiind întocmită în „scopul exclusiv al raportării și al informării cu privire la evoluția procesului de soluționare a unor probleme specifice, la stadiul implementării documentelor de politici publice și/sau a actelor normative".

4. La data de 8 ianuarie 2018, față de ANDRONESCU ECATERINA, ministrul Educației și Cercetării în perioada 28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003; 22 decembrie 2008 - 1 octombrie 2009; ministrul Educației, Cercetării și Inovării în perioada 2008-2012, TĂNĂSESCU MIHAI-NICOLAE, ministru al Finanțelor Publice în perioada 2000-2004 și MIHĂILESCU PETRU ȘERBAN, ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 - octombrie 2003, s-a dispus soluția clasării, în cazul infracțiunilor reținute în sarcina lor (constând în inițierea, avizarea cu nerespectarea prevederilor legale a unor hotărâri de guvern, în perioada 2000- 2004, prin care erau favorizate anumite firme în contextul menționat mai sus) s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Aceeași soluție a clasării s-a dispus față de TĂNĂSESCU MIHAI-NICOLAE pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și spălarea banilor, constând în faptul că în perioada iunie 2003 - noiembrie 2004, a pretins și primit de la Florică Claudiu Ionuț și de la o altă persoană, prin intermediari, sume de bani provenind din încasările firmei Fujitsu Siemens Computers, ca urmare a derulării contractului de licențiere Microsoft. Astfel, în contul unei persoane din familia ministrului a fost transferată suma de 82.000 de euro, din contul unei firme din Liechtenstein. Din cercetările efectuate a rezultat că firma din Liechtenstein este controlată de unul dintre intermediari, care la rândul lui a primit bani de la o companie alimentată exclusiv cu fonduri obținute de Fujitsu Siemens Computers. În cazul lui MIHĂILESCU PETRU ȘERBAN s-a mai dispus soluția clasării față de alte fapte, întrucât în cauză nu au rezultat probe din care să reiasă că, în baza influenței pe care ar fi avut-o, a asigurat încheierea unui contract de închiriere licențe IT în condițiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers și derularea acestuia în bune condiții. De asemenea nu au existat probe din care să reiasă că suspectul ar fi primit de la aceeași societate foloase necuvenite (sume de bani), o parte dintre ele fiind virate în contul unor societăți de tip off-shore cu titlu de consultanță și asistență tehnică.

5. La data de 1 februarie 2018 au dispus trimiterea în judecată a inculpaților: FLORICĂ CLAUDIU IONUȚ și PESCARIU DINU MIHAIL, reprezentanți în fapt/drept ai societăților Profinet AG și Slytehrin Marketing Ltd, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor. În rechizitoriul întocmit în prezentul dosar, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada decembrie 2003 - octombrie 2004, reprezentanții Guvernului României (Nica Dan, în calitate de ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației, Țicău Silvia Adriana, în calitate de secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, respectiv de ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației și Athanasiu Alexandru, în calitate de ministru al educației și cercetării) au inițiat și susținut, după caz, proiectele hotărârilor de guvern prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers a contractului comercial de închiriere de licențe, referitor la produsele Microsoft, respectiv s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe și pentru produsele educaționale Microsoft. În scopul de a favoriza Fujitsu Siemens Computers prin evitarea organizării unei licitații publice, în cuprinsul hotărârilor de guvern menționate s-a invocat, în mod nereal, calitatea acestei firme de unic distribuitor pentru licențele Microsoft. Extinderea contractului comercial de închiriere de licențe și pentru produsele educaționale Microsoft a fost aprobată prin hotărâre de guvern fără a exista un necesar fundamentat, arată procurorii DNA. Aprobarea încheierii între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers a contractului comercial de închiriere de licențe Microsoft, precum și extinderea contractului comercial de închiriere de licențe și pentru produsele educaționale s-au făcut cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers pentru licențele Microsoft, iar de discountul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României a beneficiat Fujitsu Siemens Computers. Prin fapta reprezentanților Guvernului României, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu (prescrisă), s-a cauzat, pe de o parte, un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD repercutat în patrimoniul Secretariatului General al Guvernului, respectiv Ministerului Comunicației și Tehnologiei Informației, iar pe de altă parte, un folos necuvenit, în același cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers. Suma de 22.787.515 USD, reprezentând o parte (aproximativ o treime) din folosul necuvenit obținut din infracțiunea de abuz în serviciu de către Fujitsu Siemens Computers, a făcut obiectul infracțiunii de spălare de bani. Concret, în vederea disimulării originii ilicite a sumei de 22.787.515 USD, a fost încheiat un contract de consultanță fictiv între Fujitsu Siemens Computers și Profinet AG. În baza acestui contract au fost transferate în contul Profinet AG suma de 15.553.878,86 USD la data de 11.05.2004 și suma de 7.233.510,86 USD la data de 30.11.2004. În perioada mai - decembrie 2014, prin subcontractarea succesivă în mod fictiv a unor servicii de consultanță, sumele de bani au tranzitat o serie de conturi ale unor firme off-shore (Slytehrin Marketing Ltd, Zonko Overseas Ltd). Persoanele implicate în operațiunile privind disimularea originii ilicite a sumei totale de 22.787.515 USD, reprezentând o parte din folosul patrimonial necuvenit obținut din infracțiunea de abuz în serviciu de către Fujitsu Siemens Computers, au fost inculpații Florică Claudiu Ionuț și Pescariu Dinu Mihail, acesta din urmă fiind și beneficiarul final al unei părți din această sumă. În 2020, instanța a decis încetarea procesului, întrucât faptele de care erau acuzaţi inculpații s-au prescris. De asemenea, în acest dosar s-a dispus clasarea cauzei față de următorii: - NICA DAN, ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, în perioada 2000 - iulie 2004, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece fapta este prescrisă. - ȚICĂU SILVIA ADRIANA, ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în perioada iulie-decembrie 2004, iar anterior secretar de stat la același minister, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece fapta este prescrisă. - ATHANASIU ALEXANDRU, ministru al Educației și Cercetării în perioada 2003 - 2005, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece fapta este prescrisă. Printr-o decizie din 2.12.2020, Curtea de Apel București a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților FLORICĂ CLAUDIU IONUȚ și PESCARIU DINU MIHAIL, pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Dispune confiscarea specială de la inculpați a următoarelor sume de bani: - de la S.D.Ș. suma de 1.070.557 de dolari - de la inculpatul Florică Claudiu Ionuț suma de 10.858.479 de dolari - de la inculpatul Pescariu Dinu Mihail suma de 10.858.479 de dolari. Obligă pe inculpații Florică Claudiu Ionuț și Pescariu Dinu Mihail la plata sumei 101.500 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cine a făcut închisoare În dosarul Microsoft, cea mai mare pedeapsă a primit-o fostul primar al municipiului Piatra- Neamţ. Instanţa supremă l-a condamnat la 6 ani de închisoare pe Gheorghe Ştefan şi la confiscarea unor bunuri în valoare de 4 milioane de euro. Pedepsele definitive date de instanța supremă: Nicolae Dumitru - 2 și 4 luni de închisoare cu executare; Gabriel Sandu - 3 ani de închisoare cu executare; Dorin Cocoş - 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare; Gheorghe Ştefan - 6 ani de închisoare cu executare. Sumele confiscate: Dorin Cocoș - 9 milioane de euro; Nicolae Dumitru - 2.050.000 dolari și 1 milion de euro; Gheorghe Ștefan - 3.996.360 de euro; Gabriel Sandu - 2.196.035 de euro.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu