Alì Agca, cel care l-a împușcat pe Papa Ioan Paul al II-lea: „Sunt pe moarte, am cancer. Vreau să-mi curăț conștiința și să spun tot adevărul despre Emanuela Orlandi"

Postat la: 28.05.2024 - 13:49

„Sunt bolnav de cancer și am puțin timp de trăit. Prin urmare, vreau să-mi eliberez conștiința și să explic ce știu despre Emanuela Orlandi", a declarat Mehmet Ali Ağca pentru cotidianul „La Repubblica".

Teroristul turc a fost condamnat pentru că a atentat la viața Papei Ioan Paul al II-lea pe 13 mai 1981, când l-a împușcat de două ori pe Suveranul Pontif, la intrarea sa în Piața Sf. Petru pentru audiența generală. La 22 iulie 1981, după opt zile de proces rapid, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru tentativă de omor a unui șef de stat străin.

La 13 iunie 2000, președintele Italiei, Carlo Azeglio Ciampi, i-a acordat grațierea lui Agca, care a doua zi a fost extrădat din Italia, pentru a se întoarce în Turcia. Astăzi, locuiește în Turcia cu soția sa italiancă, pe care a cunoscut-o în 2015. De la o vreme, Agca susține că știe totul despre dispariția misterioasă a cetățenei Vaticanului, care a avut loc la 22 iunie 1983, la Roma.

El a spus mereu că știe și motivele dispariției Mirellei Gregori, care a dispărut la Roma cu câteva zile mai devreme, pe 7 mai din același an. Acum, fostul „lup gri" (așa se numește organizația de care aparținea) cere să fie audiat de comisia de anchetă care investighează disparițiile celor două fete.

„Vreau să dezvălui adevărul istoric împotriva tuturor minciunilor, care pătează pe toată lumea de 41 de ani. Am dovezi documentate incontestabile, care demonstrează cum a fost organizată conspirația împotriva Emanuelei Orlandi și a Mirellei Gregori, pentru a obține eliberarea mea. Nu există niciun alt motiv".

În zilele și lunile imediat următoare dispariției Emanuelei Orlandi, răpirea acesteia a fost revendicată de mai multe ori de presupușii răpitori, care au telefonat de mai multe ori atât la locuința familiei Orlandi, cât și la avocatul familiei, Gennaro Egidio, oferindu-se să elibereze fata în schimbul eliberării bărbatului care l-a împușcat pe Papa și a altor teroriști din Orientul Mijlociu.

„Voi aduce documentele mele. Dacă voi spune o singură minciună, atunci statul italian va trebui să mă aresteze", continuă Agca, care recunoaște: „Am fost considerat controversat mai ales în Italia și, de asemenea, în Turcia, multă vreme. Dar acum am cancer și îmi trăiesc ultimii ani din viață. De aceea, vreau să-mi curăț conștiința de acest secret greu. Nu am nevoie de nimic în afară de Dumnezeu. Când vin la Roma, îmi cumpăr singur biletul de avion dus-întors".

Până în prezent, Agca nu a avut niciun contact direct cu Comisia de Anchetă. Totuși, urmărește cu atenție munca lor. „Fostul magistrat și deputat Simonetta Matone a făcut o afirmație importantă în discursul său public în Parlament: Sunt documente tulburătoare, precum scrisorile de revendicare scrise de aceeași mână, care revendică răpirea Emanuelei Orlandi și a Mirellei Gregori și cer eliberarea lui Ali Agca".

Bărbatul susține în continuare că cazurile Orlandi și Gregori sunt legate și că urmau să fie folosite ca schimb pentru libertatea sa. Pentru Agca, „nu există niciun motiv de pedofilie și crimă organizată, fie că este vorba de mafia siciliană sau de banda de la Magliana. Totuși, dacă adevărul istoric nu va fi demonstrat în fața Parlamentului, minciunile și calomniile vor continua să se răspândească".

Agca comentează și știrea recentă despre implicarea Serviciilor Secrete în cazul Orlandi. Ştire apărută în urma publicării în revista „Giallo" a documentului în care se spune că pagini din jurnalul şcolar al Emanuelei au fost fotocopiate la momentul dispariţiei de către agenți şi trimise la poliţie.

„În acest caz - explică el - au jucat un rol serviciile secrete din diferite țări. Este suficient să ne amintim o frază, care a scăpat din gura judecătorului Ilario Martella într-un documentar de televiziune, în care declara: Poliția nu reușea să-i controleze pe răpitori, dimpotrivă, răpitorii Emanuelei controlau poliția".

De-a lungul anilor, Alì Agca și-a retras declarațiile de mai multe ori, dar a fost întotdeauna sigur de un lucru: în opinia sa, Emanuela Orlandi este încă în viață și ar trăi sechestrată într-o mănăstire. „Nu mă pot pronunța acum despre acest subiect delicat. Am certitudinea absolută că prietenii mei le-au tratat pe Emanuela Orlandi și pe Mirella Gregori cu cea mai mare umanitate și demnitate", susține Agca.

În trecut, Agca i-a scris și lui Pietro Orlandi, fratele Emanuelei, care a luptat mereu pentru a obține adevărul despre soarta fetei. „Pietro Orlandi are dreptate sută la sută. Pentru mine, este un adevărat erou al timpului nostru, care luptă pentru o cauză dreaptă. Orlandi afirmă în mod logic că adevărul este ascuns de Vatican și, astfel, întregul Vatican și toți Papii vor fi mereu suspectați. Aceasta este singura și ultima oportunitate a Comisiei de a face ca adevărul istoric să triumfe împotriva prea multor minciuni care se vehiculează", a afirmat el.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu