Ancheta NY Times: Cum a "sifonat" Viktor Orban pe stadioane bani care trebuiau sa ajunga la spitale
Postat la: 27.10.2019 - 14:21
Guvernul lui Viktor Orban a creat, in Ungaria, un mecanism prin care 1,8 miliarde de dolari care puteau fi folositi pentru investitii (inclusiv in Sanatate) au fost deturnati catre cluburi sportive fara rezultate competitionale semnificative, scriu jurnalistii de la New York Times.
Ziaristii americani au remarcat, inainte de toate, ca sectorul Sanatatii din Ungaria este in colaps. Din 2010 - de la momentul in care Viktor Orban a ajuns la putere - cam o cincime dintre medicii maghiari au emigrat.
Ce-i drept, Cabinetul lui Viktor Orban le-a marit medicilor salariile, in ultima perioada, dar nu si puterea de cumparare. Asa se face ca acum, in Ungaria, un medic castiga mai putin de dublul salariului mediu. Iar asta inseamna, de fapt, foarte putin, transmite New York Times.
Iar rezultatele se vad. Dr. Gabor Zacher, seful serviciului de Urgente din unul dintre cele mai mari spitale din Budapestea, spune ca, in loc de 50 de medici, trebuie sa lucreze cu doar 25, din cauza ca n-are de unde angaja altii. In plus, desi ar avea nevoie de 40 de paturi, are doar 14. Iar asta inseamna ca unii medici muncesc si 300 de ore pe luna (adica pana la 10 ore pe zi, fara zile libere - n.red.), iar pacientii asteapta si jumatate de zi sa fie tratati. Per total, departamentul sau ar avea nevoie de vreo 1,8 milioane de dolari in plus ca sa functioneze optim.
Sunt si alti indicatori ai colapsului sanatatii din Ungaria. Spre exemplu - desi s-a interzis fumatul in locuri publice si s-au pus taxe suplimentare pe alimentele cu continut mare de zahar - maghiarii continua sa aiba cea mai mare rata de mortalitate cauzata de cancer din Europa. Anual, 265 din 100.000 de maghiari mor din cauza acestei boli (din cauza depistarii tarzii si a posibilitatilor limitate de tratament).
In mod normal, in aceste conditii, Guvernul Orban ar fi trebuit sa investeasca masiv in Sanatate. Dar n-a facut-o, ci doar s-a laudat ca o va face.
De fapt, prin 2011, Orban s-a aratat ingrijorat de starea Sanatatii si a spus ca va promova politici care sa ii ajute pe oameni sa traiasca mai sanatos. Ce a facut, de fapt?
A creat - si ulterior, a perfectat - o schema care le permite oamenilor de afaceri sa deturneze parte din profiturile obtinute anual catre fundatii si cluburi sportive. Asta, ca maghiarii sa poata trai mai sanatos, a spus, in repetate randuri, Viktor Orban.
In realitate, insa - dupa cum au descoperit jurnalistii de la NY Times - totul e doar un mecanism de mascare a coruptiei.
In consecinta, de prin 2011 pana in 2017, peste 1,8 miliarde de dolari pe care oamenii de afaceri din Ungaria ar fi trebui sa-i dea la stat (pentru a fi investiti, inclusiv in Sanatate) au ajuns la fundatii si cluburi sportive.
Chiar Viktor Orban se numara printre co-fondatorii unei astfel de fundatii, care a primit o suma record de bani, in baza mecanismului pe care l-a inventat: 83 de milioane de dolari pentru stadionul Pancho Arena si echipa Puskas Akademia FC.
In mod normal, toate aceste investitii ar fi trebui sa creasca nivelul competitional al sportului (si in special al fotbalului) din Ungaria. Dar asta nu s-a intamplat. Semn ca banii fie n-au ajuns unde trebuie, fie n-au fost cheltuiti eficient.
La acest moment, Orban locuieste la mica distanta de stadionul Pancho Arena, care are teren incalzit, vestiare moderne si 3.814 locuri (de doua ori mai multe decat localitatea in care se afla). Acolo, Viktor Orban are loc de parcare dedicat (desi locuieste la numai cateva sute de metri distanta).
In plus, la Pancho Arena exista un spatiu special in care Orban se intalneste cu prietenii sai si cu partenerii de afaceri. Ba mai mult, in loja VIP a stadionului, Orban a fost vazut inclusiv alaturi de Istvan Stumpf, judecator la Curtea Constitutionala, care ar trebui sa revizuiasca impartial legistalia propusa de Orban.
Tot in loja VIP, Orban s-a afisat alaturi de Lorinc Meszaros and Sandor Csanyi, doi dintre cei mai influenti oameni de afaceri din Ungaria. Si asta, spune NY Times, pentru ca cine vrea sa se apropie de Viktor Orban, trebuie sa o faca exploatand pasiunea sa pentru fotbal.
Din pacate - mai scriu ziaristii de la NY Times - mecanismele de deturnare a banilor gandite de Orban nici macar nu s-au limitat la atat. Dimpotriva, in baza unei alte scheme, acesta impunea spitalelor controlate de partidul sau, Fidesz, sa aleaga anumiti consilieri pentru proiecte. Iar consilierii influentau, apoi, alegerea constructorilor si a altor furnizori, astfel incat Fidesz sa aiba de castigat de pe urma contractelor.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu