Cernobîl 34, gustul amar al tehnologiei nucleare (II)

Circulă prin folclorul nostru urban, o poveste din anii '80, despre isteria celor 3 R (recuperare, recondiţionare, refolosire). Cică, niște securiștii epurați din DIE după fuga generalului Ion Mihai Pacepa, dar metamorfozați în experți ai firmelor de comerț exterior, ar fi propus conducerii de stat refolosirea zgurilor rezultate din arderea lignitului.

Astfel, minți luminate de la fosta UzinExportImport ar fi venit cu ideea de a fabrica dale pentru pavaj din cenușa termocentralelor Turceni și Rovinari. Numai că, după ce au măsurat produsul final, specialiștii au renunțat la idee. Zgura de Gorj era radioactivă. Nu știm cât de adevărat este mitul, dar dacă așa s-a întâmplat, rămâne de văzut ce se arde și unde ajunge fumul degajat de centralele respective. Nu o dată, sub acțiunea vântului, cenușa din depozitele centralelor a luat-o razna, ajungând în curțile oamenilor.

Zilele trecute, moștenirea Cernobîlului a lovit din nou. Deși oficialii susțin că incendiul de la granița de nord a Ucrainei, la circa 600 de km de România, a fost stins, în atmosferă s-au ridicat nori uriași de fum și praf, care se plimbă după cum îi mână furia naturii. Fenomenul este vizibil din spațiu. Sateliții au cartografiat zona afectată din apropierea centralei ucrainene. Chiar dacă incendiul a fost stins, particulele radioactive sunt purtate de vânt în toate direcțiile, de la nord la sud sau de la vest la est.

În aprilie 1986, explozia reactorului nr.4 de la Cernobîl a spulberat capacul de etanșare de 2000 de tone, eliberând în atmosferă un jet de praf radioactiv la un kilometru înălțime. Autoritățile sovietice au recunoscut dezastrul de abia după trei săptămâni, timp în care, norul radioactiv a ajuns până în SUA. În zilele noastre, norii plini cu cenușă radioactivă ridicată din solul contaminat, din jurul reactorului sfărâmat cu 34 de ani în urmă, pot contamina suprafețe întinse de pe continent.

La data celui mai mare accidentului nuclear din istorie, localitatea-satelit Pipiat, aflată la 3 km de reactorul distrus, îi găzduia pe angajații centralei atomice. În apropiere, existau și alte orașe sau obiective militare, ca de ex. orașul interzis Cernobîl 2 sau unitatea militară cu numele de cod 5H32-Vest, dar din cauza secretizării excesive, despre acestea nu s-a spus nimic. Pripiat a fost cea mai mediatizată localitate afectată, iar după evacuare a fost transformată într-un muzeu apocaliptic. Pe măsură ce zonele contaminate s-au întins, oficialii sovietici au evacuat numeroase așezări din Belarus, despre care nu se mai știe nimic. Se estimează că, pe parcursul anului 1986, din zonă au fost evacuate peste 200 de mii de persoane.

Evenimentul a afectat grav mediul. Acumulările de resturi radioactive în straturile superioare ale solului au distrus importante suprafețe agricole și au contaminat sursele de apă de suprafață și pânzele freatice. Presate de timp, autoritățile sovietice au decopertat solul și au îngropat vegetația la 1 m adâncime, au izolat unele surse de apă și au construit structuri destinate prevenirii scurgerii apei contaminate în Nipru, rîul care alimentează capitala țării. Douăzeci la sută din terenurile agricole ale R.S.S. Ucraina au fost scoase din producție imediat după accident.

Accidentul nuclear a compromis uriașe suprafețe agricole, în condițiile în care, după cum spun specialiștii, Ucraina posedă 40 de procente din cel mai bun cernoziom de pe glob. Vegetația contaminată cu cesiu radioactiv din jurul centralei de la Cernobîl a fost tăiată și îngropată la un metru în pământ. În zona unde zilele trecute a ars vegetația, în 1986, se înregistrau nivele de radiație de 3000 de microroentgeni/oră. În apropierea reactorului zac și astăzi, abandonate, mii de camioane, elicoptere, echipamente militare folosite în primele zile după accident.

Explozia a aruncat particule radioactive atmosferă. Ploaia le-a adus înapoi pe sol. Utilajele folosite de "lichidatori" au fost abandonate, transformând Cernobâl într-un muzeu al tehnicii radioactive.

Moartea are gust metalic, puțin acrișor

Construcția reactorului nr.4 de la Cernobîl a durat 3 ani, iar visul nuclear al sovieticilor s-a sfărâmat, odată cu el, în numai 84 de minute. Imediat, în Europa, au apărut primele căderi radioactive. După 10 zile, norul toxic a atins Statele Unite și Japonia. Zona contaminată a fost uriașă : Ucraina, Polonia, Germania, Belarus, România, bazinul Mării Negre, Peninsula Scandinavă, URSS. Peste republicile sovietice Ucraina, Belarus și Rusia s-a așternut un model de contaminare asemănător cu o blană de leopard. Harta dezastrului a fost desenată de subordonații colonelului Vladimir Grebeniuk, fostul șef al apărării civile. Zonele grav contaminate sunt roșii, înconjurate de zonele cu nivel normal de radiații.

Oamenii au fost informați despre dezastrul nuclear după 18 zile de la explozie. Intervievat pentru un documentar, Mihail Gorbaciov avea să declare : „Nouă ni s-a spus că totul era bine, inclusiv reactorul. Academicianul Alexandrov mi-a spus că reactorul era perfect sigur. L-am fi putut așeza chiar și în Piața Roșie. Era la fel de inofensiv ca un samovar." Colonelul Grebeniuk, coordonatorul militarilor desemnați să controleze situația în Pripiat povestea că, inițial, a simțit un gust metalic pe limbă și pe dinți, apoi un gust puțin acrișor. Era vorba despre iodul radioactiv.

Militarii care au făcut primele măsurători ale radiației în oraș, au înregistrat a doua zi după explozie, în Pripiat, un nivel de 15000 de ori mai mare decît cel normal. Până seara, nivelul radiației era de 600.000 de ori mai mare decât normalul. Dimineață, pe bulevardul Lenin erau 200 miliroentgeni, pe bulevardul Lesia Ucrainca, 180, pe bulevardul Drujba Narodov, 200. Până seara, nivelul radiației pe aceleași bulevarde era de 1000 de ori mai mare. Militarii credeau că aparatele de măsură s-au defectat. Corpul uman este contaminat mortal dacă absoarbe peste 400 de roentgeni, la cantina centralei nivelul era de 2080 de roentgeni. Specialiștii afirmă că, în prima zi, locuitorii din Pripiat au absorbit o doză de 50 de ori mai mare decât cea admisă. Astăzi, orașul părărsit este obiectiv turistic.

În bătaia vântului

"Atenție tovarăși ! O situație neobișnuită a survenit la centrala electrică de la Cernobîl. Ca măsură temporară s-a decis evacuarea cetățenilor din Pripiat."

Cu acest mesaj au fost întâmpinați locuitorii orașului, în dimineața zilei de 27 aprilie 1986. Militari ieșiți ca din pământ, îmbrăcați în costume speciale antichimice, au evacuat populația din Pripiat. O sută de mii de oameni au fost evacuați în primele săptămâni după accident. Al doilea val de evacuări a relocat 50 de mii persoane în Ucraina și 25.000 în Belarus. S-a instaurat " Zona de excludere de 30 de Km " în jurul centralei nucleare.

Fondat în 1970, Pripiat adăpostea aproximativ 50.000 de suflete. În apropiere, Cernobîl 2, un oraș interzis, care nu apărea pe nicio hartă, era locuit de familiile militarilor care lucrau la stațiile de radar (over horizont) Duga. Destinul lor s-a frânt în clipa în care cineva a apăsat un buton. Oamenii au fost la mila forțelor naturii. Pe 1 mai 1986, vântul și-a schimbat direcția și a contaminat Kievul. Populația nu a fost anunțată. Un mic articol apare în partea de jos a paginii trei din ziarul Pravda. Jurnalistul pomenește de accident și spune că pericolul a trecut. Cetățenii au desfășurat activități normale. Conducerea comunistă a refuzat să recunoască situația și să admită catastrofa, continuând cu festivitățile de 1 mai, Ziua Oamenilor Muncii.

„Am văzut cu ochii mei parada de 1 mai 1986. Am fost acolo și am asistat la parada ce întâmpina moartea. A fost o paradă întâmpinată de moarte. A fost oribil ! „ povestea Igor Kostin, unul dintre fotografii oficiali.

Se pare că toate materialele filmate în zilele festive au dispărut din arhivele naționale ucrainene. Au mai rămas doar pozele lui Igor Kostin, fotograf al agenției de presă Novosti, născut în Republica Moldova. Martorii evenimentelor relatează că prim-secretarul Partidului Comunist Ucrainean, Șervinschi, a participat la festivități alături de familie și de nepoții săi. Mihail Gorbaciov spune că nu a știut cât de mare era nivelul radioactivității în aer. Nu se știe câți oameni au fost contaminați în timpul festivităților. Nu a fost publicat un studiu în acest sens. Ulterior, chinuit probabil de conștiința încărcată, Șervinschi s-a sinucis.

O victimă a minciunii oficiale și a jocurilor politice de la vremea aceea a fost și șeful comisiei de investigare a exploziei de la Cernobîl, academicianul Valery Legasov, fost președinte al Institutului de Energie Atomică I.V. Kurchatov și membru al Prezidiului Academiei Sovietice de Știință. Savantul a vizitat reactorul distrus a doua zi după catastrofă. Legasov a vorbit deschis despre dimensiunile accidentului la prima conferință despre Cernobîl, desfășurată cu ușile închise, la sfârșitul lui august 1986, la Viena. La ședința desfășurată sub conducerea lui Hans Blix, șeful Agenției Internaționale de EnergieAtomică (IAEA), nu au fost primiți jurnaliști sau observatori externi. Legasov a prezentat timp de trei ore un raport care făcea referire la 40.000 cancere fatale, provocate de Cernobîl în următorii ani. Specialiștii occidentali au respins concluziile raportului, spre sfârșitul conferinței, vorbindu-se doar de 4.000 de decese probabile. La a doua comemorare a accidentului de la Cernobîl, în ziua de 26 aprilie1988, Valery Legasov s-a spânzurat.

Eduard Ovidiu Ohanesian