Companiile municipale înființate de Gabriela Firea au un buget de peste 2,8 miliarde lei. Peste 644 milioane merg pe salarii si 20 milioane lei la directori și CA-uri

Postat la: 25.04.2020 - 22:07

Cele 23 de companii municipale înființate de Gabriela Firea au în 2020 venituri estimate la peste 2,819 miliarde lei și cheltuieli de 2,789 miliarde lei, potrivit proiectelor de buget ce vor fi discutate la următoarea ședință a Consiliului General, pe 30 aprilie.

Până la finalul anului, firmele estimează că vor avea circa 10.278 de angajați, iar cheltuielile cu aceștia se ridică la circa 644 milioane lei. Doar salariile consiliilor de administrație și ale directorilor se ridică la circa 20 milioane lei. În proiectele de buget apar și datele privid profitul și pierderile pe 2019. Astfel, din cele 23 de companii, 13 au ieșit pe profit, iar restul pe pierdere. Profitul a totalizat 113 milioane lei, iar pierderile circa 52 milioane lei, dar nu la toate se precizează dacă este pierdere/profit net.

În ceea ce privește salariile angajaților, potrivit datelor din bugete, top 3 este următorul:

- Compania Municipală Dezvoltare Durabilă- câștig mediu 11.648 lei/lună
- Compania Municipală Publicitate și Afișaj - câștig mediu 9874 lei/lună;
- Compania Municipală Tehnologia Informației - câștig mediu 7900 lei/lună;

În top 3 la capitolul venituri bugetare se află următoarele companii:

- Compania Municipală Termoenergetica - 1,6 miliarde lei;
- Compania Municipală Consolidări - 369 milioane lei;
- Trustul de Clădiri Metropolitane București - 232 milioane lei;

În ceea ce privește numărul de angajați, totp 3 este format din:

- Compania Municipală Termoenergetica - 3239;
- Compania Municipală Consolidări - 1500;
- Trustul de Clădiri Metropolitane București - 1215;

Companiile care au cel mai mare buget pentru plata salariilor directorilor sunt:

- Compania Municipală Consolidări - 1.148.000 lei;
- Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje - 461.000 lei;
- Compania Dezvoltare Durabilă - 373.000 lei;

Companiile care au cel mai mare buget pentru plata membrilor din CA:

- Compania Municipală Managementul Transportului București - 1.025.000 lei;
- Compania Municipală Iluminat Public - 700.000 lei;
- Compania Municipală Parking - 687.000 lei;

În detaliu, pe principalele categorii, bugetele companiilor municipale sunt următoarele:

Compania Municipală Dezvoltare Durabilă București

Buget venituri: 26,5 milioane lei
Buget cheltuieli: 26,1 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 21,2 milioane lei, din care 373.000 lei pentru directori și 586.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 149, câștig mediu lunar pe salariat - 11.648 lei
Cheltuieli investiții: 293.000 lei
Pierderi/profit 2019: profit 1.000 lei

Compania Municipală Energetica București

Buget venituri: 99,1 milioane lei
Buget cheltuieli: 97,8 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 30,4 milioane lei, din care 269.000 lei pentru directori și 486.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 341, câștig mediu lunar pe salariat - 7.000 lei
Cheltuieli investiții: 16,4 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 485.000 lei

Compania Municipală Consolidări

Buget venituri: 369 milioane lei
Buget cheltuieli: 366 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 111 milioane lei, din care 1.148.000 lei pentru directori și 504.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 1500, câștig mediu lunar pe salariat - 6.788 lei
Cheltuieli investiții: 8,7 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 652.000 lei

Trustul de Clădiri Metropolitane București

Buget venituri: 232 milioane lei
Buget cheltuieli: 232 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 59 milioane lei, din care 359.000 lei pentru directori și 402.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 1215
Cheltuieli investiții: 20 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 21.000 lei

Compania Municipală Turistica București

Buget venituri: 5,1 milioane lei
Buget cheltuieli: 3,4 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 2,8 milioane lei, din care 208.000 lei pentru directori și 439.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 34, câștig mediu lunar pe salariat - 5.000 lei
Cheltuieli investiții: 120.000 lei
Pierderi/profit 2019: - 4 milioane lei

Compania Municipală Tehnologia Informației București

Buget venituri: 13,2 milioane lei
Buget cheltuieli: 13 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 5,6 milioane lei, din care 246.000 lei pentru directori și 523.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 63, câștig mediu lunar pe salariat - 7.900 lei
Cheltuieli investiții: 3 milioane lei
Pierderi/profit 2019: - 4 milioane lei

Compania Municipală Managementul Traficului București

Buget venituri: 67 milioane lei
Buget cheltuieli: 63 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 18,6 milioane lei, din care 360.000 lei pentru directori și 576.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 259, câștig mediu lunar pe salariat - 5.400 lei
Cheltuieli investiții: 4,8 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 84.000 lei

Compania Municipală Parking București

Buget venituri: 16,8 milioane lei
Buget cheltuieli: 16,7 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 13,2 milioane lei, din care 358.000 lei pentru directori și 687.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 205, câștig mediu lunar pe salariat - 5.000 lei
Cheltuieli investiții: 22,7 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 1,1 milioane lei

Compania Municipală Protecție Civilă și Voluntariat București

Buget venituri: 10 milioane lei
Buget cheltuieli: 9,7 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 7,8 milioane lei, din care 266.000 lei pentru directori și 383.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 200, câștig mediu lunar pe salariat - 7.505 lei
Cheltuieli investiții: 7,8 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 165.000 lei

Compania Municipală Imobiliara București

Buget venituri: 8,5 milioane lei
Buget cheltuieli: 7,8 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 5,2 milioane lei, din care 249.000 lei pentru directori și 383.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 51, câștig mediu lunar pe salariat - 7.678 lei
Cheltuieli investiții: 174 milioane lei
Pierderi/profit 2019: - 2 milioane lei

Compania Municipală Pază și Securitate București

Buget venituri: 20,3 milioane lei
Buget cheltuieli: 20,3 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 17 milioane lei, din care 192.000 lei pentru directori și 445.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 1155, câștig mediu lunar pe salariat - 2.546 lei
Cheltuieli investiții: 7,2 milioane lei
Pierderi/profit 2019: -5,3 milioane lei

Compania Municipală Eco Igienizare București

Buget venituri: 26,9 milioane lei
Buget cheltuieli: 26,8 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 14,4 milioane lei, din care 260.000 lei pentru directori și 471.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 239, câștig mediu lunar pe salariat - 5.323 lei
Cheltuieli investiții: 333.000 lei
Pierderi/profit 2019: - 2,4 milioane lei

Compania Municipală Publicitate și Afișaj București

Buget venituri: 13,4 milioane lei
Buget cheltuieli: 13,2 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 3,6 milioane lei, din care 266.000 lei pentru directori și 381.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 35, câștig mediu lunar pe salariat - 9.874 lei
Cheltuieli investiții: 7,8 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 10.000 lei

Compania Municipală Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde București

Buget venituri: 22,1 milioane lei
Buget cheltuieli: 21,1 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 13,5 milioane lei, din care 249.000 lei pentru directori și 640.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 260, câștig mediu lunar pe salariat - 6.788 lei
Cheltuieli investiții: 29,4 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 482.000 lei

Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București

Buget venituri: 42,9 milioane lei
Buget cheltuieli: 42,8 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 19,6 milioane lei, din care 461.000 lei pentru directori și 555.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 260, câștig mediu lunar pe salariat - 5.936 lei
Cheltuieli investiții: 240.000 lei
Pierderi/profit 2019: - 14,7 milioane lei

Compania Municipală Sport pentru Toți București

Buget venituri: 19,7 milioane lei
Buget cheltuieli: 19,3 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 7,6 milioane lei, din care 214.000 lei pentru directori și 526.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 87, câștig mediu lunar pe salariat - 6.410 lei
Cheltuieli investiții: 785.000 lei
Pierderi/profit 2019: -2,9 milioane lei

Compania Municipală Iluminat Public București

Buget venituri: 131 milioane lei
Buget cheltuieli: 131 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 15 milioane lei, din care 300.000 lei pentru directori și 700.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 166, câștig mediu lunar pe salariat - 6.704 lei
Cheltuieli investiții: 7,7 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 538.000 lei

Compania Municipală Parcuri și Grădini București

Buget venituri: 23,8 milioane lei
Buget cheltuieli: 23,1 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 18,4 milioane lei, din care 340.000 lei pentru directori și 383.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 278, câștig mediu lunar pe salariat - 4.831 lei
Cheltuieli investiții: 11,4 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 497.000 lei

Compania Municipală Managementul Transportului București

Buget venituri: 10,1 milioane lei
Buget cheltuieli: 9,8 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 5,8 milioane lei, din care 300.000 lei pentru directori și 1,025 milioane lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 61, câștig mediu lunar pe salariat - 6.100 lei
Cheltuieli investiții: 1 milion lei
Pierderi/profit 2019: - 7 milioane lei

Compania Municipală Cimitire București

Buget venituri: 46 milioane lei
Buget cheltuieli: 31 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 24,3 milioane lei, din care 168.000 lei pentru directori și 468.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 350, câștig mediu lunar pe salariat - 5.424 lei
Cheltuieli investiții: 24,3 milioane lei
Pierderi/profit 2019: 0

Compania Municipală Termoenergetica București

Buget venituri: 1,6 miliarde lei
Buget cheltuieli: 1,6 miliarde lei
Cheltuieli cu personalul: 217 milioane lei, din care 311.000 lei pentru directori și 583.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 3231, câștig mediu lunar pe salariat - 5.584 lei
Cheltuieli investiții: 87 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit brut 109 milioane lei

Compania Municipală Agrement București

Buget venituri: 4,4 milioane lei
Buget cheltuieli: 4,4 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 3,4 milioane lei, din care 225.000 lei pentru directori și 488.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 0, câștig mediu lunar pe salariat - 4.944 lei
Cheltuieli investiții: 1 milion lei
Pierderi/profit 2019: - 7 milioane lei

Compania Municipală Medicala București

Buget venituri: 11,5 milioane lei
Buget cheltuieli: 11,5 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 9,7 milioane lei, din care 250.000 lei pentru directori și 400.000 lei pentru Consiliul de Administrație
Număr de angajați la finalul anului 2020: 131, câștig mediu lunar pe salariat - 5.630 lei
Cheltuieli investiții: 0
Pierderi/profit 2019: -3,3 milioane lei

Reorganizarea companiilor municipale

Majoritatea PSD-ALDE din Consiliul General al capitalei a aprobat la ultima ședință propunerea primarului Gabriela Firea de reorganizare a 13 din cele 24 de companii municipale. Astfel, din 13 societăți vor rămâne 5, fiecare absorbind 1, 2 sau 3 companii. Ultima reorganizare a avut loc în mai 2019. Motivul invocat de executiv este că activitatea companiilor care fuzionează este complementară și se vor reduce costurile de funcționare și eficientizarea activităților. Opoziția a cerut desființarea acestora și nu a votat proiectele.

Cele 13 companii municipale se vor reorganiza astfel:

Compania Municipală Managementul Traficului București S.A. va fuziona prin absorbție cu Compania Municipală Managementul Transportului București S.A. și Compania Municipală Tehnologia Informației București S.A
Compania Municipală Medicala București S.A. va fuziona prin absorbție cu Compania Municipală Protecție Civilă și Voluntariat București S.A. și Compania Municipală Pază și Securitate București S.A.
Compania Municipală Parcuri și Grădini București S.A. va fuziona prin absorbție cu Compania Municipală Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde București S.A.
Trustul de Clădiri Metropolitane București S.A. va fuziona prin absorbție cu Compania Municipală Consolidări
Compania Municipală Publicitate și Afișaj București S.A. va fuziona prin absorbție cu Compania Municipală Turistica București S.A. și Compania Municipală Agrement București S.A.

Probleme în instanță

Cele 24 de companii municipale au fost înființate la propunerea primarului Gabriela Firea în perioada 2017-2019. Cu 4 excepții, acestea au fost înființate doar cu votul a jumătate plus unu dintre consilieri, față de două treimi cât prevede legea, deoarece opoziția nu a fost de acord cu propunerea.

USR a cerut anularea hotărârilor de înființare în instanță, iar în 218 a câștigat procesul, iar Curtea de Apel București a anulat hotărârile de înființare ale celor 22 companii municipale, motivând că au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu dintre consilieri, față de două treimi cât prevede legea. În 2019, Codul Administrativ a fost modificat de PSD, iar companiile au fost introduse în legalitate, prin reaprobarea hotărârilor de reînființare, de data aceasta fiind nevoie doar de votul a jumătate plus unu dintre consilieri.

Prefectul a atacat însă în decembrie 2019 și aceste hotărâri în instanță, astfel că acestea sunt suspendate de drept.

În 2019, 18 din cele 24 companii municipale au avut un buget estimat la circa un miliard de lei. Până la finalul anului 2019, firmele estimau că vor avea circa 6.500 de angajați, iar cheltuielile cu salariile se vor ridica la circa 330 milioane lei, adică o treime din buget. Doar salariile consiliilor de administrație pentru cele 18 companii se ridicau la 10 milioane lei. În 2018, din cele 18 companii, doar 6 au ieșit pe profit, acesta totalizând 18 milioane lei. Restul de 12 au înregistrat pierderi, în total 33 milioane lei.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu