Condamnat definitiv pentru coruptie, fostul primar PSD al orasului Navodari, Nicolae Matei, candideaza pentru un nou mandat

Postat la: 26.08.2020 - 15:54

Nicolae Matei (46 de ani) fostul primar al orasului Navodari, din partea PSD, condamnat la 1 an si 6 luni de inchisoare cu executare intr-un dosar in care a fost acuzat de dare de mita, candideaza din nou pentru aceeasi functie, din partea Partidului Neamul Romanesc.

"Va multumesc! Avem cel mai mare numar de semnaturi de sustinere a candidaturii, peste 2.000 in 5 zile", scria Matei Nicolae pe Facebook, in 17 august. Nicolae Matei a fost arestat pentru dare de mita in 2012. Era anchetat in aproximativ 30 de dosare, iar punctul culminant a fost cand a incercat sa dea spaga doua terenuri politistului care il cerceta, Valentin Burlacu, fostul sef al Inspectoratului Politiei Judetene Constanta. Burlacu s-a dus la DNA si l-a denuntat pe fostul primar.

Nicolae Matei se autoproclama, in interceptarile procutorilor DNA, "Imparat la Navodari". El a fost arestat in alt dosar, in 2014, cand a fost trimis in judecata pentru coruptie, cand a facut mai multe retrocedari de terenuri, obtinand tabara de scolari de la Navodari. El a fost acuzat ca a folosit drept paravan o persoana care suferea de afectiuni psihice si nu avea discernamant.

Matei a intrat in politica in 2000, ca membru al PSD/PDSR, fiind ales consilier, iar, ulterior, viceprimar al orasului Navodari. A candidat la primarie si in 2004, dar a pierdut alegerile, urmand sa castige patru ani mai tarziu. In cadrul campaniei care i-a adus functia, a impartit oua, pe care era stantat mesajul "votat matei primar", sub care era data expirarii.

In 2012 a fost reales primar cu peste 70% dintre voturi si s-a remarcat prin tombole pentru plata incalzirii sau fonduri alocate bisericilor. Imediat dupa arestare, sute de oameni au fost scosi in strada, in Navodari, pentru a protesta, printre care si copii din clasele primare. La protest au participat si preoti, care au revitat rugaciuni in scopul iertarii pacatelor primarului. A fost aparat inclusiv de politicieni, cum ar fi liderii USL din Constanta, sau ministrul Culturii de atunci, Puiu Hasotti (PNL), dar si deputatii Gheorghe Dragomir (presedintele filialei judetene PNL Constanta) si Mihai Lupu.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu