Consiliul General discută bugetul de peste 2,8 miliarde lei al companiilor municipale: Salarii de trei ori mai mari decât salariul mediu

Postat la: 30.04.2020 - 08:35

Consiliul General al Municipiului Bucureşti discută în şedinţa de joi bugetul companiilor municipale înfiinţate de Gabriela Firea, care se ridică la peste 2,8 miliarde lei (583 milioane de euro), din care numai salariile sunt de 644 milioane de lei (134 milioane de euro).

Salariile în companiile Primăriei Generale sunt de trei ori mai mari decât salariul mediu şi doar salariile consiliilor de administraţie şi ale directorilor se ridică la circa 20 milioane lei (4 milioane de euro), atrage atenţia liderul consilierilor generali PNL, Stelian Bujduveanu.

De exemplu, Compania Municipală Publicitate şi Afişaj oferă un câştig mediu 9.874 lei/lună, în condiţiile în care salariul mediu net în Bucureşti e de circa 3.700 de lei, iar salariul mediu în ţară e de aproximativ 3.176 de lei. Compania Municipală Tehnologia Informaţiei oferă un câştig mediu 7.900 lei/lună. Cel mai mare salariu mediu este oferit de Compania Municipală Dezvoltare Durabilă, care oferă un câştig de 11.648 lei/lună.

Cele 23 de firme ale primăriei au fost între timp comasate. Gabriela Firea a propus ca 8 companii municipale să fie absorbite de altele existente. „Vreau să vă anunţ că din cele 21 de companii înfiinţate de către Primăria Capitalei, prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin fuziune şi absorbţie vom rămâne, deocamdată, cu 13 companii, deoarece este nevoie ca după această perioadă de pandemie să restrângem cheltuielile, să mai restrângem din activităţile care nu sunt esenţiale", a declarat primarul general, Gabriela Firea, la ultima şedinţă de Consiliu General.

De fapt, desfiinţarea companiilor se va face doar scriptic, pentru că, în realitate, angajaţii vor fi absorbiţi de noile companii-mamă, finanţate tot din banii bucureştenilor. Practic, Gabriela Firea mută banii publici dintr-un buzunar în altul.

Decizia vine deşi, instanţa a hotărât, într-o sentinţă definitivă, că toate companiile municipale au fost înfiinţate ilegal.

În detaliu, pe principalele categorii, bugetele companiilor municipale sunt următoarele:

Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti

Buget venituri: 26,5 milioane lei
Buget cheltuieli: 26,1 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 21,2 milioane lei, din care 373.000 lei pentru directori şi 586.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 149, câştig mediu lunar pe salariat - 11.648 lei
Cheltuieli investiţii: 293.000 lei
Pierderi/profit 2019: profit 1.000 lei

Compania Municipală Energetica Bucureşti

Buget venituri: 99,1 milioane lei
Buget cheltuieli: 97,8 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 30,4 milioane lei, din care 269.000 lei pentru directori şi 486.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 341, câştig mediu lunar pe salariat - 7.000 lei
Cheltuieli investiţii: 16,4 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 485.000 lei

Compania Municipală Consolidări

Buget venituri: 369 milioane lei
Buget cheltuieli: 366 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 111 milioane lei, din care 1.148.000 lei pentru directori şi 504.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 1500, câştig mediu lunar pe salariat - 6.788 lei
Cheltuieli investiţii: 8,7 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 652.000 lei

Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti

Buget venituri: 232 milioane lei
Buget cheltuieli: 232 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 59 milioane lei, din care 359.000 lei pentru directori şi 402.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 1215
Cheltuieli investiţii: 20 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 21.000 lei

Compania Municipală Turistica Bucureşti

Buget venituri: 5,1 milioane lei
Buget cheltuieli: 3,4 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 2,8 milioane lei, din care 208.000 lei pentru directori şi 439.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 34, câştig mediu lunar pe salariat - 5.000 lei
Cheltuieli investiţii: 120.000 lei
Pierderi/profit 2019: - 4 milioane lei

Compania Municipală Tehnologia Informaţiei Bucureşti

Buget venituri: 13,2 milioane lei
Buget cheltuieli: 13 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 5,6 milioane lei, din care 246.000 lei pentru directori şi 523.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 63, câştig mediu lunar pe salariat - 7.900 lei
Cheltuieli investiţii: 3 milioane lei
Pierderi/profit 2019: - 4 milioane lei

Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti

Buget venituri: 67 milioane lei
Buget cheltuieli: 63 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 18,6 milioane lei, din care 360.000 lei pentru directori şi 576.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 259, câştig mediu lunar pe salariat - 5.400 lei
Cheltuieli investiţii: 4,8 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 84.000 lei

Compania Municipală Parking Bucureşti

Buget venituri: 16,8 milioane lei
Buget cheltuieli: 16,7 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 13,2 milioane lei, din care 358.000 lei pentru directori şi 687.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 205, câştig mediu lunar pe salariat - 5.000 lei
Cheltuieli investiţii: 22,7 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 1,1 milioane lei

Compania Municipală Protecţie Civilă şi Voluntariat Bucureşti

Buget venituri: 10 milioane lei
Buget cheltuieli: 9,7 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 7,8 milioane lei, din care 266.000 lei pentru directori şi 383.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 200, câştig mediu lunar pe salariat - 7.505 lei
Cheltuieli investiţii: 7,8 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 165.000 lei

Compania Municipală Imobiliara Bucureşti

Buget venituri: 8,5 milioane lei
Buget cheltuieli: 7,8 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 5,2 milioane lei, din care 249.000 lei pentru directori şi 383.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 51, câştig mediu lunar pe salariat - 7.678 lei
Cheltuieli investiţii: 174 milioane lei
Pierderi/profit 2019: - 2 milioane lei

Compania Municipală Pază şi Securitate Bucureşti

Buget venituri: 20,3 milioane lei
Buget cheltuieli: 20,3 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 17 milioane lei, din care 192.000 lei pentru directori şi 445.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 1155, câştig mediu lunar pe salariat - 2.546 lei
Cheltuieli investiţii: 7,2 milioane lei
Pierderi/profit 2019: -5,3 milioane lei

Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti

Buget venituri: 26,9 milioane lei
Buget cheltuieli: 26,8 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 14,4 milioane lei, din care 260.000 lei pentru directori şi 471.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 239, câştig mediu lunar pe salariat - 5.323 lei
Cheltuieli investiţii: 333.000 lei
Pierderi/profit 2019: - 2,4 milioane lei

Compania Municipală Publicitate şi Afişaj Bucureşti

Buget venituri: 13,4 milioane lei
Buget cheltuieli: 13,2 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 3,6 milioane lei, din care 266.000 lei pentru directori şi 381.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 35, câştig mediu lunar pe salariat - 9.874 lei
Cheltuieli investiţii: 7,8 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 10.000 lei

Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde Bucureşti

Buget venituri: 22,1 milioane lei
Buget cheltuieli: 21,1 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 13,5 milioane lei, din care 249.000 lei pentru directori şi 640.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 260, câştig mediu lunar pe salariat - 6.788 lei
Cheltuieli investiţii: 29,4 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 482.000 lei

Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti

Buget venituri: 42,9 milioane lei
Buget cheltuieli: 42,8 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 19,6 milioane lei, din care 461.000 lei pentru directori şi 555.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 260, câştig mediu lunar pe salariat - 5.936 lei
Cheltuieli investiţii: 240.000 lei
Pierderi/profit 2019: - 14,7 milioane lei

Compania Municipală Sport pentru Toţi Bucureşti

Buget venituri: 19,7 milioane lei
Buget cheltuieli: 19,3 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 7,6 milioane lei, din care 214.000 lei pentru directori şi 526.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 87, câştig mediu lunar pe salariat - 6.410 lei
Cheltuieli investiţii: 785.000 lei
Pierderi/profit 2019: -2,9 milioane lei

Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti

Buget venituri: 131 milioane lei
Buget cheltuieli: 131 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 15 milioane lei, din care 300.000 lei pentru directori şi 700.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 166, câştig mediu lunar pe salariat - 6.704 lei
Cheltuieli investiţii: 7,7 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 538.000 lei

Compania Municipală Parcuri şi Grădini Bucureşti

Buget venituri: 23,8 milioane lei
Buget cheltuieli: 23,1 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 18,4 milioane lei, din care 340.000 lei pentru directori şi 383.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 278, câştig mediu lunar pe salariat - 4.831 lei
Cheltuieli investiţii: 11,4 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit 497.000 lei

Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti

Buget venituri: 10,1 milioane lei
Buget cheltuieli: 9,8 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 5,8 milioane lei, din care 300.000 lei pentru directori şi 1,025 milioane lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 61, câştig mediu lunar pe salariat - 6.100 lei
Cheltuieli investiţii: 1 milion lei
Pierderi/profit 2019: - 7 milioane lei

Compania Municipală Cimitire Bucureşti

Buget venituri: 46 milioane lei
Buget cheltuieli: 31 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 24,3 milioane lei, din care 168.000 lei pentru directori şi 468.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 350, câştig mediu lunar pe salariat - 5.424 lei
Cheltuieli investiţii: 24,3 milioane lei
Pierderi/profit 2019: 0

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti

Buget venituri: 1,6 miliarde lei
Buget cheltuieli: 1,6 miliarde lei
Cheltuieli cu personalul: 217 milioane lei, din care 311.000 lei pentru directori şi 583.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 3231, câştig mediu lunar pe salariat - 5.584 lei
Cheltuieli investiţii: 87 milioane lei
Pierderi/profit 2019: profit brut 109 milioane lei

Compania Municipală Agrement Bucureşti

Buget venituri: 4,4 milioane lei
Buget cheltuieli: 4,4 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 3,4 milioane lei, din care 225.000 lei pentru directori şi 488.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 0, câştig mediu lunar pe salariat - 4.944 lei
Cheltuieli investiţii: 1 milion lei
Pierderi/profit 2019: - 7 milioane lei

Compania Municipală Medicala Bucureşti

Buget venituri: 11,5 milioane lei
Buget cheltuieli: 11,5 milioane lei
Cheltuieli cu personalul: 9,7 milioane lei, din care 250.000 lei pentru directori şi 400.000 lei pentru Consiliul de Administraţie
Număr de angajaţi la finalul anului 2020: 131, câştig mediu lunar pe salariat - 5.630 lei
Cheltuieli investiţii: 0
Pierderi/profit 2019: -3,3 milioane lei.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu