Cum a organizat Dumitru Coarna un miting neautorizat in fata MAI cu scop electoral
Postat la: 04.03.2020 - 14:57
Pe 3 martie, opinia publică a asistat la o demonstrație a penibilului, avându-l ca protagonist pe pensionarul de lux al MAI, Dumitru Coarna, celebru în primul rând pentru modul cum a reușit să configureze interesele legitime ale personalului activ al MAI în jurul intereselor sale personale.
Cunoscutul președinte al FSNPPC, cel mai important sindicat din MAI și vicepreședinte al Biroului Național al Confederației Naționale Sindicale Cartel ALFA a apreciat că cel mai bun moment pentru etalarea și apărarea așa-zisului interes al membrilor sindicali, respectiv acordarea drepturilor bănești, l-a constituit organizarea unui protest neaurtorizat în fața sediului MAI, cunoscând că, în paralel, tot la aceeași locație, se desfășura bilanțul activității MAI pe anul 2019, unde printre invitați se aflau președintele țării și mai multe personalități publice.
Ceea ce însă opinia publică nu știe este că acțiunea sindicală organizată și pusă în practică de către Dumitru Coarnă și cei aproape 100 de participanți sosiți din toată țara a ascuns de fapt folosirea sindicatului in interes personal, cu scop electoral. Participanții au fost păcăliți de Coarnă că protestul este unul autorizat. Un alt semn de intrebare il ridică faptul că participanții figurau in timpul serviciului in orele de miting, oare cum vor fi remunerați?
Dumitru Coarnă a afirmat in cursul zilei de 3 martie la un post de televiziune ca a urmarit un asemenea scop si in anul 2016, respectiv includerea sa pe listele aferente alegerilor parlamentare. Dumitru Coarnă este sustinut in acest demers de președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, apropiat al liderului sindical.
Legătura strânsă dintre Dumitru Coarnă și Vasile Iliuță datează de peste 30 ani, încă din perioada în care primul deținea funcția de șef de post iar al doilea de primar al localității Vâlcelele din jud. Călărași. Cei doi au dezvoltat o relație de afaceri bazată pe achiziționarea și arendarea unor suprafețe de teren agricol, aspecte devoalate inclusiv de angajarea lui Dumitru Coarnă, ulterior încetării raporturilor de serviciu cu MAI, în cadrul firmelor ILYA AGRO SRL și ILDU SRL, ambele deținute de președintele CJ CL, Vasile Iliuță.
Nu e greu de înțeles astfel natura intereselor celor doi prieteni din Călărași, care se împiedică de lipsa de obediență a unui inspector-șef care, e adevărat, nu s-a distins nici el cu prea multe fapte onorabile. Pe de altă parte, se pare că liderul sindical s-ar fi folosit de această acțiune de protest, neavizată de Primăria Municipiului București, pentru disimularea unor cheltuieli efectuate de FSNPPC, ce nu ar avea la bază operațiuni reale.
De altfel, genul acesta de protest, organizat pentru tulburarea unor evenimente de interes public aflate în derulare, nu este unul singular. Dumitru Coarnă a procedat în mod similar, tot pichetând sediul MAI, în cursul lunii februarie 2019, când concomitent se derula reuniunea informală a Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), la care participau toți miniștrii afacerilor interne din UE, contribuind din plin la șifonarea imaginii țării noastre în plan extern.
În ceea ce privește modul în care Dumitru Coarnă gestionează veniturile federației sindicale, puțină lume are habar despre faptul că SNPPC a investit prin intermediul societății GURIN IMPEX SRL suma de 1,6 mil. lei într-o clădire fără autorizație de construire. Mai exact, în anul 2008, societatea în cauză a primit autorizația de construire a unui teren de tenis, însă după o perioadă a fost obligată de instanță să demoleze construcțiile, pe motivul că terenul a fost acoperit cu o construcție (proces demarat în 2013, iar în 2015 instanța a decis ca imobilul ridicat ilegal trebuie demolat).
În anul 2011, șefii sindicatului au înființat EUROSIND SRL care ulterior s-a asociat cu firma GURIN IMPEX SRL, prima firmă stabilindu-și astfel punctul de lucru în Clubul Sportiv Olimpia din București. De asemenea, EUROSIND SRL și GURIN IMPEX SRL au derulat operațiuni comerciale și cu EUROSIND MAGIC CLUB SRL, rezultând destul de evident că o parte însemnată a veniturilor SNPPC, obținute din cotizațiile polițiștilor naivi, s-au scurs în mod facil prin aceste firme, având în vedere că, numai între anii 2017-2018, sindicatul a rulat peste 15 mil. lei.
Ulterior, respectiv în anul 2012, SNPPC a achiziționat un apartament în București, Calea Vitan-Bârzești, contra sumei de 50.717 euro conform unui articol de presă. Ce s-a întâmplat cu acest imobil? Pe cine deservește? În plus, în ziua de 10.04.2019, prin intermediul aceleiași EUROSIND SRL, SNPPC a creat o altă portiță de ieșire a banilor cotizanților, înființând Agenția de turism IMPALA GRAND TOUR, promovată intens pe site-ul sindicatului. Nu în ultimul rând, veniturile obținute de acest pensionar de lux al MAI, împreună cu familia sa, nu pot fi trecute cu vederea, ținând cont de faptul că acestea se cifrează la peste 350.000 lei/an.
Concret, Dumitru Coarnă primește o pensie de aprox. 60.000 lei/an, un salariu de la FSNPPC de 151.091 lei/an, venituri de la Consiliul Economic și Social, unde figurează ca membru, în sumă de 26.256 lei/an și redevențe agricole în valoare de 3.000 lei/an, iar soția sa, obține venituri de 40.800 lei/an de la o institutie de invatamant din București, unde figurează ca profesor și 50.000 lei/an de la un After School. Totodată, soții Coarnă dețin un teren agricol, dobândit în anul 1995, în suprafață de 6,75 ha, dat în arendă și un apartament în București, str. Lacul Plopului, în supr. de 73 mp, achizitionat în anul 2010. Despre fiica liderului sindical, se cunoaște că în perioada 2012-2013 a fost angajată la EUROSIND SRL, fiind plătită din banii membrilor SNPPC. In urma cu cativa ani, aceasta declara ca este dezgustata de Romania.
Declaratia de avere a lui Dumitru Coarnă poate fi consultată AICI.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu