Cum evită Ludovic Orban un răspuns in chestiunea gazelor din Marea Neagră favorizandu-i pe ceilalti competitori
Postat la: 14.09.2020 - 12:54
Premierul Ludovic Orban a avut vineri, la Orșova, o atitudine stranie față de o temă foarte importantă, cea privind exploatarea gazelor din Marea Neagră.
Întrebat insistent de jurnaliști ce se întâmplă cu gazele din Marea Neagră, premierul a evitat să dea un răspuns. Ba mai mult, Orban a indicat mai multe surse de gaze pentru alimentarea unor noi consumatori, cu excepția zăcămintelor din Marea Neagră, după cum remarcă publicația Focus Energetic. Această atitudine ridică mari semne de întrebare, mai ales că actualul Executiv a anulat promisiunea din programul de guvernare de a debloca investițiile din Marea Neagră.
Premierul a participat, vineri, la Orşova, judeţul Mehedinţi, la prezentarea proiectului "Conducta de transport gaze naturale pe direcţia Prunişor-Orşova-Băile Herculane-Jupa". Cum era și firesc, jurnaliștii l-au întrebat cu ce gaze vor fi alimentate aproape 40 de localități care vor fi conectate la conductă, dacă acestea vor veni în primul rând din Marea Neagră. Într-o primă fază, premierul a oferit un răspuns surprinzător, susținând că România are o capacitate de extragere mai mare decât consumul. Cu alte cuvinte, România produce atât de mult încât nu mai sunt luate în calcul și gazele din Marea Neagră.
Jurnaliștii au insistat și au întrebat ce se întâmplă cu gazele din Marea Neagră? Ludovic Orban a evitat din nou un răspuns clar, enumerând surse de gaze, dar altele decât cele din Marea Neagră.
Iată dialogul dintre premier și jurnaliști:
Reporter: Mai am o întrebare. /.../ Conducta aceasta, care va alimenta o mulțime de localități...
Ludovic Orban: Aproape 40, v-am zis.
Reporter: Bănuiesc că se vor consuma și gaze naturale. Astăzi, România cam cât produce, cam atât consumă. Dacă apar acești consumatori în plus, mă gândesc că gazele ar trebui să vină în primul rând din Marea Neagră. Ce puteți să ne spuneți în legătură cu /...//
Ludovic Orban: Noi avem o capacitate de extragere mai mare decât consumul pe care îl avem. Singurele perioade în care consumul poate crește peste producție este pe perioada de iarnă, dar și acolo avem soluții, pentru că noi avem depozite subterane. În schimb, nu s-a investit, o bună perioadă de timp, în capacitatea de extragere, creșterea capacității de extragere din depozitele noastre subterane pe perioada iernii. Din cauza asta, avem nevoie de importuri. Aici, sigur, trebuie să avem grijă ca toți producătorii români să producă competitiv, să existe piața, să genereze o creștere a eficienței producătorilor români.
Reporter: Ce se întâmplă cu gazele din Marea Neagră?
Ludovic Orban: Avem resurse suplimentare care pot crește capacitatea de gaz. Pe de altă parte, o dată cu finalizarea BRUA, noi o să putem beneficia de gaz din mai multe surse, nu doar de gazul românesc. BRUA, de exemplu, este conectarea la gazul azer prin TAP, prin gazoductul TAP. BRUA va permite conectarea noastră în Austria, la Baumgarten și gazul curge și într-o direcție și în cealaltă și noi putem să îl aducem de unde este mai ieftin. Din cauza asta, inclusiv, producătorii români vor trebui să eficientizeze, ca să facă față competiției pe plan european.
Reporter: /.../ pentru că ați amintit de conducta TAP. Ca să putem să ne alimentăm din TAP, ar trebui să existe o interconexiune între Grecia și Bulgaria.
Ludovic Orban: Din nou, ne bizuim pe prietenii noștri bulgari.
Reporter: Vă gândiți cumva să discutați cu omologii dumneavoastră?
Ludovic Orban: Din nou, ne bazăm pe prietenii noștri bulgari.
Această atitudine surprinde și mai mult în condițiile în care România mai are un rival în Marea Neagră. Reamintim că Turcia a anunțat recent descoperirea celui mai mare zăcământ de gaze naturale "din istoria sa". "Turcia a făcut în Marea Neagră cea mai mare descoperire de gaze naturale din istoria sa", a afirmat Erdogan, într-un discurs la Istanbul, precizând că rezervele sunt estimate la 320 de miliarde metri cubi. Pentru comparație, zăcămintele din zona românească a Mării Negre sunt estimate la 200 miliarde de metri cubi.
Zona este în apropierea perimetrului Neptun, unde a fost descoperit cel mai mare zăcământ de gaze din Marea Neagră din ultimele decenii, în urmă cu opt ani.
Americanii de la Exxon și-au manifestat intenția de a-și vinde participația sa de 50% din proiectul Neptun din Marea Neagră. Ar fi intersate mai multe companii de participația de 50% pe care Exxon Mobil o deține în proiectul Neptun de explorare și exploatare a gazelor din Marea Neagră, alături de OMV Petrom. Pe de-o parte ar fi un consorțiu format din compania românească Romgaz, Compania naţională de gaze naturale din Polonia, PGNiG, și OMV Petrom care are drept de preemțiune. Pe de altă parte ar fi și compania rusească Lukoil.
Deciziile de investiție în Marea Neagră au întârziat foarte mult din cauza legislației nefavorabile companiilor care dețin licențele. OMV Petrom, care deține licență pentru perimetrul Neptun, alături de americanii de la Exxon, amână de la an la an decizia de investiții. Companiile solicită modificarea Legii Offshore, însă lipsește voința politică. Actualul Guvern spune că vrea modificare prin Parlament, însă doar când va exista consens politic.
Actualul Executiv promitea prin programul de guvernare că va debloca investițiile din Marea Neagră. Au trecut nouă luni de la acea promisiune, iar investițiile din Marea Neagră tot blocate sunt. Ministrul economiei spune că așteaptă 'consens' politic. Însă, în timp ce România se află într-o stare de așteptare greu de înțeles, statele din jurul României, Ungaria, Serbia și Bulgaria, sunt într-o continuă mișcare pentru crearea unei rețele de transport al gazelor rusești. Practic, România va fi înconjurată, în curând, de țevi cu gaz rusesc, în timp ce gazul românesc zace inutil sub fundul mării. La fel de inutil poate deveni și gazoductul BRUA, proiect în care s-au investit deja sume importante și în care s-au pus mari speranțe.
Vedem cum interesele rusești înfloresc în jur, în timp ce marile proiecte românești dispar în irelevanță. Autoritățile de la noi, voit sau nu, asistă pasiv la procesul de tranformare a României în cel mai umil actor din regiune pe piața gazelor.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu