Cum si-a salvat Badalau omul de incredere de la destituirea lui Cuc, trimitandu-l in "concediu medical" in Grecia!

Postat la: 26.08.2019 - 10:45

Pe scurt, este vorba despre Daniel Dinu, cunoscut ca "om al lui Badalau" bun la toate, care urma sa fie destituit in a doua parte a lunii august din fruntea Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Bucureşti. Badalau, care aflase deja de situatie, cum ca Razvan Cuc ii purta sambetele lui Dinu, si-a avertizat omul de la DRDP.

Aici ar mai fi de spus ca si Razvan Cuc, actualul ministru al Transporturilor, a fost considerat "omul de casa" al lui Niculae Badalau la Giurgiu. Badalau l-a propulsat prima oara ca ministru, numai ca acum cei doi sunt la cutite. Badalau ar vrea sa-l scoata din toate jocurile pe Cuc. Revenind la subiect, Badalau il averizeaza pe Dinu, iar Dinu isi face repede "foile pentru concediu medical", invocand o afectiune grava, care-l imobilizeaza la pat, avand recomandare din partea medicilor de a nu parasi locuinta in care i se acorda tratament special, dupa ce a efectuat cateva zile de investigatii fiind internat in spital.

Decizia de destituire a lui Daniel Dinu aparuse in 29 iulie 2019, de catre CA al CNAIR, la "recomandarea" lui Razvan Cuc, si trebuia sa intre in vigoare de la 1 august. Numai ca Badalau, cum spuneam, a fost informat din timp, si asa a intrat in vigoare "schema cu medicalul". Dinu fusese numit in 2017 la DRDP, cu salariu lunar de 3.000 de euro, tot de catre Badalau, via Cuc (cu care se afla atunci in relatii "stapan-sluga"). Dinu mai apoi i-a facut mendrele lui Badalau si clanului Mina (zis Scheletul). Asa au zburat milioane de euro pe investitii trucate. Asadar, ca sa blocheze decizia CA CNAIR, Dinu intra subit in "medical", cu recomandarea de a reveni "la control" dupa o luna.

Chestiunea e ca acest "concediu medical", Dinu l-a petrecut in Grecia, tot la recomandarea lui Badalau, care i-a cerut "sa dispara cu totul doua saptamani, sa dispara chiar din tara".  Asa ca Daniel Dinu s-a conformat si a plecat cu sotia (deputat PSD de Giurgiu Elena Dinu, apropiata a familiei Badalau, buna prietena cu sotia acestuia) pe plajele însorite din vechea Elada. Probabil ca a gandit ca soarele de aici ii va face bine la "afectiuni", cea mai grava fiind ca urma sa fie destituit. Intre timp, Cuc s-a luat cu una, cu alta, cu problemele proprii de posibil remaniat, asa ca a uitat de Dinu. Acesta se afla in continuare in situatia paradoxala de a fi destituit de consiliul de administratie, dar in acelsi timp, decizia nu a putut fi pusa in aplicare pe motive medicale, institutia fiind condusa de un interimar.

Dupa cum relateaza presa locala, Dinu si sotia au plecat din ţară prin Vama Giurgiu fără a plăti taxa de pod. S-a întâmplat intr-o (11 august) duminică dimineaţă în jurul orei 5, când soţii Dinu au apelat la sprijinul şefului punctului din Vama Giurgiu, care, la rândul său, a intervenit pe lângă şeful de tură de la Poliţia de Frontieră, astfel încât familia Dinu să nu mai plătească taxa de pod, ca orice "muritor de rând". Mai ales ca si "concediul medical" e platit tot de staul roman. In rest, razboiul dintre Cuc si Badalau se poarta mai departe, atingand cote impresionante.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu