Dactilografa PSD cu venituri de 18.000 de euro pe luna e cel mai bine platit bugetar din România
Postat la: 03.02.2021 - 09:07
18.000 de euro pe luna a fost salariul castigat in 2020 de Aurelia Surulescu, sef serviciu administrativ la Autoritatea Rutiera Romana. Pregatirea profesionala care a calificat-o pe doamna la acest salariu de merit: prelucrator prin aschiere, facultate neacreditata facuta la 45 de ani si sefa la partid (PSD).
Vlad Mixich subliniaza intr-o recenta postare pe pagina sa de Facebook cateva detalii despre "cel mai bine platit bugetar din Romania". "Ghici ce functionar public roman castiga mai mult pe luna decat premierul Frantei sau decat prim-ministrii scandinavi? Ghici ce functionar public roman castiga la fel de mult pe luna ca Trudeau, premierul Canadei? Ghici ce functionar public roman face lunar mai multi bani decat un chirurg cardiovascular de succes si mult mult mai mult decat un pilot de avion cu grad de comandant? Eh? Credeti ca Presedintele? Nt... Sau seful de la Centrala Atomica de la Cernavoda? Nt... Sau poate cel mai citat om de stiinta roman? Nt...
18.000 Euro pe luna (!) a fost salariul castigat in 2020 de Aurelia Surulescu, sef serviciu administrativ la Autoritatea Rutiera Romana. Pregatirea profesionala care a calificat-o pe doamna la acest salariu de merit: prelucrator prin aschiere, facultate neacreditata facuta la 45 de ani si sefa la partid (partidul pesedeu in cazul ei, dar nah, putea fi oricare altul). Vrednica este!", a scris acesta pe Facebook. Anul trecut, doamna Surulescu, vicepresedinta PSD Sector 6 si sefa peste organizatia locala a femeilor social-democrate, conform declaratiilor de avere a primit in total suma de 1.031.240 de lei, echivalentul a 18.000 de euro pe luna.
"Primii zece ani din cariera, doamna Surulescu a fost prelucratoare prin aschiere, absolventa de liceu industrial si cu o scoala de sora medicala. A mai lucrat dactilografa si documentarista (la un spital). In 1998 ajunge, cumva, la Primaria Sectorului 6, iar cariera ei explodeaza", a scris Valeriu Nicolae intr-un articol pentru publicatia Libertatea.
Aurelia Surulescu este un politician social democrat din Bucuresti care a intrat in 2009 in Consiliul Local al Sectorului 6. La acea data ea lucra tot la stat fiind sef serviciu la Autoritatea Rutiera Romana unde avea un salariu de 53.000 de lei anual. Un an mai tarziu, Aurelia Surulescu se afla in aceiasi situatie. Salariul la ARR crescuse la 60.000 de lei la care se adaugau si cei aproape 8.000 de lei primiti de la Consiliul Local al Sectorului 6. Ea etala in declaratia de interese din 2011 cele patru functii din cadrul Partidului Social Democrat: vice-presedinte PSD Bucuresti, vice-presedinte PSD Sector 6, Presedinte al Organizatiei de Femei PSD Sector 6 si membru al Consiliului National al PSD.
Aceste functii i-au conservat locul pe listele de consilieri locali si la alegerile din 2012. Anul 2013 o regaseste pe Aurelia Surulescu cu un salariu de 56.000 lei de la Autoritatea Rutiera Romana si cu o indemnizatie de 21.000 de lei de la Primaria Sector 6. Cu toate acestea femeia continua sa presteze servicii catre terti. Ea a primit 9000 de lei de la IFPTR - un SRL care face cursuri pentru transportatori si soferi profesionisti. Scoala de soferi Casadi i-a platit 8200 lei, Autostar - 521 lei, Autogeneral - 228 lei, Fundatia Promotrans - 1357 lei, Midex Servicii - 1751 lei, Sigur Oil Univ - 110 lei, iar APPTR - 1315 lei. Cam acesta este mercurialul pentru a angaja un director ARR daca esti firma din domeniul transporturilor.
In 2017, Aurelia Surulescu ajunge la un salariu de aproape 120.000 de lei ca director ARR. In luna noiembrie a anului trecut, procurorii anticoruptie au dispus luarea masurii controlului judiciar pe o durata de 60 de zile fata de Alin Iulian Tucmeanu si au decis efectuarea urmaririi penale fata de Aurelia Surulescu pentru abuz in serviciu.
Potrivit unui comunicat al DNA, pentru Aurelia Surulescu, fost director general al Autoritatii Rutiere Romane - A.R.R., hotararile definitive ale unor instante judecatoresti sunt apa de ploaie. Surulescu, care este si vicepresedinte al PSD Sector 6 si are un salariu ametitor, a ignorat o decizie penala prin care i se interzicea directorului general adjunct de atunci, Alin Iulian Tucmeanu, sa ocupe o functie care implica exercitiul autoritatii de stat si de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public.
La data de 3 aprilie 2019, judecatorii Curtii de Apel Bucuresti l-au condamnat pe inculpatul Alin Iulian Tucmeanu la 2 ani si 6 luni inchisoare cu suspendare pentru complicitate la dare de mita. I s-a mai interzis pe o perioada de patru ani sa fie ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, sa ocupe o functie care implica exercitiul autoritatii de stat si sa ocupe. o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public. Decizia magistratilor nu a insemnat nimic pentru directul general adjunct al A.R.R. de atunci care a continuat sa fie sef. Ii placea scaunul prea mult.
aurelia surulescu miting anti justitie
Conform procurorilor, persoana care l-a mentinut in functie a fost Aurelia Surulescu, director general al A.R.R., care a incalcat cu intentie dispozitiile prevazute in Codul Muncii si nu i-a desfacut contractul de munca adjunctului ei Tucmeanu care, in timpul anchetei, a fost arestat preventiv. In momentul in care a comis faptele pentru care a fost condamnat, Alin Iulian Tucmeanu era secretar de stat in Ministerul Sanatatii. Dosarul respectiv avea ca obiect o mita de 60.000 de euro.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu