Darius Vâlcov, condamnat definitiv cu executare în dosarul tablourilor din cimitir. Pedeapsă mai mică la apel
Postat la: 02.05.2023 - 17:36
Fostul ministru de finanțe Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru trafic de influență (3 ani) și spălarea banilor (5 ani).
Pedeapsa în apel a fost diminuată de la 8 ani, la 6 ani de închisoare, 5 ani fiind cea mai mare pedeapsă aplicată în dosar, la care s-a adăugat un spor de 1 un reprezentând o treime din pedepsele pentru celelalte fapte. Pentru operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, instanța a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptei.
Este vorba de Dosarul Tablourilor, numit astfel după ce procurorii au găsit peste 100 de opere de artă achiziţionate de Vâlcov prin interpuşi, unele dintre fiind ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparţinând fostului ministru.
Decizia este definitivă.
Înalta Curte de Casatie și Justiție a repus pe rol în 2022 dosarul în care era inculpat Darius Vâlcov, după o pauză de aproape doi ani și jumătate în care procesul a fost suspendat.
ÎCCJ i-a interzis lui Darius Vâlcov dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de trei ani după executarea pedepsei.
MINUTA
790/1/2019 - Decizia nr. 38 I. Admite apelurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul intimat Vâlcov Darius Bogdan împotriva sentinţei penale nr. 74 din data de 08 februarie 2018, pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casa?ie ?i Justi?ie în dosarul nr. 2018/1/2015.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi în rejudecare: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: - pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de influen?ă prevăzută de art. 291 alin.1 Cod penal, cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000; - pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de spălare a banilor prevăzută art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012; - pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte (în legătură cu S.C. RUPIAH S.A., S.C. ENERO PROD S.R.L., S.C. CONTIS COMPANY S.R.L. şi S.C. CONTIS CONSULTING COMPANY S.R.L.) prevăzută de art. 12 lit. a teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.
În temeiul art. 396 alin. (6) Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Vâlcov Darius Bogdan pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte (în legătură cu S.C. RUPIAH S.A., S.C. ENERO PROD S.R.L., S.C. CONTIS COMPANY S.R.L. şi S.C. CONTIS CONSULTING COMPANY S.R.L.) prevăzută de art. 12 lit. a teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 291 alin.(1) din Codul penal, cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000 şi art. 19 din OUG 43/2002 condamnă pe inculpatul Vâlcov Darius - Bogdan la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de influen?ă. În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal.
În baza art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 şi art. 19 din OUG 43/2002 condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de spălare a banilor. În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.(1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal.
În baza 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, contopește pedepsele stabilite prin prezenta decizie şi aplică inculpatului Vâlcov Darius Bogdan pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare, reprezentând o treime din totalul celeilalte pedepse de 3 ani închisoare, acesta urmând să execute, în final, pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din Codul penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei rezultante. În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin.(1) şi alin. (3) lit. a) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii ?i până la executarea pedepsei rezultante. Men?ine măsurile asigurătorii luate faţă de inculpatul Vâlcov Darius - Bogdan prin ordonan?ele din 27 martie 2014, 31 martie 2015, 30 aprilie 2015 şi 11 mai 2015 emise în dosarul nr. 378/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a corup?iei, până la concuren?a sumei de 6.200.000 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei decizii.
II. Respinge, ca nefondate apelurile formulate de intimaţi inculpaţi Tomescu Constantin Cristian, Prina Minel Florin şi Timofte Petre Bogdan împotriva sentinţei penale nr. 74 din data de 08 februarie 2018, pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casa?ie ?i Justi?ie în dosarul nr. 2018/1/2015, privind şi pe intimatul inculpat Şuşală Lucian Petruţ.
III. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul intimat Vâlcov Darius Bogdan rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă intimaţi inculpaţi Tomescu Constantin Cristian, Prina Minel Florin şi Timofte Petre Bogdan la plata sumei de câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Vâlcov Darius Bogdan, Tomescu Constantin Cristian, Prina Minel Florin, Timofte Petre Bogdan şi Şuşală Lucian Petruţ până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 400 lei se vor avansa din fondul Ministerului de Justiţie. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 mai 2023.
Opinie concurentă - Se impunea punerea în discuţie a cererilor de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi, respectiv, de către inculpatul Prina Minel şi pronunţarea asupra acestora, în sensul admiterii celei dintâi şi al respingerii celei de-a doua, printr-o încheiere distinctă de decizia prin care sunt soluţionate apelurile; - Se impunea punerea în discuţie, din oficiu, a schimbării de încadrare juridică în ceea ce priveşte infracţiunile de trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă, în sensul reţinerii formei continuate conform art. 35 alin. (1) C.pen., pronunţarea asupra acesteia, în sensul admiterii, prin încheiere distinctă de decizia prin care sunt soluţionate apelurile şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare.
Detaliile dosarului
Potrivit anchetatorilor, în 2009, administratorul unei societăţi comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov, care avea la acel moment calitatea de primar al municipiului Slatina, judeţul Olt. Omul de afaceri i-a propus lui Vâlcov ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, pentru a câştiga nişte licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, în oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.
Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt", al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) "Oltul" (ADI) a delegat serviciile de alimentare cu apă şi canalizare în aria de implementare a proiectului "Extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Olt".
În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele "Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava", "Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina" şi "Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt", arată procurorii.
Conform sursei citate, cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie membrii comisiei au eliminat din caietul de sarcini, în mod abuziv, o parte din condiţiile de eligibilitate pentru a favoriza firma omului de afaceri, la comanda fostului ministrul al Finanţelor.
În final, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt", având ca obiect semnarea contractelor cu Compania De Apă Olt pentru mai multe lucrări.
"Administratorul societăţii şi suspectul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înţelegeri, începând cu luna decembrie 2010, suspectul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii", potrivit procurorilor anticorupţie.
Procurorii au ajuns la concluzia că, începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plăţile către Vâlcov.
În acest context, Darius Vâlcov l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu Minel-Florin Prina, care la vremea respectivă era viceprimar al municipiului. Prina ştia de înţelegerea dintre cei doi şi a hotărât, pentru a disimula provenienţa ilegală a banilor, ca diferenţele de bani neonorate să fie plătite către o firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu.
"De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul inculpaţilor Suşală Lucian Petruţ, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian şi a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului şi viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăţi comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani", potrivit anchetatorilor.
Contractele încheiate între aceste firme, precum şi facturile emise în baza acestor contracte erau fictive.
Anchetatorii au mai stabilit că, în urma înţelegerii cu omul de afaceri, fostul ministrul al Finanţelor a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ două milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu