De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Postat la: 01.12.2024 - 13:15
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a calificat, de pe primul loc, în finala prezidențială cu Elena Lasconi, a ridicat multe semne de întrebare.
Mai toată lumea s-a întrebat cum de acesta, apărut parcă de nicăieri, a reușit să atragă atât de multe voturi. Dacă s-ar pune cap la cap mai multe evenimente din ultima perioadă, puzzle-ul politic din România pare să prindă contur. Vizita liderului PSD, candidat și el la prezidențiale, la Budapesta. nu pare deloc a fi întâmplătoare. Potrivit stiripesurse.ro, totul ar fi fost, de fapt, un plan bine pus la punct. Pe lângă discuția cu premierul Viktor Orban, care a dat "undă verde" aderării totale a României la Schengen, un alt aspect este demn de remarcat.
Discuția telefonică a lui Marcel Ciolacu cu președintele ales al SUA, Donald Trump, în prezența liderului maghiar, pare să fie cheia care a întors cu totul soarta României la aceste alegeri. Dacă este să coroborăm totul cu faptul că liderul PSD a declarat, zilele trecute, că nu-l mai interesează nicidecum să meargă mai departe cu alegerile prezidențiale, chiar dacă, în urma renumării voturilor din primul tur ar ieși pe locul doi, totul prinde contur, iar prezența lui Călin Georgescu nu este deloc întâmplătoare.
Pe de altă parte, numărul mare de voturi pe care candidatul independent le-a primit în fiefurile liberale, a ridicat, de asemenea multe semne de întrebare. Or, acest lucru nu se putea face decât la "ordinul" lui Nicolae Ciucă. Se pare că SUA, prin Donald Trump, ar avea astfel un pol de putere și de stabilitate în estul Europei, cu Viktor Orban în Ungaria și Călin Georgescu în România. Mai mult, prin aceste personaje, liderul american ar putea avea o influență mult mai puternică în Uniunea Europeană, mai scrie sursa citată.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu