De unde a pornit cearta dintre Dinescu - Liiceanu, dar si Blandiana: o nota a Securitatii, scrisorile intelectualilor si puciul USL

In istoria ultimilor ani sunt o serie de momente care au creat falii in zona culturala, in cea denumita a intelectualilor publici. In cronologia despartirii apelor probabil anul 2012 este anul in care are loc un adevarat cutremur.

Spatiul public, si in special zona culturala, era impartit intre sustinatorii presedintelui de atunci Traian Basescu si opozantii acestuia. Era anul in care se incerca demiterea lui Traian Basescu, anul in care spatiul public era un teritoriu minat politic. In 2011 se infiintase USL, alianta dintre PNL si PSD, o alianta in razboi deschis cu PDL, partidul presedintelui. In vara lui 2012, avem puciul parlamentar PSD - PNL esuat, trecerea ICR in subordinea Senatului fapt care va duce la demisia intregii conduceri in frunte cu Horia Roman Patapievici. Aceasta demisie si trecerea ICR la Senat va accentua si mai tare rupturile dintre intelectualii publici, intre zonele culturale.

Tot in acel an avem scrisorile trimise catre Bruxelles a taberelor diferite de intelectuali, cei din tabara "Basescu" care trageau un semnal de alarma in ceea ce priveste atacurile asupra Statului de drept pe care USL, prin Parlament si Guvern, le instrumenta, si pe de alta parte scrisoarea intelectualilor din tabara USL adresata Uniunii Europene, in care acestia respingeau acuzatiile potrivit carora Parlamentul si Guvernul Romaniei subminau statul de drept si independenta justiei in incercarea de a-l demite pe presedintele Traian Basescu. Anul urmator, ICR, condus deja de Andrei Marga, organiza Salonul de la Paris la care Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cartarescu, Naegu Djiuvara au declinat participarea la evenimentul la care Romania era invitata de onoare.

In anii care au trecut, desi situatia politica s-a schimbat, iar Traian Basescu i-a dezamagit pe intelectualii publici care il sustineau, ca urmare a miscarile politice ale presedintelui in anii care au urmat acelor evenimente, diferendele dintre intelectualii publici s-au dovedit si sunt insurmontabile.

Ultimul scandal din zona la care ne referim este cel al tirului pamfletelor vitriolante intre Gabriel Liiceanu si Mircea Dinescu. "Razboiul" a pornit de la un pasaj din ultima carte a Anei Blandiana, "Sora lume", publicat de editura Humanitas in luna noiembrie a anului trecut, si anume evocarea unui moment din anii 90 in legatura cu o declaratie a lui Mircea Dinescu despre tinerii morti la Intercontinental, declaratie facuta cu prilejul unei intalniri oficiale la care participase atat Blandiana cat si Dinescu, unde erau si oficiali francezi, iar Mircea Dinescu, referindu-se la acei tineri ar fi spus: "Hilterjungen. A fost o secunda de stupoare, dupa care cu totii, uitand ca trebuie sa vorbim frantuzeste, ii ceream in romana autorului textului din "Liberation" sa se explice. Iar el a explicat - tradus cu reticenta de sotie - ca nu trebuie sa li se exagereze importanta, este vorba de niste utecisti care cu putine zile in urma scandasera sloganuri pro-comuniste".

Intr-un interviu pe care Ana Blandiana l-a acordat Ziare.com anul trecut, inainte de aparatia cartii, la intrebarea referitoare la pasajul in care apare declaratia referitoare la Dinescu, scriitoarea a raspuns ca "Mi-am facut mari probleme din a da sau nu nume proprii. Am oroare de polemici si scandaluri si am riscat doar acolo unde mi se parea ca spunerea adevarului pana la capat servea sublinierii unor adevaruri importante dincolo de persoanele in discutie.

In ceea ce priveste tensiunile si neintelegerile dintre partidele din Conventia Democratica, le-am descris pentru ca ma obseda lipsa lor de intelepciune si chiar de inteligenta, si ma obsedeaza inca si acum. Este deprimant sa vezi cum nimeni nu invata nimic din istorie si toate greselile se repeta".

Mai precis, razboiul a pornit de la postarea lui Mircea Dinescu, saptamana trecuta, in care scriitorul a Pamfletul l-a determinat pe Gabriel Liiceanu sa publice un text pamfletar in Contributors in care desi nu a precizat numele lui Dinescu este evident pentru toata lumea ca poetul este subiectul textului. Sarjele dintre cei doi a dus la inflamarea spatiului public, la reactii si texte, la pozitionari de partea unuia sau altuia.

Textului lui Gabriel Liiceanu i-a urmat un alt text-pamflet postat de Mircea Dinescu pe pagina sa de facebook. De la pasajul lui Gabriel Liiceanu descriindu-l pe Mircea Dinescu drept "model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgaritatii, a topeniei obraznice si infatuate, a cabotinismului lucrativ, a inchinarii vietii profitului facut cu pretul unei nerusinari fara margini", pana la descrierea facuta de Dinescu lui Liiceanu drept "un contopist al abjectiei, un filosof cu manecute de contabil care-si scoate creionul de dupa ureche", la Gabriel Liiceanu calificandu-l pe Dinescu drept "un disident care se lafaie intr-un comportament de puslama ordinara", "scandalagiu, vedeta, mitocan, poftangiu, un claun isteric locuit de patima capatuielii", acuzele intre cei doi sunt de o violenta care amintesc de anii '90 cand razboaiele pamfletare erau la ordinea zilei.

Dincolo de pasajul legat de un evenimet din 1990 la care Mircea Dinescu facea aceale declaratii legate de "Hitlerjungen", de la care a pornit acest razboi al declaratiilor, miezul scandalului dintre cei doi intelectuali, Gabriel Liiceanu si Mircea Dinescu, este legat mai degraba de anii de dinaintea evenimentelor din decembrie 1989 care au dus la caderea regimului Ceausescu sau de anii '90. Istoricul Mircea Demetriade exemplifica pe pagina sa de facebook, referindu-se la "recentul razboi mediatic" ca episodul relevant pentru "starea de fapt" ar fi o intalnirea si o discutie la domiciulul lui Mircea Dinescu, intalnire evocata si de cei doi, "consemnata in amanunt de Securitate prin intermediul tehnicii operative instalate la domiciliu. Continutul acestei intalniri il gasim intr-o nota din 11 octombrie 1988 destinata Directiei a I-a a Securitatii, personal "tovarasului colonel Gheorghe Ratiu" (seful Directiei)".

Demetriade precizeaza ca "La aceasta discutie au luat parte Andrei Plesu, Octavian Paler, Gabriel Dimisianu, Al. Paleologu, Dan Desliu, Gabriel Liiceanu, Aurel Dragos Munteanu si Mircea Iorgulescu. Motivul intalnirii era dat de redactarea si semnarea unei scrisori de protest privind cenzura agresiva din presa, demolarea satelor, "spectacolul jalnic al scrisului obedient", izolarea culturala a Romaniei, fata de ceea ce Aurel Dragos Munteanu a numit in discutie "paralizia tuturor institutiilor", "atacul la fiinta nationala", "situatia dezastruoasa a culturii" sau - cum formuleaza Paleologu: "aceasta daramare a satelor si a monumentelor si a atestatelor de continuitate a populatiei [care] dispar, nu mai putem invoca nimic in apararea tezelor noastre de continuitate, dispar toate. Asta e o masura de consemnat", dar si - indirect - interdictia de semnatura sub care fusese pusa Ana Blandiana.

Intentia lui Dinescu era ca scrisoarea de protest sa fie intai de toate adresata pentru "inceput la tovarasul", "pe urma, la comitete, pe urma ne gandeam noi, pentru oamenii de bine", "catre Marea Adunare Nationala a R.S.R., Consiliului de Ministri si C.C. al P.C.R.".

In legatura cu adresantul acestei note de protest, initial lucrurile nu pareau deloc clare convorbitorilor: "Dinescu face mentiunea ca inca nu s-au decis cui anume este adresata scrisoarea. Cei prezenti dau o serie de sugestii, Paleologu propune sa fie adresata Marii Adunari Nationale, Desliu mentioneaza Consiliul de Stat, Dinescu, ironic, afirma ca o va duce personal lui Nicolae Dragos, la << Scanteia >>; este mentionata agentia << Agerpres >>, Paler face trimitere la presedintele Uniunii Scriitorilor. Paleologu subliniaza faptul ca este vorba de luarea unei atitudini si ca textul, prin natura lui, indica oarecum cui trebuie adresat".