DOCUMENT. Vor o lege prin care sa introduca starea de criză fără Parlament. Toți bărbații între 18-63 de ani vor fi mobilizați în daca apare un incident!

Postat la: 08.03.2022 - 12:54

Autoritățile pregătesc completarea și modificarea legislației, astfel încât să fie instituită o așa-numită „situație de criză", în care toți bărbații între 18 - 63 de ani vor fi în rezerva generală la război, dar pot fi mobilizați și cei până la 63 de ani, în anumite situații, cum ar fi calamități economice și sociale. 

Un proiect de lege în acest sens a fost propus de ministrul Apărării, Vasile Dîncu, dar este încă ținut la secret, deși se află deja pe circuitul de avizare interministerial. Însă nu atât de bine, astfel încât a „răsuflat" în presă, sporind îngrijorările românilor.

DOCUMENT AICI.

Secretomania majorității guvernamentale și parlamentare PNL-PSD-UDMR, girată de președintele Iohannis - șeful CSAT, vine în condițiile în care, începând din 9 martie, România iese din situația de alertă COVID, iar drepturile și libertățile restricționate timp de doi ani vor dispărea. Președintele Klaus Iohannis a dat vestea cea mare încă de săptămâna trecută, pe 4 martie, dar a „omis" să spună ce le pregătește românilor Guvernul Ciucă. Concret, Guvernul va opera modificări legislative care să permită măsuri rapide în contextul războiului din Ucraina, a anunțat luni ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu.

„Noi va trebui, după ce starea de alertă va dispărea, va trebui să facem niște adaptări legislative pentru a putea să mergem mai departe cu unele lucruri care țin și de dezvoltările care vin dinspre Ucraina, managamentul refugiaților și alte lucruri, dar și legate de COVID în continuare. Pentru a putea detașa medicii într-o parte sau alta pentru a folosi spitalele militare. Este nevoie de câteva noi reglementări printr-un proiect de lege care va fi dezbătut în Parlament. Construim o bază administrativă pentru această situație. Pentru situația de criză din acest moment", a argumentat Vasile Dîncu - înregistrare audio pe EuropaFM.

Prin proiectul de lege se introduce în Legea nr. 45/1994 a apărării naţionale a României o nouă stare specială, ce va putea fi declarată alături de cele existente deja în cazul unei agresiuni militare. Concret, pe lângă starea de asediu, declararea stării de mobilizare sau a stării de război, se va putea institui o situație de criză cu impact asupra securității și apărării naționale. Situația de criză este definită și cea în care societatea se confruntă cu mari dificultăți generate de incidente pe teritoriul național, la nivel regional sau internațional sau de amenințări, riscuri și vulnerabilități care perturbă sau amenință condițiile de viață sau stabilitatea politică, economică și socială.

Astfel, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), condus de președintele Klaus Iohannis, poate impune situația de criză, la propunerea ministrului Apărării, Vasile Dîncu, iar Ministerul Apărării Naționale o va gestiona.Una dintre prevederi este că rezerva generală în caz de stare de asediu, de mobilizare sau de război va fi formată din toți bărbații români cu vârsta cuprinsă între 18 și 63 de ani, se arată în draftul de act normativ.

Proiectul mai stipulează că cetățenii cu obligații în îndeplinirea îndatoririlor militare sunt și bărbații cu vârste între 35 și 63 de ani, alături de cei care îndeplinesc serviciul militar activ sau în rezervă, cei încorporabili, adică între 20 și 35 de ani,așa cum stabilește în prezent Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Durata serviciului militar activ pentru cei cu obligații la îndeplinirea îndatoririlor militare va fi de șase luni pentru toate armele. La încheierea acestei perioade, aceștia vor putea fi trecuți în rezervă și trimiși la domiciliu sau li se va putea prelungi executarea serviciului militar activ cu cel mult șase luni.

Apoi, proiectul mai stabilește că cetățenii încorporabili, rezerviștii voluntari și rezerviștii vor trebui să se prezinte, dacă primesc un ordin de chemare, la locul, data și ora precizate în document. În plus, la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare sau de război, cetățenii încorporabili cu domiciliul în România, plecați temporar în afara granițelor, vor trebui să se prezinte, în cel mult 15 zile calendaristice de la data notificării, la centrele militare în evidența cărora se află, pentru îndeplinirea serviciului militar.

Pe de altă parte, la instituirea stării de urgență, a stării de asediu ori la declararea stării de mobilizare sau de război, rezerviștii voluntari și rezerviștii din rezerva operațională cu domiciliul în România, plecați temporar în afara țării, vor trebui să se prezinte la instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, respectând următoarele termene:

  • 5 zile calendaristice de la data notificării - pentru cei ce se află în țări din Europa;
  • 15 zile calendaristice de la data notificării - pentru cei ce se află în țări din afara Europei.

Notificarea înseamnă, de fapt, înștiințarea oficială scrisă, la domiciliul din România, prin ordin de chemare.

Și cei încorporabili sau rezerviștii ce au domiciliul în altă țară sau care nu au putut fi notificați vor trebui să se prezinte la centrele militare din România, în cel mult 15 zile calendaristice de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii Parlamentului privind declararea stării de mobilizare totală sau de război, precum și în cazul publicării decretului prezidențial privind declararea stării de mobilizare totală sau de război.

Proiectul de lege introduce și noțiunea de militar voluntar în termen - bărbați și femei români cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care, pe timp de pace, vor putea participa, la cerere, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu