Dosarul "Ferrari": Spaga pentru inmatricularea rapida a unor masini de lux aduse in tara de romii din Tandarei
Postat la: 19.09.2020 - 13:59
Un politist de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Ialomita a recunoscut ca a luat mita de zeci de ori pentru a rezolva inmatriculari in regim de urgenta, fara programare. Printre cei rezolvati de politist este si Semafor, un barbat din Tandarei care a tinut sa aiba la Ferarri numarul "VIP".
Sandu Palantin, un politist de 54 de ani din Ialomita, intre timp pensionat, a incheiat cu procurorii DNA un acord de recunoastere a vinovatiei prin care a fost de acord sa primeasca doi ani si sase luni de inchisoare cu suspendare in schimbul recunoasterii a 54 de fapte de luare de mita.
Potrivit procurorilor, Sandu Palantin lua mita, prin intermediul lui Ionel Panait, patronul unei vulcanizari, care se ocupa si de intermedierea inmatricularilor. Ancheta a scos la iveala ca pentru efectuarea operatiunilor de inmatriculare (definitiva sau provizorie) a autovehiculelor si de eliberare a documentelor specifice, este necesar ca, in prealabil, persoana interesata sa isi faca o programare online, ceea ce presupune de cele mai multe ori un interval de asteptare de ordinul saptamanilor.
Intermediarul Panait si politistul Palantin au pus la punct un sistem neoficial de programare si efectuare in regim de urgenta a operatiunilor de inmatriculare (definitiva - "numere negre" sau provizorie - "numere rosii"). Astfel, intermediarul ii racola pe cei care mergeau la Inmatriculari si le propunea sa ii resolve in regim de urgenta in schimbul unei taxe de 200 de lei sau 50 de euro pentru inmatricularea provizorie si de 400 de lei, 100 de euro sau chiar 600 de lei pentru inmatricularea definitiva.
Jumatate din suma ii revenea politistului. Astfel, sustin procurorii, intr-o singura luna politistul de la Inmatriculari a reusit sa castige numai din spagi peste 10.000 de lei. Potrivit acordului de recunoastere a vinovatiei, multi dintre cei care rezolvau inmatricularea in regim de urgenta platind mita au fost romi din Tandarei, plecati in strainatate si intorsi in tara cu masini.
"O parte consistenta din "clientela" lui Panait Ionel provenea din randul romilor rezidenti in strainatate, care, reveniti in Ialomita pentru perioade scurte de timp, apelau la Panat Ionel pentru inmatricularea autovehiculelor aduse din vest, la recomandarea unor clienti anteriori sau a unor persoane din anturajul acestuia. Daca persoana interesata era de acord sa plateasca "programarea", Panait Ionel verifica documentele care urmau a fi depuse si ii trimitea lui Palantin Sandu un SMS cu numele persoanei solicitante. Palantin Sandu, aflat la ghiseul serviciului, chema persoana nominalizata in SMS pentru a depune documentele, completa formularele legale si efectua verificarile specifice in bazele date, dupa care efectua operatiunile administrative solicitate - inmatriculare provizorie sau definitiva", au aratat procurorii.
Procurorii au aratat si modul in care politistul incasa, de la intermediar, mita pentru inmatricularile in regim de urgenta. "Din sumele pe care le primea de la titularii operatiunilor de inmatriculare efectuate fara programare, Panait Ionel ii dadea lui Palantin Sandu sumele convenite, de obicei la sfarsitul zilei, scop in care Panait Ionel se deplasa la blocul unde locuia Palantin Sandu, ii dadea un "bip" sau un SMS pentru a-l anunta ca a ajuns, dupa care Palantin Sandu cobora si isi lua banii, remiterea sumelor avand loc de obicei in autoturismul lui Panait Ionel", au mai aratat procurorii in acordurile de recunoastere a vinovatiei prin care intermediarul Panait a primit un an si sase luni de inchisoare cu suspendare, iar politistul Palantin a primit doi ani si sase luni de inchiosare cu suspendare.
Procurorii care i-au anchetat pe Palantin si Panait au aratat modalitatea in care au fost inamtriculate masinile care erau bagate in fata. Un astfel de caz este al unui Ferrari, inmatriculat pe numele lui V.M., o femeie din Tandarei. Ancheta a scos la iveala ca in 26 septembrie 2017, la ora 10.31, Panait i-a transmis lui Palantin un sms cu numele persoanei pentru care urma sa fie emis certificatul de inamtriculare.
Dupa 10 minute, Palantin a luat documentele femeii, a cautat in baza de date placuta cu VIP dorita de proprietar, iar doua minute mai tarziu a atribuit numarul si a eliberat certificatul de inmatriculare.
"Fiind audiata in calitate de martor V. M. a declarat ca nu cunoaste amanunte despre inmatricularea autoturismului marca Ferrari 458, care in fapt ii apartine nepotului sau S. SEMAFOR, care este plecat in strainatate. El este cel care s-a ocupat de toate formalitatile privind inmatricularea autovehiculului. V. M. a precizat ca ea a mers la sediul SPCRPCIV Ialomita impreuna cu nepotul sau pentru a ridica numerele de inmatriculare", au aratat procurorii.
Tribunalul Ialomita a validat acordurile de recunoastere a vinovatiei incheiate de politist si intermediar cu procurorii. In cazul politistului, judecatorii au aratat ca "acesta a dat dovada de determinare in actiunea sa de luare de mita avand in vedere ca activitatea infractionala a avut o durata insemnata, in perioada 15.09-12.10.2017, a avut o atitudine precauta la locul de munca, numele persoanelor fiindu-i transmise prin sms, a fost atent in alegerea locului si a orelor de intalnire cand primea efectiv sumele de bani, astfel incat sa nu existe martori directi".
Judecatorii au retinut, insa, in favoarea politistului, ca nu are antecedente penale, este in prezent pensionat si este angajat la o companie privata pe postul de director de productie, avand aparenta unei persoane bine integrate socio-profesional. "Avand in vedere aceste criterii, se poate aprecia ca pedeapsa inchisorii trebuie orientata in partea inferioara a intervalului pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea comisa, scopul acesteia putand fi atins si fara executare in regim penitenciar si fara adaugarea unui spor", se arata in sentinta Tribunalului Ilfov.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu