"Fluturele" rupe tăcerea după 80 de ani. Zeci de cadavre vor fi căutate într-o pădure din Franţa. Ce s-a întâmplat în iunie 1944

În curând vor începe lucrările de excavare pentru a găsi cadavrele a până la 40 de soldaţi germani care au fost executaţi de Rezistenţa franceză în iunie 1944. Demersul vine după ce un fost luptător al Rezistenţei, unul dintre puţinii supravieţuitori, a rupt opt decenii de tăcere şi a dezvăluit cum au fost împuşcaţi germanii într-o pădure de lângă Meymac, în centrul Franţei, relatează BBC.

Edmond Réveil, în vârstă de 98 de ani, este ultimul membru supravieţuitor din ramura locală a grupului de rezistenţă FTP (Francs et Tireurs Partisans) şi a fost martor personal la execuţia în masă într-un loc numit Le Vert.

Într-o depoziţie înregistrată, Réveil a descris cum detaşamentul său de 30 de luptători escorta prizonierii germani într-o zonă rurală aflată la est de Tulle când a venit ordinul de a-i ucide. Comandantul detaşamentului, al cărui nume de cod era Hannibal, "a plâns ca un copil când a primit ordinul. Dar exista disciplină în Rezistenţă", a povestit Réveil.

"A cerut voluntari pentru a executa ordinul. Fiecare luptător avea pe cineva de ucis. Dar au fost unii dintre noi - şi eu m-am numărat printre ei - care au spus că nu vor lua parte", susţine Edmond Réveil.

"Era o zi teribil de caldă. I-am pus să îşi sape singuri mormintele. Au fost ucişi şi am turnat var nestins peste ei. Îmi amintesc că mirosea a sânge. Nu am mai vorbit niciodată despre asta", a mărturisit fostul membru al Rezistenţei franceze.

Réveil, al cărui nume de cod în război era Papillon (Fluture), a păstrat secretul timp de 75 de ani, chiar şi faţă de familia sa. Apoi, în mod neaşteptat, în 2019, s-a ridicat la sfârşitul unei reuniuni locale a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor şi a anunţat că are ceva de spus.

Primarul din Meymac, Philippe Brugere, a declarat pentru BBC că a fost ca şi cum de pe mintea lui Réveil ar fi fost luată o greutate. "De-a lungul anilor a avut o mulţime de ocazii de a spune povestea şi nu a făcut-o niciodată. Dar el a fost ultimul martor. A fost o povară pentru el. Ştia că, dacă nu vorbea, nimeni nu va şti niciodată", a explicat primarul.

Însă înainte ca autorităţile locale să apuce să ia măsuri, a lovit Covidul şi aşa se face că abia în urmă cu câteva săptămâni cazul a fost redeschis, iar povestea a apărut marţi în ziarul local La Montagne.

Istorici francezi şi germani au confirmat firul evenimentelor descrise de Réveil.

La scurt timp după Ziua Z, la 6 iunie 1944, luptătorii din Rezistenţă au organizat un fel de revoltă în Tulle, principalul oraş din departamentul Corrèze, în timpul căreia între 50 şi 60 de soldaţi germani au fost luaţi prizonieri.

Însă, la 9 iunie, germanii au ripostat prin spânzurarea publică a 99 de ostatici.

De asemenea, nu departe de acest loc, la 10 iunie, Divizia SS Das Reich a masacrat 643 de persoane în satul Oradour-sur-Glane, care de atunci a rămas un monument gol.

Réveil a participat la revolta de la Tulle şi apoi s-a alăturat grupului de escortă care se îndrepta spre est. "Niciunul dintre grupurile de Rezistenţă nu a vrut să aibă de-a face cu (prizonierii). Nu ştiam ce să facem cu ei", şi-a amintit el.

La un moment dat, unii dintre prizonieri - cei care proveneau din ţări precum Polonia sau Cehoslovacia - au fost separaţi de restul prizonierilor. Şi au rămas în jur de 50 dintre ei care au ajuns la Meymac, la 12 iunie.

"Dacă un prizonier voia să facă pipi, trebuia să fie păzit de doi dintre noi. Nu aveam nimic de mâncare. Eram sub ordinele unui centru de comandă aliat de la Saint-Fréjoux, iar ei au fost cei care au dat ordinul de a-i ucide", a precizat fostul luptător din Rezistenţă.

Printre prizonieri se afla şi o franţuzoaică care a colaborat cu Gestapo. Niciunul dintre luptătorii din Rezistenţă nu a vrut să o împuşte, aşa că au tras la sorţi şi în cele din urmă a fost ucisă, a povestit Réveil.

În săptămânile următoare sunt aşteptaţi la Meymac oficiali ai Comisiei germane pentru morminte de război (VDK). Prima lor sarcină este de a folosi un radar de penetrare a solului pentru a stabili locul exact al mormintelor.

Istoricii locali au declarat că, în 1967, 11 corpuri germane au fost exhumate din Le Vert, dar săpăturile au fost oprite şi nu au fost păstrate înregistrări cu privire la locul exact al săpăturilor. Având în vedere sensibilităţile, operaţiunea a fost învăluită în secret. Cu toate acestea, un localnic care era copil în 1967 îşi aminteşte că a văzut săpăturile şi a oferit o indicaţie aproximativă a locului unde ar putea fi mormintele celor aproximativ 40 de soldaţi rămaşi.

Deşi nu a participat direct la crime, Réveil, care a devenit mai târziu lucrător feroviar, vrea acum ca soldaţii morţi să fie pomeniţi, iar familiilor lor să li se spună unde zac. Şi, poate, să se ridice un mic memorial la faţa locului.