Frontul Transnistria-Moldova: Maia Sandu a "rupt" neutralitatea republicii prin apropierea de NATO și menținând țara in CSI

Transnistria - țara de dincolo de Nistru - suscită în mod regulat interesul comentatorilor războiului din Ucraina, care emit ipoteza că această regiune separatistă ar putea fi atacată de una sau de cealaltă parte în conflict.

Atacarea Transnistriei ar echivala cu atacarea Republicii Moldova, din care face parte legal. Niciun stat nu a recunoscut secesiunea acestei provincii, nici măcar Rusia. Acest lucru se poate schimba, desigur, comentează Reseau International. După cum știm, în Transnistria se află aproximativ 1500 de soldați ruși. Aceștia se află acolo încă de pe vremea URSS și au făcut parte din armata a 14-a (cea a regretatului general Lebed). Ei au fost menținuți acolo în urma unui acord încheiat în 1992 între Rusia, guvernul moldovean și autoritățile separatiste.

Statutul acestor trupe a fost apoi schimbat în Forțe de menținere a păcii. Reluarea soldaților ruși și aprovizionarea lor cu arme și muniții se face în tranzit pe teritoriul Republicii Moldova prin aeroportul din capitala moldovenească Chișinău. În conformitate cu strategia lor, oriunde intervin, rușii trimit forțe de interpoziție pentru a îngheța, fără a le soluționa, conflictele la care sunt parte (cum ar fi cele dintre azeri și armeni, turci și sirieni...). De exemplu, ei îngheață de 30 de ani conflictul dintre transnistreni și moldoveni (câteva mii de morți în timpul războiului din 1992), dar nu sunt în niciun caz responsabili de apărarea teritoriului moldo-transnistrean de un atac al unei terțe părți.

Pentru guvernul ucrainean, interesul unei operațiuni în Transnistria ar fi, pe de o parte, de a încerca să pună mâna pe marile depozite de armament de origine sovietică; pe de altă parte, ar fi o modalitate de a împinge NATO să intervină direct pentru a contracara inevitabilele reacții militare rusești pe scară largă. Cele 1.500 de trupe rusești s-ar apăra cu siguranță dacă ar fi atacate, dar nu sunt suficiente pentru a face față singure unei ofensive serioase.

Acest lucru ar deschide un nou front între NATO și Rusia. NATO se află chiar după colț, în România. Poate și un front în Moldova, a cărei nouă președintă, Maia Sandu, este un pion al Statelor Unite (formată la Harvard, apoi la Banca Mondială...). Din aceste motive conjuncturale, extinderea războiului la Moldova-Transnistria este posibilă.

Este demn de remarcat faptul că sfârșitul URSS și al Războiului Rece au dus la o conflagrație violentă a unor foste țări socialiste cu populații mixte, Iugoslavia, Bosnia-Herțegovina, Serbia-Kosovo, pentru a numi doar câteva. Apoi, între Republica Cehă și Slovacia; dar cel puțin divorțul a fost amiabil în aceste circumstanțe. Destabilizarea Ucrainei face parte, de asemenea, din această mișcare puternică de punere în discuție a coexistenței unor populații care nu doresc un viitor comun.

Poate scăpa Moldova de destabilizarea și violența care s-a abătut asupra regiunii, sau chiar de reluarea vechiului conflict din 1992? Și acest stat este construit pe baze artificiale. Cel puțin două principale:

1. Republica Moldova este un stat, dar este o națiune? Republica Moldova reprezintă doar o treime din Moldova istorică; celelalte două treimi se află în România. Această întrebare se află în centrul problemei identitare moldovenești, care este complicată și mai mult de existența unei minorități rusofone, mai ales în capitală (nu numai în Transnistria!) și a unei minorități găgăuze omogene (turcofonă, dar creștină) într-un teritoriu autonom. Țara se află, de asemenea, într-o criză politică și instituțională recurentă și este slăbită de o situație socială tensionată;

2. Separatismul transnistrean. Provincia separatistă este departe de a fi omogenă. Populația sa este împărțită în trei treimi (inegale, lipsesc statisticile recente): o treime vorbitoare de limbă română, ca marea majoritate a celorlalți cetățeni ai Republicii Moldova, o treime rusofonă și o treime ruso-ucraineană. Teritoriul este și el complicat: există câteva sate dincolo de Nistru care nu se află sub autoritatea separatiștilor, ci a Chișinăului; există micul oraș românofon Tighina, în Cisnădie, care este ocupat de milițiile transnistrene.

Potrivit constituției sale, Republica Moldova este un stat neutru. Dar actualul său președinte, un agent american, după cum constată sursa citată, a rupt efectiv această neutralitate, apropiindu-se de SUA și de NATO. Pentru Republica Moldova, ruperea neutralității este cu siguranță cea mai bună cale de a fi implicată în conflictul actual și de a avea totul de pierdut. Prin urmare, riscul ca și această țară să se inflameze la un moment dat nu este neglijabil. Cu sau fără conflictul ucrainean.