Ina un tun financiar pe timp de pandemie: 100 de milioane de măşti, fără licitaţie
Postat la: 11.06.2020 - 09:01
Din 29 mai Ministerul Sănătății a anunţat că va cumpără, fără licitație, peste 100 de milioane de măști în valoare de peste 40 de milioane de euro. Adică, 1,68 lei, la preţ de şase ori mai mare decât cel din luna ianuarie în farmaciile din România, care le vând cu adaus comercial.
Se spune că vara se face sanie. Şi iată că Nelu Tătaru se pregăteşte pentru iarna ce va veni. Într-un răspuns oficial, reprezentanții ministerului au susținut că procedura nu s-a încheiat încă și că s-ar fi primit 43 de oferte de la operatori economici.
Conform invitației de participare din 29 mai, Ministerul Sănătății urmează să cumpere, prin procedura de negociere, echipamente medicale la un preț de maximum 193.200.000 de lei, fără TVA (aproximativ 40 de milioane de euro - n.r.) și minimum 151.200.000 de lei (aproximativ 31 de milioane de euro - n.r.).
Prețul estimat pentru fiecare mască este de 1,68 de lei, iar cantitatea estimată este de minimum 90 de milioane măști și de maximum 115 milioane de măști.
Firmele au avut la dispoziție doar câteva zile pentru a pregăti documentele necesare - de la 29 mai până la 3 iunie, când s-a încheiat termenul de depunere a ofertelor.
Ordonanța de Urgență 78/2020, în baza căreia s-a organizat procedura, stipulează că banii pentru cumpărarea măștilor provin din Fondul de rezervă bugetară prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu