Jocul lui Ilie de la Șpăgărie: Companiile franceze, deranjate că România a semnat contracte mai scumpe prin SAFE cu Germania. "Să ne explice cineva de ce"

Postat la: 12.02.2026 - 20:30

O dispută mocnită a izbucnit în industria de apărare, după ce au apărut informații conform cărora România ar pregăti contracte record de peste 6 miliarde de euro pentru companiile germane prin programul SAFE. În acest timp, firmele franceze, parteneri tradiționali ai Bucureștiului, s-ar simți marginalizate, primind proiecte de o valoare mult mai mică.

Conform unor surse din piață citate de Go4it, discrepanța uriașă dintre sumele alocate celor două puteri europene a creat tensiuni la nivel de management. În timp ce Germania se apropie de pragul de 6 miliarde, Franța ar fi rămas cu contracte de sub 2 miliarde de euro.

Una dintre surse este manager într-o companie franceză din domeniu, iar o alta este membră într-un grup american cu prezență în România. „Trebuie să ne explice cineva de ce Germania primește 6 miliarde de euro, pentru că eu nu înțeleg. Aș vrea să știu care este logica", a declarat o sursă sub protecția anonimatului.

„Sunt frustrați francezii, pentru că ei primesc sub 2 miliarde de euro, iar Germania se pare că va avea contracte cu România prin SAFE de 6 miliarde de euro", a spus și cealaltă sursă, care a adăugat că multe dintre achizițiile făcute de România „nu sunt ceea ce țara are nevoie".

Dincolo de bani, sursele indică o problemă de strategie. Există voci care susțin că dotările actuale prin programul SAFE nu răspund nevoilor reale de securitate, în special în contextul amenințărilor hibride și al sabotajelor asupra infrastructurii critice.

Protecția Neptun Deep: Platforma de gaze din Marea Neagră va fi vitală în 2027, producând 8 miliarde mc/an, dar paza ei ar fi deficitară.

Trupe speciale: Dotări moderne pentru intervenție rapidă.

Transport greu: Vehicule aeriene capabile să transporte generatoare sau ajutoare masive în caz de dezastru sau sabotaj.

„Polița de asigurare" a Germaniei: Fabrica de la Brașov

Deși francezii susțin că „business-ul trebuie separat de politică", germanii par să fi câștigat teren prin investiții directe în economia românească. Gigantul Rheinmetall a luat fața competiției prin proiecte care aduc plusvaloare locală, lucru care cântărește greu în deciziile de achiziții.

Astfel, Germania contribuie la revitalizarea industriei locale de Apărare. Producătorul Rheinmetall va construi fabrica de pulberi de la Brașov, cu o investiție de 500 de milioane de euro, care ar aduce 700 de noi locuri de muncă.

Bilanțul programului SAFE până în prezent

Până acum, prin acest program, România a achiziționat echipamente de apărare civilă în valoare de 900 de milioane de euro, printre care:

- Două avioane multirol;

- Diverse tipuri de elicoptere de intervenție.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu