Lumea politica: Infiltrată la dezbaterea publică despre 5G. Află cine este această Mata Hari de România

Postat la: 25.02.2021 - 14:01

Un oficial guvernamental și-a băgat „secretara" undercover în societatea civilă la dezbaterile pentru modificarea legislației în domeniul telecomunicațiilor. Este vorba despre celebrele legi care reglementează tehnologia 5G. Femeia s-a înregistrat ca membră a societății civile deși este angajată a Companiei Naționale Poșta Română și a fost detașată la Ministerul Comunicațiilor.

5G este numele generației a cincea de tehnologie pentru rețelele celulare fără fir. Controversele pe marginea proiectului apar din cauza faptului că România va trebui să facă trecerea la această generație de tehnologie fără Huawei.Această schimbare are loc din cauza faptului că firma din China este legată de Partidul Comunist și reprezintă un risc de securitate. O serie de fake-news au fost lansate în spațiul public. Sunt oameni care cred că noua tehnologie 5G a adus corona-virusul. Alte teze susțin că tehnologia nu este sigură. În ultima perioadă, tema 5G a generat discuții aprinse.

Așa se face că dezbaterea publică pe marginea acestor subiecte a fost extrem de aprinsă. „Poștărița" Mata Hari undercover printre adepții teoriei conspirației În 12 noiembrie 2020 a avut loc on-line ședința de dezbatere publică a legilor legate de 5G. Este vorba despre Ședința nr. 5/2020. La data de 20 noiembrie 2020 a fost publicată „Minuta ședinței". Din partea Ministerului Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor au participat secretarul general adjunct, Adrian Găvruță și Directorul DRPSPC, Corneliu Mănescu.

Au mai fost invitați de la ANCOM, Cert-RO, Telecomunicații CFR. A fost prezent și CIO Guvernamental, Marian Murguleț. În rest, zeci de membrii ai socității civile. Printre numele regăsite în lista cu reprezentanți ai societății civile ne-a atras atenția Silvia Udroiu. Ea se regăsește în listă chiar deasupra reprezentantului grupului „Stop 5G România". Cu toate acestea, Silvia Udroiu nu este deloc „civilă" deși este o fată de societate.Ea este angajată la Compania Națională Poșta Română. În ultima perioadă și-a desfășurat activitatea în preajma secretarului general adjunct al MTIC, Adrian Găvruță.

Astfel, apariția ei pe lista „societății civile" capătă alte conotații. Practic, Găvruță și-a infiltrat pupila în rândul oamenilor care veniseră să discute despre 5G. Gestul este unul care poate produce controverse și slăbi încrederea societății civile în dezbaterile organizate de instituție. Silvia Udroiu este angajata CN Poșta Română. De când instituția a trecut la liberali ea apare frecvent în compania noilor stăpâni. Horia Grigorescu s-a fotografiat cu focoasa angajată deși în trecut aceasta apărea alături de lideri social democrați din fotografiile cărora zâmbea cu aceiași naturalețe, scrie lumeapolitica.ro.

Fata a fostdelegată și își desfășoară activitatea alături de Adrian Găvruță, președintele Consiliului de Administrație al Poștei Române care este și secretar general adjunct al MTIC. Adrian Găvruță, personajul oficial care a participat la aceiași dezbatere a fost subiectul mai multor materiale publicate de Lumea Politică. El este un țărănist (a fost consiliern județean ales pe listele PNȚCD) care este specializat în agricultură.A fost promovat de PSD și menținut de PSD. Acum USR se pregtește să îl promoveze din nou.

Toate acestea au fost făcute fără a se lua în considerație acuzațiile grave despre care noi am scris ieri și care sunt cunoscute de mai multă vreme de conducerile politice ale ministerelor pe unde Găvruță s-a perindat. Nu am reușit să obținem o poziție oficială de la ministrul Teleman pe această temă. Nici ministrul Drulă nu a putut fi contactat. Momentan Găvruță și protejata sa Silvia Udroiu activează la Ministerul Transporturilor pentur că nou înființatul Minister al Comunicațiilor nu are organigrama gata.

Deși marketingul chinez a lăsat să se înțeleagă faptul că numai firma controlată de PCC poate să dezvolte tehnologia, România a ales să facă acest lucru cu în aceiași linie cu partenerii strategici din NATO. Huawei a fostpusă sub acuzare de Departamentul de Justiţie al SUA pentru fraude şi complot pentru a fura secrete comerciale. În aceste condiții, România trebuie să fie atentă la oamenii implicați în proiect, iar instituțiile de forță ale statului să verifice dacă oficiali chinezi nu se află în situația de a șantaja anumite persoane implicate în funcții cheie.

Amanunte AICI.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu