Mărturia unui fost profesor care a scris zeci de lucrări pentru elevi și politicieni pe bani: "Prostituția nu este doar la bordel"
Postat la: 08.09.2020 - 10:55
Piața neagră a licențelor și lucrărilor științifice este o industrie la negru care merge cot la cot cu școala românescă. De multe ori chiar "slujitori" fideli ai școlii, profesorii, sunt cei care redactează la comandă pe bani, negociind un preț în funcție de lucrare (licență, dizertație sau doctorat) pentru a-și suplimenta veniturile.
Gandul.ro a discutat cu un fost profesor, sub protecția anonimatului, care în perioada când a fost dedicat la clasă orelor de filozofie lucra de zor pentru a-și scoate salariul, chiar de două ori pe lună, făcând concomitent mai multe lucrări. În viziunea sa, astăzi, "școala se poate confunda lejer cu un bordel la care toată lumea privește, tace și respiră aerul imoral ce s-a creat în ea".
"Totul a început dintr-o nevoie de a face bani. Eram disperat să fac bani să mă pot întreține la București. De aici până la cariera de scriitor din umbra al lucrărilor a fost doar un pas", subliniază acesta motivul care l-a îndrumat spre lumea subterană a literelor.
De zece ani fac lucrări de la cele mai diferite domenii, teatru, sociologie, istorie, științe politice la lucrări pentru studenții de la Poliție, Drept. Ce am observant de când activez ca redactor academic din umbra este că acum 6-8 ani majoritatea care cereau lucrări făcute la comandă aveau familii, joburi, copiii, soacre de mulțumit și nu mai aveau răgazul fizic să se pună să citeacă mai multe cărți și să-și facă la timp lucrările ce trebuiau predate. Aici interveneam eu ca parte a soluției imorale. Eu aveam nevoie de bani, dispunând de timp, ei aveau bani fără a avea răgazul necesar unei lucrări. Astăzi când încă mai redactez e o altă poveste", mărturisește profesorul.
Rațiunea din spatele destăinuirii sale e una de factură morală: "Nu am mai suportat acest sistem la care am contribuit din plin. Dacă în trecut o mama, care se apuca la 30-40 de facultate apela la serviicile mele din rațiuni evidente sau un domn la 50 care voia să-și completeze studiile neceesare la locul de muncă,astăzi,majoritatea care cer să li se facă lucrările și dacă se poate să ia notă maximă la ele sunt copiii, adică studenți. Acești tineri studenți, chiar boboci unii, sunt departe de ceea ce putem numi dobândirea unui aparat critic, aprofundarea unor noțiuni, dialectică modernă. Ei sunt imorali și vor să cumpere totul, dar învățătura nu e de vânzare. Degeaba te pui în vitrină cu doctorate că se vede limpede impostura", explică fostul profesor.
Acesta poveștește că a avut de-a lungul acestui deceniu foarte mulți clienți de la politicieni la profesori universitari.
"Această realitate m-a făcut să vorbesc. Am făcut lucrări pentru politicieni, pentru rudele lor, pentru oameni care erau la doctorat și mi-au spus în față -"Îți dau 8.000 de lei să-mi faci tu lucrare, până la urmă sunt doar 4 luni din bursa de trei ani". Aici s-a ajuns", precizează fostul profesor.
Un alt episod controversat se întâmplă la un institut modern de cercetare. "Odată m-am dus la interviu pentru angajare la un Institut de Cercetare din România și probabil din excesivă cordialitate doamna care se afla în poziția de angajator din partea acelei instituții mi-a spus că ea nu se descurcă cu salariul și face din când în când câte un doctorat să aibă bani să plece în vacanță. Râdea cu simpatie știind că nu aveam cum să mă descurc din salariul de profesor fără a apela la strategii de acumulare prin cunoștințele mele", evocă acesta.
Astăzi serviciile mele nu mai deserves o hibă contemporană a sistemului, ci deservesc un sistem de profundă impostură. Deși am propriile mele articole stiințifice semnate cu numele meu am și câteva articole bune ce poartă semănătura altora. Binețeles, totul a fost pe bani. Ce vreau să spun este că prostituția nu e doar la bordel, ea se manifestă ca un cancer al școlii românești ce vrea să ajungă la metastază", explică acesta.
"Școala românească e în disoluție morală totală. Singura soluție rămâne acel tip de educație alternativ care mai poate resuscita ceva, dar ce să mai aduci la viața în tinerii de astăzi care nu mai sunt curioși și morala pentru ei este un impediment în calea către progres și perfecțiune. Ambele ultime noțiuni fiind și ele de vânzare, desigur. Trebuie să știi doar prețul corect", concluzionează scriitorul academic din umbră.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu