Medicamentele de la ATI Pantelimon, dosite sub canapele și în dulapurile medicilor
Postat la: 28.08.2024 - 10:58
Caz șocant la Spitalul de Urgență Sfântul Pantelimon, aflat în centrul celui mai mare scandal medical. Medicamentele necesare bolnavilor de la Secția ATI erau dosite în dulapurile personale ale medicilor și asistentelor, ba chiar și sub canapele. Conducerea spitalului nu a luat nicio măsură.
Cetateanul.net revine cu noi dovezi despre managementul dezastruos de la Spitalul de Urgență Sfântul Pantelimon, unde două doctorițe sunt acuzate de omor calificat cu premeditare, în dosarul morților suspecte de la Secția ATI. La Spitalul Sf. Pantelimon medicamentele din categoria stupefiantelor, precum morfina, codeina sau anestezicele, riscă să ajungă pe mâna oricui. Dacă în acel caz șefii spitalului s-au scuzat spunând că au trimis o notă informativă la Secția ATI, de data aceasta managerii au închis ochii.
În noiembrie 2018, la Secția Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Sf. Pantelimon, a fost dispus un control, pentru inventarierea medicamentelor din această secție. Comisia de control a fost coordonată chiar de către farmacistul șef al spitalului, Aurelia Mioara Duvlea. Șefa Secției ATI, la acea vreme, era medicul Laura Constantinescu, personaj controversat, care a fost acuzată că le-a cerut subalternilor să le dea medicamente doar bolnavilor tineri, care au șanse. Acuzații care i-au adus doctoriței suspendarea din funcție.
Neregulile descoperite în urma acestui control sunt șocante și par să dovedească faptul că scandalul uriaș prin care trece acum Spitalul Sf. Pantelimon nu este întâmplător. În dulapurile personale ale asistentelor medicale și ale medicilor erau ticsite cu medicamentele destinate pacienților. Mai mult, stocuri de medicamente erau dosite până și sub canapelele din cabinete!?!
Printre medicamentele cele mai periculoase dacă încap pe mâna cui nu trebuie, descoperite în urma controlului, se numără Tramadolul, un drog sintetic cu rol analgezic, Propofol - medicament sedativ-hipnotic utilizat pentru inducerea anesteziei generale, Lidocaina - anestezic local, Algifen, Ketoprofen - analgezice puternice, Diazepam și Fenobarbital - barbiturice. Toate aceste medicamente sunt utilizate folosite adesea de cei care se droghează.
Mai mult, în urma controlului au mai mai fost găsite medicamente în plus față de stocurile spitalului, dovadă că acestea au fost administrate pacienților doar pe hârtie. Este vorba de medicamente precum Amicozid, Aminoven, Amiokordin, Betaloc, Celebrolizin, Clonidina, Dexametazonă, Ipratropium, Moxifloxacina, Tamiflu, Ventolin, Heparină, Arginină și multe altele.
În ciuda acestor nereguli extrem de grave, în care s-a dovedit că medicii și asistentele de la Secția ATI ascundeau medicamente chiar în dulapurile personale. șefii spitalului nu au luat nicio măsură, preferând să treacă totul sub tăcere. Surse din cadrul spitalului au dezvăluit că au fost mai multe controale în urma cărora au fost găsite dosite cantități mari de medicamente, mai ales la secția Chirurgie, dar la fel, nu a fost luată nicio măsură legală.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu