Mostenirea Gabrielei Firea: Lista completa a companiilor municipale cu pierderi colosale
Postat la: 06.10.2020 - 12:26
Doar zece dintre cele 23 de companii municipale infiintate de primarul Gabriela Firea au inregistrat profit in 2019, in valoare totala de circa 12 milioane de lei. Restul de 13 au raportat, in total, o pierdere de peste 53 de milioane de lei. Holdingul Municipal are aproape 6.400 de angajati.
In luna august 2020, Nicusor Dan declara, la RFI, ca va desfiinta cele mai multe companii municipale in cazul in care va ajunge primar, exceptie facand societatile care gestioneaza termoficarea si iluminatul public, care trebuie restructurate. La finalul lunii aprilie, consilierii generali au aprobat bugetele pentru companiile municipale infiintate de administratia Firea. In aceeasi luna, Firea anunta ca vrea sa contopeasca mai multe companii.
Compania Municipala Agrement Bucuresti, care se ocupa de organizarea balciurilor si a parcurilor de distractii. Are 44 de angajati. Pentru 2019 raporteaza o pierdere de aproape 700.000 de lei, potrivit datelor inregistrate la Ministerul Finantelor Publice (MFP). Diana Sorana Chifla, absolventa a Universitatii Europa de Sud-Est Lumina din Bucuresti, este directoarea generala a companiei, in varsta de doar 27 de ani.
Compania Municipala Cimitire Bucuresti, care se ocupa de activitati de pompe funebre, are 221 de salariati, iar in anul 2019 a raportat o pierdere de 9,4 milioane de lei. Institutia este condusa de Stefan Radulescu, absolvent al Universitatii Bioterra.
Trustul de Cladiri Metropolitane se ocupa cu activitati de arhitectura si are 405 angajati. Anul trecut, compania a inregistrat un profit de 20.609 lei. Robert-Mihail Corbu, absolvent al Academiei de Studii Economice (ASE), conduce compania.
Fratele sau, Adrian Corbu, este directorul general al Companiei Municipale Consolidari, care se ocupa de alte lucrari speciale de constructii. Societatea are 737 de angajati si un profit de 652.018 lei.
Compania Municipala Dezvoltare Durabila Bucuresti, care se ocupa de activitati de arhitectura, are 139 de salariati si o pierdere de 825 de lei. Absolvent al Facultatii de Psihologie din cadrul Universitatii "Titu Maiorescu" si al Facultatii de Constructii si Arhitectura din Iasi, Tudor Popescu conduce societatea din luna august a anului trecut.
Compania Municipala Eco Igienizare Bucuresti, condusa de Ilie Ionel, licentiat in stiinte agronomice, ofera servicii de dezinfectie, dezinsectie si deratizare si de curatenie a cladirilor, masinilor, utilajelor si a mijloacelor de transport. Aceasta are 119 angajati si o pierdere de 2,4 milioane de lei.
Compania Municipala Energetica se ocupa de lucrari de instalatii, sanitare, de incalzire si de aer conditionat. Vasile Mihail Ardelean, fost director tehnic al RADET si absolvent al Facultatii de Metalurgie din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti, conduce firma cu 199 de angajati si un profit de 387.812 lei.
Compania Municipala Iluminat Public se ocupa cu lucrarile de instalatii electrice si are 115 salariati. In 2019, a raportat un profit de aproape 500.000 de lei. Avocatul Adrian Nicolaide este directorul general al firmei, iar presedintele Consiliului de Administratie este Adrian Corbu, directorul Companiei de Consolidari.
Avocata Virginia Mihailovici este al cincilea director general al Companiei Municipale Imobiliare Bucuresti, care se ocupa de administrarea imobilelor pe baza de comision sau contract. Mihailovici, fost consilier general, se ocupa de o firma cu 41 de salariati si o pierdere de 2,1 milioane de lei.
Compania Municipala Intretinerea Arborilor si a Spatiului Verde Bucuresti, cu activitati de intretinere peisagistica, are 122 de angajati si un profit de 482.653 lei. Marian-Aurelian Bargau, licentiat in management la Universitatea Romano-Americana, este directorul general.
Compania Municipala Medicala are in administrare caminele de batrani si caminele pentru persoanele aflate in incapacitate de a se ingriji singure. Aceasta este condusa de Cosmin Remus Calinescu, absolvent al Facultatii de Cobernetica Economica, fost vicepresedinte Bancorex si director in cadrul Raiffeisen Bank si BCR. Cu 111 angajati, compania a raportat o pierdere de 3,37 milioane de lei.
Compania Municipala Parcuri si Gradini, cu 356 de angajati, se ocupa tot cu intretinerea peisagistica si a adus un profit de 506.674 lei. Directorul general, Petre Cosmin Anghelina, a lucrat, anterior, in domeniul asigurarilor.
Compania Municipala Parking, cu activitati de servicii anexe pentru transporturi terestre, are 205 angajati si un profit de aproape 1,4 milioane de lei. Actualul director, Cristian Constantin Olaru, a mai gestionat un service auto si o companie de logistica si transporturi.
Compania Municipala Paza si Securitate Bucuresti are 741 de angajati si a raportat, in 2019, o pierdere de 5,3 milioane de lei. Firma are trei directori generali adjuncti: Alin Gherghina, Cristian Frumosu si Sebastian Scarlat.
Compania Municipala de Proiectie Civila si Voluntariat Bucuresti desfasoara activitati impotriva incendiilor si a prevenirii acestora. Mihai Benga conduce firma cu 57 de salariati si un profit de 165.508 lei. El a mai fost consilier in Ministerul Mediului de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, in Ministerul Culturii si Identitatii Nationale si in departamentul Centenar al Guvernului Romaniei.
Compania Municipala Publicitate si Afisaj se ocupa cu activitatile agentiilor de publicitate. Aceasta are 43 de angajati si un profit de putin peste 10.000 de lei. Compania este condusa de Dragos-Dumitrel Patrascu.
Compania Municipala Sport pentru Toti are o pierdere de 3.176 de lei si 27 de angajati. Cezar Stancu este directorul general, iar Gabriela Szabo, presedintele Consiliului de Administratie. Stancu a lucrat in Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret, in Ministerul Tineretului si Sportului si la Autoritatea Nationala pentru Cetatenie.
Adrian-Bogdan Moisescu, directorul Companiei Nationale Strazi, Poduri si Pasaje, are in subordine 219 angajati, iar in 2019 a transmis catre Ministerul Finantelor Publice ca are o pierdere de peste 15,2 milioane de lei. Anterior, Moinescu a lucrat la Compania Municipala Paza si Securitate.
Compania Municipala Tehnologia Informatiei Bucuresti se ocupa cu managementul mijloacelor de calcul, are 46 de angajati si o pierdere de peste 4 milioane de lei. Cristian Nita a fost numit director general in toamna anului 2019. Anterior, a lucrat in Compania Municipala Dezvoltare Durabila, la Institutul pentru Tehnica si Calcul si in Parlamentul Romaniei, unde a fost consilier parlamentar si director IT.
Compania Municipala Managementul Traficul Bucurestean are 94 de salariati si un profit de peste 230.000 de lei. Madalina Serban este directoarea generala; ea a lucrat inainte la Romelectro, ca directoare de dezvoltare de proiecte.
Compania Municipala Managementul Transportului este condusa de Irina Bologa, care a lucrat mult timp in administratia publica locala, in Primaria Municipiului Bucuresti. Compania se ocupa de depozitari, are 45 de salariati si a raportat in 2019 o pierdere de peste 7 milioane de lei.
Compania Municipala Turistica Bucuresti are 38 de salariati si o pierdere de aproape 4 milioane de lei. Aceasta este condusa de Mihai Bogdan Tudose.
Cu 2.990 de angajati, Compania Municipala Termoenergetica Bucuresti are cel mai mare numar de personal. Aceasta are un profit de peste 7,8 milioane de lei si este condusa de Alexandru Burghiu, fost administrator special al RADET.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu