Nababii de la metrou: 80% din cei 6.000 de angajați ai Metrorex iau în mână peste 5.000 de lei

Postat la: 11.02.2021 - 15:42

Directorii mari din Metrorex și unii șefi de serviciu câștigă în fiecare lună între 10.000 și 12.000 de lei net, iar cel mai mare salariu în mână din companie este de aproape 15.000 de lei, potrivit unui document cu toate cele aproape 6.000 de salarii din Metrorex.

Cele mai mici salarii în mână din Metrorex sunt în jur de 3-4.000 de lei. Ministrul Transporturilor anunța recent că sindicaliștii și-au negociat creșteri salariale în 2020, în condițiile în care compania nu-și acoperă bugetul decât 30% din venituri proprii. Din 5.678 de persoane salariate de la Metrou, 4.533 (80%) au salariu net, în mână, de peste 5.000 de lei, iar aproape 1.478 (26%) de persoane iau în mână peste 7.260 de lei (circa 1.500 de euro), potrivit unui document cu toate salariile de la metrou consultat de HotNews.ro.

Directorii mari și mai mulți șefi de serviciu au salarii nete de peste 10-11.000 de lei, cel mai mare salariu fiind de 14.641 de lei pentru un post de șef serviciu. Directorii au un salariu în mână de 12.945 de lei. Toți primesc un „spor de tunel" de circa 20% agreat prin contractul colectiv de muncă, conform documentului obținut de HotNews.ro. Alte posturi de șef de serviciu au salarii nete de circa 10.000 de lei, iar mulți șefi de birou primesc în mână peste 8.500 de lei.

Printre sporurile calculate pentru salariile angajaților de la metrou se numără „sporul de tunel" (20%-40%), spor de condiții nocive (noxe) (10%), spor de zile festive (weekend & sărbători legale) (100%), spor de noapte (25%), spor de conducere formație, spor doctorat, precum și sporul de vechime (până la 25%). Posturile de consilieri ai Directorului general sunt remunerate NET cu 9.417 lei, cu tot cu „sporul de tunel" de 20%.

De remarcat că din totalul de 5.681 de persoane salariate, 5.156 primesc spor de condiții nocive (NOXE), acesta fiind cuprins de la câteva sute de lei până la 1.000 de lei. Posturile de administratori baze de date primesc un salariu net de 9.196 de lei, inclusiv cu sporul de condiții nocive. Contabilii șefi și șefi secretari adjuncți primesc în mână peste 9.100 de lei.

Un lăcătuș are peste 8.600 de lei, la fel aproape ca un șef de birou administrativ. Trebuie precizat că numeroase posturi remunerate cu sume între 6.000 și 10.000 de lei sunt cele direct implicate în lucrul din tuneluri, de ingineri, mecanici, electricieni, tinichigii sau maiștri. În schimb, responsabilul cu protecția datelor personale are un salariu net de 6.691 de lei, la fel ca un laborant sau precum primesc și unii consilieri juridici. Posturile de psiholog sunt remunerate în mână cu până la 6.400 de lei, în timp ce zidarii, zugravi și instalatorii primesc în jur de 5.600 de lei net. Un post de telefonist, spre exemplu, este remunerat în mână cu 5.400 de lei, la fel ca un casier central.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu