Noi informații despre oligarhul fugar Vlad Plahotniuc. Unde spun procurorii din Republica Moldova că s-ar afla

Postat la: 21.07.2021 - 08:55

Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a declarat marți, 20 iulie, că ultimele informații obținute de procurorii moldoveni indică faptul că oligarhul Vlad Plahotniuc s-ar află la Istanbul, Turcia.

„Autoritățile turce ne-au anunțat că Vlad Plahotniuc a părăsit țara; avem canale oficiale, neoficiale și, totuși, se află în Istanbul", a declarat Alexandr Stoianoglo. Potrivit acestuia, fostul lider PDM ar fi încercat să obțină cetățenia turcă, dar nu a reușit.

Cât despre anunțarea în Interpol, „au fost expediate materiale înainte de numirea mea în funcția de procuror general. Probatoriul care a fost prezentat acolo probabil nu a fost convingător pentru reprezentanții Interpol. Noi mai târziu am expediat materiale suplimentare. Cu regret, am primit un răspuns negativ", relatează Deschide.md

Plahotniuc, unul dintre cei mai bogati oameni din Republica Moldova, a avut o mare influenta politica, ca lider al Partidului Democrat si membru al Parlamentului timp de trei mandate, inainte de a pleca in Statele Unite în 2019.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu