"Oameni noi" ai Statului Paralel din Big Pharma. Rețeaua Vlad Voiculescu din radacinile vechii Securitati a lui Ceaușescu si medicamentele!
Postat la: 26.12.2020 - 11:33
Este deja cunoscut ca Vlad Voiculescu a trebuit să recunoască nu doar că tatăl sau a colaborat cu Securitatea, fapt probat de CNSAS, dar și că celelalte rude ale sale sunt influente la Viena sau în domeniul industriei medicamentelor din România.
Așa se explică mai bine de ce Voiculescu, doar cu diplomă de liceu a putut fi angajat de o bancă importantă din Viena și plasat strategic să se ocupe de atragerea fondurilor europene din România. Totul se explică prin relații în viața lui Voiculescu, care fără a fi nici doctor, nici economist calificat în sănătate publică are pretenția să fie ministrul Sănătății după ce a încercat să fie primar general. Legatura sa cu filierele importante ale Big Pharma din piata medicamentelor a fost dezvaluită de presa românească ca o relatie mai veche a unchiului sau angajat la o mare companie farmaceutică.
Niciodată ales de vreun electorat, Voiculescu a fost desemnat de alte structuri ca având biografia perfectă. S-au făcut investiții masive în publicitatea lui externă și internă și unul din argumentele sale când era contracandidatul lui Nicușor Dan era proprietatea celei mai extinse liste de adrese electronice private care ar fi putut fi folosită pentru publicitate electorală. Chiar proiectul sau european folosit ca principal instrument de promoție, Magicamp, nu ar fi putut fi realizat de vreun oengist obișnuit din România, suma necesară pentru cofinanțare depășind bugetul a zece ONG-uri obișnuite la un loc.
Vlad Voiculescu, despre acuzele la adresa sa: "Apar tot mai multe atacuri împotriva mea pornind de la studiile pe care le-am făcut la Universitatea de Economie din Viena. Pe scurt, sunt acuzat că am stat prea mulți ani la o facultate de prestigiu din Viena, că am ajuns în mod suspect pe posturi bune din instituții de top vieneze, că diploma de studii ar fi falsă. Ca de obicei, acuzele devin oglinda lor și a valorilor pe care le împărtășesc în anturajele lor, cu diplome obținute prin plagiat, cu studii de doctorat luate pe repede înainte, cu pile și nepotisme".
Vlad Voiculescu a publicat un text în care recunoaște că tatăl său a fost colaborator al Securității, dar și gradul de rudenie cu Nic Voiculescu, un cunoscut lobbyst pe piața medicamentelor, și fondator al Institutului Aspen în România, alături de Mircea Geoană: "Tata a lucrat în străinătate în timpul lui Ceaușescu și nu îmi inchipui că asta era posibil fără să fi avut ceva semnat sau chiar vreun contract de muncă sau ce aveau la securitate. S-a stins acum 19 ani. Cat despre Nic, el a lucrat pentru o companie de farmaceutice. Prima dată când a venit în sat a fost și prima dată când am văzut cum arată un Audi. La București ne-am mai văzut și auzit apoi de câteva ori, niciodată însă din 2015 încoace". Mama noului ministru al Sanatatii a precizat că Nic Voiculescu este vărul său.
"Taică-miu nu e perfect și sigur a făcut greșeli. Nu vreau să comentez în niciun fel decizia respectivă. Taică-miu a ieșit în stradă în 1989 și a avut un certificat de revoluționar (o prostie, dacă mă întrebați pe mine, dar asta e altă poveste - și nu îl mai are astăzi). Nu comentez pentru că aș fi tentat să minimizez faptele - știindu-l pe taică-miu și știindu-i pe o bună parte dintre cei despre care se face vorbire acolo - și să pun lucrurile în contextul vieții tatălui meu, atât cât îl cunosc, cu bune și cu rele. Știu însă că tot în acele vremuri au fost mulți oameni care nu au acceptat să facă niciun compromis, niciodată. Oameni care au refuzat orice colaborare cu organele securității, indiferent de consecințe. Mă înclin în fața lor. Nu știu dacă eu aș fi avut această tărie în acele vremuri, deși sigur, mi-ar plăcea să cred că aș fi avut-o.
Revenind însă la familia mea - adică cei cu care împărțeam liniștea, căminul și resursele, căci așa cred că se definește pentru mine familia - nimeni, niciodată nu a avut contracte de afaceri cu statul. Nimeni, niciodată nu a avut vreo funcție publică în afară de mine. Casa și tot ce aveau ai mei a fost mereu ipotecat la bancă mai toată copilăria mea. Datoriile le-am plătit împreună abia în 2007, când eu aveam un job la Viena și am putut lua un credit iar tata a putut vinde bună parte din ce avea. De vreo 6 ani încoace, casa familiei mele a fost deschisă pentru câteva sute de oameni, dar despre asta nu voi face vorbire aici, nu vreau să amestecăm lucrurile. Eu sunt aici să răspund în fața oricui pentru faptele mele. Atât.", a declarat Vlad Voiculescu.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu