Omul de la Olt, hominidul inventat de comunişti. Când au apărut primii oameni pe teritoriul României

Apariţia primilor oameni pe teritoriul României este încă un subiect dezbătut şi cercetat. Deşi informaţiile mai vechi plasează primele urme de locuire umană acum 2 milioane de ani, cercetările mai recente arată că de fapt atestarea certă a hominizilor în spaţiul carpato-danubiano-pontic este mult mai târzie.

Cercetările de până în prezent au arătat că primii hominizi au apărut pe teritoriul african acum 3,6 milioane de ani în urmă. De aici, după milenii de evoluţie s-au răspândit în Asia şi Europa. Alte teorii, bazate pe descoperiri mai recente, în Grecia şi Georgia, susţin că apariţia primilor hominizi a avut loc concomitent în Africa şi Europa. În orice caz, urme lăsate de aceste fiinţe au fost descoperite şi pe teritoriul de astăzi al României. De altfel, momentul în care spaţiul carpato-danubiano-pontic a început să fie locuit de hominizi este destul de controversat, cercetările mai vechi fiind pe alocuri contestate de studiile mai recente. Cercetările au fost influenţate, într-o anumită perioadă şi într-o anumită măsură şi de ideologia comunistă.

Istoria teritoriului de astăzi al României începe acum apoximativ 200 de milioane de ani. Aşa cum arată specialiştii, precum Grigore Posea, odată cu despărţirea plăcii africane de cea euro-asiatică acum 180 de milioane de ani. La început, spaţiul carpato-danubiano-pontic era acoperit complet de ape, de marea Tethys. În timp apele uriaşei Mări Tethys s-au retras şi au făcut loc, treptat, uscatului.

Abia în perioda de tranziţie de la Pliocen la Pleistocen, acum 1.8 milioane de ani, teritoriul de astăzi al României era o zonă cucerită total de uscat cu o faună şi o floră bogată. Mare parte a teritoriului, spun unii specialişti, era dominat de ierburi înalte asemănătoare savanelor sau preeriilor. În acest teritoriu putea fi găsiţi "Dicerorhinus etruscus", o specie de rinocer, dar şi zebre primitive de tipul "Equus stenonis". Pe lângă acestea trăiau specii uriaşe de cerb, elefanţi, inclusiv cel cu colţi gigantici de tipul "Anancus" dar şi lupi. În acest climat ar fi trăit şi primii hominizi de pe teritoriul României de astăzi. Cel puţin asta susţineau specialiştii din anii '60.

Mai precis pe baza unor descoperiri din anul 1962, specialiştii români emiteau ipoteza că primii hominizi au apărut în spaţiul carpato-danubiano-pontic acum 2 milioane de ani şi erau din ramura australopitecilor. În anul 1962, arheologul C.S. Nicolăescu Plopşor descoperea în punctul numit "Valea lui Greuceanu" din satul Bugiuleşti, comuna Tetoiu, judeţul Vâlcea, o aglomerare de oase având o vechime, în urma analizelor cu radio-carbon, de aproximativ 2 milioane de ani. Erau oase de animale despre care Nicolăescu Plopşor spunea că ar fi fost sacrificate de nişte hominizi. Ba chiar specialiştii erau convinşi că în adunătura de oase s-ar afla şi resturile unor hominizi de tipul australophitecus. Mai precis o diafiză femurală şi un rest dintr-o tibie. Mai mult decât atât, aceştia susţineau că au găsit şi bucăţi de piatră sparte intenţionat pentru a servi drept unelte.

Pentru specialiştii perioadei părea aproape de necontestat faptul că era vorba despre primii hominizi care au locuit teritoriul de astăzi al Olteniei. „În legătură cu această problemă se discută încadrarea în premisele perioadei Paleoliticului Inferior a descoperirii din depozitele de nisip şi argilă de pe locul «Valea lui Greuceanu» de la Bugiuleşti care constă în numeroase resturi fosile de mamifere terestre, dintre care unele cu urme, după descoperitori, de lucru intenţionat, însoţite, după unii, şi de câteva resturi apropiate de cele ale hominizilor de tip Australophitecus, precum şi de bolovani de piatră dintr-o rocă care lipseşte din zona respectivă. În sprijinul omologării acestei descoperiri, prin care s-ar coborî începuturile istoriei noastre vechi până către 1,8- 2 milioane de ani, sunt invocate, printre altele, analogiile cu unele descoperiri de la Sinzelles din Franţa, aparţinând Villfranchianului Superior, precum şi de la Oldoway din Tanzania", preciza şi reputatul arheolog român Mircea Petrescu Dâmboviţa în lucrarea "Istoria României de la începuturi până în sec al VIII-lea".

Descoperirea a fost exploatată la maxim de propaganda comunistă, care evident dorea să avem dovezi cât mai timpurii de locuire a spaţiului carpato-danubiano-pontic. Tot la impulsul propagandei comuniste a apărut şi ideea unui nou tip de hominid şi anume "Australoanthropus Olteniensis". Acest tip de hominid semăna a australophitecus, susţineau specialiştii de atunci. Adică era gracil, avea maxim 1,4 metri înălţime şi avea corpul acoperit cu păr. Avea poziţie bipedă, iar creierul mult mai mic decât cel al omului modern. Se presupunea că hominidul de la Olt era carnivor, spre deosebire de ruda sa din Africa care prefera vegetalele.

După 1990, cercetările ulterioare au aruncat îndoiala asupra descoperirilor de la Bugiuleşti, iar hominidul de Oltenia a devenit o idee ridicolă. În studiile mai recente s-a ajuns la concluzia că de fapt la Valea lui Grăunceanu bucăţile de piatră nu erau unelte iar oasele erau de animal. Cele considerate ca aparţinând unor hominizi erau de fapt resturile osoase ale unor cercopitecine. "Între cele peste 20.000 de resturi osoase, unele fragmente interpetate ca unelte şi atribuite industriei osteodontokeratice produse de nişte presupuse australopitecine (Nicolăescu-Plopşor 1964 a, 1964 b).

Despre aşa numitele industrii osteodontokeratice s-a demonstrat că nu au origine antropică, iar aspectul aparent de "unelte"al unor fragemente rezultă exclusiv ca urmare a activităţii animalelor de pradă (Brain 1981; Singer 1956; Wolberg 1970, p.32), situaţie valabilă şi în cazul celor descoperite la Valea lui Grăunceanu", precizează Adrian Doboş şi Radu Ioviţă în lucrarea "Paleoliticul inferior din România: o reevaluare din perspectiva descoperirilor din situl Dealul Guran".

În schimb, alte descoperiri arheologice oferă dovezi de netăgăduit privind prezenţa hominizilor pe teritoriul de astăzi al României încă de acum 1,2 milioane de ani. Aceste descoperiri au fost făcute pe Valea Dârjovului, lângă Slatina, la Botoşani, în zona Mitoc, dar şi în depresiunea Sibiului. De această dată era însă vorba de comunităţi de homo erectus, descoperitori ai focului.

De altfel, la Botoşani este atestată folosirea focului. Homo Erectus a lăsat pe teritoriul de astăzi al României, pe lângă urmele de vetre şi unelte rudimentare din pietre de râu, lucrate fie pe o faţă fie pe ambele. Homo Erectus erau deja vânători, consumau şi carne, făceau focul şi se pare preparau mâncarea. Erau indivizi cu postură bipedă, destul de robuşti.

"În mod sigur, cele mai vechi dovezi despre existenţa comunităţilor omeneşti de pe teritoriul României constau în unelte rudimentare din pietre de prundiş de râu, lucrate pe o faţă (choppers) sau pe amândouă (chopping tools) care au fost folosite pentru cioplit, tăiat şi răzuit", arată Mircea Petrescu Dâmboviţa în "Istoria României de la începuturi până în sec al VIII-lea".

Pielea acestor hominizi era de obicei închisă, dar prin aclimatizare, era posibil ca aceştia să fie suferit o adaptare la mediu şi implicit o deschidere a culorii pielii. Puteau ajunge şi la înălţimea de 1,79 metri. Dovezile continuă în paleoliticul mijlociu inclusiv cu o interesantă tabără de vânătoare a Omului de Neanderthal descoperită la Ripiceni în judeţul Botoşani, culminând cu mandibula de Homo Sapiens găsită în peşterile din Munţii Aninei. Erau oasele celui mai vechi om modern găsite pe teritoriul de astăzi al României, cu o vechime de peste 40.000 de ani.