OMV recunoaște că a făcut foraje în Gorj chiar in perioada in care au avut loc misterioasele cutremure și că a găsit zăcăminte uriașe de țiței și gaze

Postat la: 13.06.2023 - 15:35

OMV Petrom a anunțat că a descoperit noi resurse de țiței și gaze naturale în Oltenia și Muntenia. Cumulat, descoperirile se ridica la peste 30 milioane bep (baril echivalent petrol - BEP) resurse recuperabile, echivalentul a trei pătrimi din producția realizata de OMV Petrom in anul 2022, informează compania într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, una dintre descoperirile făcute de OMV Petrom a fost in perimetrul de explorare Verguleasa, din județul Olt. Acolo au fost identificate resurse de țiței care se ridică la aproximativ 20 de milioane bep în total, aceasta reprezentând cea mai mare descoperire de țiței a OMV Petrom din ultimele decenii. „Descoperirea se afla în proximitatea unei alte zone de exploatare, ceea ce oferă sinergii care vor contribui la începerea mai rapida a producției", menționează compania.

O altă exploatare a fost descoperită în perimetrul Târgu Jiu, unde au fost identificate resurse de gaze naturale de 7 milioane bep, echivalentul a aproape o treime din producția de gaze naturale a României din 2022. O a doua sondă este deja planificată pentru anul viitor, iar pregătirile pentru conectare sunt în curs de execuție. O descoperire a avut loc și în perimetrul de explorare Târgoviște, unde au fost identificate resurse de țiței în cantitate estimata de 6 milioane bep. Lucrările de testare au avut loc în aprilie 2023.

Reamintim că începând cu luna februarie, județul Gorj a fost zguduit în continuu de cutremure, rezultând cel mai puternic seism din zonă din ultimii 200 de ani. Aceste cutremure au avut și au epicentrul la o adâncime mică, de 5-15 kilometri, localizat la 15-20 km de Târgu Jiu. Acum, OMV confirmă că a forat și testat zăcăminte chiar în „perimetrul Târgu Jiu", începând din a doua jumătate a anului 2022. Al doilea zăcământ descoperit de OMV Petrom, la Verguleasa, este și el la 150 de km de Târgu Jiu. Un expert din domeniul energetic a confirmat posibilitatea ca seismele din Gorj să fi fost provocate de o explorare la suprafață.

Fostul ministru Eugen Teodorovici a spus răspicat că aceste cutremure din Gorj sunt provocate de OMV. Martori oculari din Gorj au vorbit despre explozii înainte de seisme, exact ca și cazul recentelor cutremure din județul Arad. Ca și cele din Gorj și cele din Arad se petrec la joasă adâncime și au început din senin.

Petrom, singurul producător de petrol și gaze din România a raportat si in luna mai 2023 două descoperiri de țiței în urma forajelor care au fost făcute anul trecut. O sondă a început producția experimentală iar pentru cealaltă debutul este programat în acest an. Iată exact ce scrie în raportul pe 2022 al companiei petroliere, publicat recent, referitor la rezultatele activității de explorare anul trecut:

„OMV Petrom a forat trei sonde de explorare onshore în România din care au rezultat două descoperiri de țiței. În martie 2022, OMV Petrom a finalizat achiziția datelor seismice 3D Spineni în blocul de explorare X Craiova. Prelucrarea datelor seismice 3D a fost finalizată și a început interpretarea acestora. Portofoliul de prospecte a fost actualizat.

În iunie 2022, sonda de explorare 1 Verguleasa (X Craiova) a descoperit țiței în formațiunea Meoțian. Această descoperire deblochează oportunități semnificative de dezvoltare, inclusiv forarea de sonde de evaluare și dezvoltare în următorii ani. Producția experimentală a început și un plan inițial de dezvoltare a zăcămantului este în curs de elaborare.

În octombrie 2022, a fost finalizată sonda de explorare 3000 Stan Poetaș (blocul VIII Urziceni) operată de Hunt Oil. Ținta principală din Jurasic a fost găsită uscată, prin urmare sonda a fost abandonată. In noiembrie 2022, prin sonda de explorare 1 Ocnița Nord (blocul VI Târgoviște) s-a descoperit țiței în trei formațiuni diferite (Helvețian, Meoțian și Oligocen). Sonda va fi testată în 2023", arată raportul pe 2022 al companiei.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu