Originile tulburătoare ale ciberneticii și transumanismului

Cu cât suntem mai mult încurajați să gândim ca niște computere reci, cu atât mai mult ar putea fi susținută teza conform căreia "computerele trebuie să înlocuiască gândirea umană".

Așa cum am subliniat în articolul meu anterior despre Ciocnirea celor două sisteme, la sfârșitul secolului al XIX-lea a avut loc o confruntare majoră între două paradigme opuse ale economiei politice, care a fost în mare parte ștearsă din cărțile de istorie.

La fel ca și astăzi, cele două sisteme opuse erau caracterizate, pe de o parte, de o cerere de control centralizat al lumii de către o elită unipolară care tânjea să se situeze deasupra influenței statelor naționale suverane, precum zeii moderni din Olimp, în timp ce cealaltă avea ca premisă o concepție "multipolară" a unei comunități de state naționale suverane care lucrau împreună la infrastructură și progres tehnologic pe scară largă.

Una dintre ele avea ca premisă standardele economice malthusiene ale unui sistem închis de adaptare la randamente din ce în ce mai mici, în timp ce cealaltă se baza pe standardele progresului științific continuu care generează salturi creative în afara constrângerilor impuse de coșurile de resurse limitate.

Astăzi, aș dori să continui să urmăresc rădăcinile acestor idei otrăvitoare care caracterizează paradigma unipolară de astăzi, care se ascunde în spatele unei "mari resetări" a civilizației mondiale, scrisă de miliardari.

În cadrul acestei resetări, ni se spune de către oameni precum Klaus Schwab că o "a patra revoluție industrială" va inaugura nu doar o automatizare vastă și operațiuni de inteligență artificială la fiecare nivel al societății, ci și o fuziune a umanității cu mașinile. Personalități precum Elon Musk și Ray Kurzweil de la Google afirmă că această fuziune este necesară pentru a "rămâne relevanți" în următoarea fază a evoluției noastre.

Yuval Harari, omul de la Davos, a afirmat, la rândul său, că pârghiile evoluției vor fi mutate acum de la aleatoriul naturii la noii zei care conduc Google, Facebook și WEF.

Această credință deterministă de tip Borg în sinteza om-mașină, care pătrunde în gândirea tuturor transhumaniștilor moderni, este atât cultică, înfiorătoare, cât și pur și simplu greșită. Cu toate acestea, fără o evaluare adecvată a rădăcinilor istorice ale acestor idei care amenință să deraieze civilizația globală într-un colaps distopic, este imposibil să înțelegem ceva fundamental despre ultimii 120 de ani de experiență umană, ca să nu mai vorbim de a vedea unde se află defectele fatale din cadrul sistemului de operare al Marelui Reset/Transumanist.

În prima parte a seriei noastre, am explorat în detaliu rădăcinile eugenice ale transumanismului, concentrându-ne asupra creării UNESCO de către Julian Huxley, unde mandatul de a "face ca ceea ce este de neconceput să devină de gândit" a ghidat restaurarea unei noi eugenii în timpul Războiului Rece.

În partea a doua, am explorat ascensiunea unei noi serii de grupuri de reflecție britanice din secolul al XIX-lea, menite să perturbe evoluția naturală a unui nou sistem de cooperare reciproc avantajoasă în timpul sfârșitului secolului al XIX-lea.

Acest nou mare proiect a fost inovat de Clubul "X" al lui Thomas Huxley pentru a restabili Imperiul Britanic ca singura putere unipolară de pe pământ. Proiectul lui Huxley a încercat nu numai să unifice toate ramurile științelor sub un model descriptiv lipsit de orice descoperire creativă reală, ci a încercat, de asemenea, să folosească acest nou control al definiției "legii naturale științifice" pentru a justifica o nouă impunere agresivă a economiei politice imperiale asupra lumii.

Dansul matematicii și al fizicii: Cine conduce și cine urmează?

În lunile de început ale noului secol, a avut loc un eveniment major care a contribuit în mare măsură la aplicarea misiunii lui Huxley. Conferința "Viitorul matematicii" din august 1900 a fost un eveniment global care a atras peste 160 dintre cei mai mari matematicieni care doreau să abordeze probleme de ultimă oră din domeniul științei și să se ocupe de relația dintre fizică și matematică.

Evident, aceste două domenii dansau împreună, dar întrebarea rămânea: care va conduce și care va urma?

Având în vedere faptul că populația mondială era încă mult sub două miliarde de locuitori în acea perioadă, densitatea descoperirilor științifice din toate domeniile se producea într-un ritm nemaiîntâlnit în istoria omenirii. De la noi descoperiri în biologie, embriologie, fizică atomică, electromagnetism, aerodinamică și chimie, răspunsul la întrebarea matematică vs. fizică devenea din ce în ce mai evident. Adevărul era că dezvoltarea cunoașterii umane depășea cu rapiditate limitele limbajului matematic folosit de oamenii de știință.

Cu timpul, vor fi dezvoltate noi sisteme matematice pentru a descrie noile descoperiri creative care se făceau, dar nimeni nu putea nega faptul că gândirea creativă conducea în acest dans. Ceea ce era, de asemenea, de netăgăduit era beneficiul dramatic pe care noile idei îl aveau pentru îmbunătățirea condițiilor a nenumărate vieți prin salturi în progresul științific și tehnologic.

Hilbert și Russell conturează o nouă paradigmă

Două figuri deosebit de importante, care au jucat roluri de frunte în sabotarea științei în timpul Conferinței de la Paris din 1900 și ale căror idei sunt indisolubil legate de evoluția ulterioară a eugeniei, ciberneticii și transumanismului, au fost apostolul de la Cambridge, Lordul Bertrand Russell, și matematicianul de la Gottingen, David Hilbert.

Cei doi nu urmăreau nimic mai puțin decât reducerea întregului univers la o serie de propoziții și axiome matematice finite și coerente din punct de vedere intern.

În timpul conferinței din 1900, Hilbert a anunțat cele 23 de probleme pentru matematică pe care ar trebui să le rezolve matematicienii din secolul XX. Deși multe dintre aceste probleme au fost cu adevărat importante, cele mai distructive s-au axat pe necesitatea de a "demonstra că toate axiomele aritmeticii sunt coerente" [problema 2] și de a "axiomatiza acele științe fizice în care matematica joacă un rol important" [problema 6].

A fost nevoie de 13 ani pentru ca Russell să atingă acest obiectiv sub forma lucrării "Principia Mathematica" (scrisă împreună cu fostul său instructor și coleg de apostolat la Cambridge, Alfred North Whitehead).

Numele "Principia Mathematica" a fost ales în mod explicit ca un omagiu adus "Principia Mathematica" a lui Newton, publicată cu 200 de ani mai devreme. La momentul lansării proiectului Russell-Hilbert în 1900, atât interpretările plane ale lui Euclid, cât și cele ale lui Newton privind spațiul-timp fizic se prăbușeau rapid odată cu apariția noilor descoperiri ale lui Riemann, Curie, Weber, Planck și Einstein, care demonstrau că forma spațiului-timp fizic avea un caracter viu și creativ.

Cu fiecare descoperire creativă, se stabilea tot mai ferm o interconectare reciprocă între spațiul interior "subiectiv" al cunoașterii umane și spațiul exterior "obiectiv" al universului care poate fi descoperit.

Exemplificând această frumoasă intuiție și pasiunea de a căuta necunoscutul, care era comună marilor oameni de știință în această perioadă revoluționară fertilă, Einstein a declarat:

"Vreau să știu cum a creat Dumnezeu această lume. Nu mă interesează acest sau acel fenomen, spectrul acestui sau acelui element. Vreau să cunosc gândurile Lui; restul sunt detalii".

Reflectând aceeași viziune, în felul său, Max Planck a declarat:

"Nu, nu, nu! Știința sporește valoarea morală a vieții, pentru că favorizează dragostea de adevăr și reverența - dragostea de adevăr manifestându-se în efortul constant de a ajunge la o cunoaștere mai exactă a lumii minții și a materiei din jurul nostru, și reverența, pentru că fiecare progres în cunoaștere ne pune față în față cu misterul propriei noastre ființe."

Entropia sistemului închis trebuie să definească universul!

Matematica entropică a sistemului închis a lui Russell a fost o reflectare directă a viziunii sale mizantropice despre o umanitate sortită entropiei, care poate fi observată în mod explicit în declarația sa din 1903:

"Că omul este produsul unor cauze care nu au avut nicio previziune asupra scopului pe care îl atingeau; că originea sa, creșterea sa, speranțele și temerile sale, iubirile și credințele sale nu sunt decât rezultatul unor colocări accidentale de atomi; că niciun foc, niciun eroism, nicio intensitate a gândurilor și sentimentelor nu poate păstra viața individuală dincolo de mormânt; că toate eforturile de veacuri, tot devotamentul, toată inspirația, toată strălucirea de amiază a geniului uman sunt destinate să se stingă în vasta moarte a sistemului solar și că întregul templu al realizărilor Omului trebuie să fie îngropat în mod inevitabil sub dărâmăturile unui univers în ruină - toate aceste lucruri, dacă nu sunt absolut indiscutabile, sunt totuși atât de sigure încât nici o filozofie care le respinge nu poate spera să reziste. ...Doar în cadrul eșafodajului acestor adevăruri, doar pe fundația fermă a disperării neclintite, poate fi construită de acum înainte locuința sufletului în siguranță."

Atunci când ne gândim la care set de viziuni metafizice are cea mai mare pretenție la adevărul prezentat mai sus, merită să ne punem întrebarea: Cine a făcut cu adevărat descoperiri demonstrabile în creație și cine a formulat doar modele de turn de fildeș lipsite de orice element real de descoperire?

O parte din formula succesului, în mintea lui Russell, a depins de obsesia sa pentru echilibrul matematic în toate lucrurile. Aplicat la societate, nu era de mirare că Russell a fost un malthusian devotat și un promotor pe viață al eugeniei și al controlului populației. Una dintre numeroasele sale manifestări ale acestei viziuni dezgustătoare a fost făcută în lucrarea sa din 1923, "Prospects of Industrial Civilization" (Perspective ale civilizației industriale), în care inginerul social a declarat:

"Socialismul, în special socialismul internațional, este posibil ca sistem stabil doar dacă populația este staționară sau aproape staționară. O creștere lentă ar putea fi suportată prin îmbunătățirea metodelor agricole, dar o creștere rapidă trebuie, în cele din urmă, să reducă întreaga populație la penurie... populația albă a lumii va înceta curând să crească. Rasele asiatice vor avea nevoie de mai mult timp, iar negrii de încă și mai mult timp, înainte ca rata natalității să scadă suficient de mult pentru ca numărul lor să devină stabil fără ajutorul războiului și al ciumei... Până când se va întâmpla acest lucru, beneficiile urmărite de socialism nu pot fi realizate decât parțial, iar rasele mai puțin prolifice vor trebui să se apere împotriva celor mai prolifice prin metode care sunt dezgustătoare, chiar dacă sunt necesare."

Scrierile ulterioare ale lui Russell din "The Scientific Outlook" (1930) extind viziunea sa despre o societate globală staționară și asupra reformei educaționale, unde definește necesitatea de a avea nu unul, ci două moduri de "educație" separate: unul pentru clasa stăpânitoare de elită care va deveni conducătoare și unul pentru clasa inferioară de sclavi. Russell conturează cele două caste în următorii termeni cu sânge rece:

"Conducătorii științifici vor oferi un tip de educație pentru bărbații și femeile obișnuite și un altul pentru cei care vor deveni deținătorii puterii științifice. De la bărbații și femeile obișnuite se va aștepta să fie docili, harnici, punctuali, nepăsători și mulțumiți. Dintre aceste calități, probabil că mulțumirea va fi considerată cea mai importantă. Pentru a o produce, toți cercetătorii psihanalizei, ai behaviorismului și ai biochimiei vor fi puși în joc [...] Toți băieții și fetele vor învăța de la o vârstă fragedă să fie ceea ce se numește 'cooperativ', adică să facă exact ceea ce face toată lumea. Inițiativa va fi descurajată la acești copii, iar insubordonarea, fără a fi pedepsită, va fi antrenată în mod științific pentru a fi scoasă din ei."

Pentru clasa conducătoare, "Cu excepția singurei chestiuni legate de loialitatea față de statul mondial și față de propria lor ordine", a explicat Russell:

"Membrii clasei conducătoare vor fi încurajați să fie aventuroși și plini de inițiativă. Se va recunoaște că este treaba lor să îmbunătățească tehnica științifică și să mențină mulțumirea muncitorilor manuali prin intermediul unor distracții noi și continue".

Toate scrierile ulterioare ale lui Russell care promovează bombardamentele nucleare preventive asupra Rusiei, un guvern mondial condus de o dictatură științifică și învățarea copiilor să creadă că "zăpada este neagră" trebuie citite având în minte viziunea sa filozofică rasistă asupra lumii.

Norbert Wiener și ascensiunea ciberneticii

În 1913, în timp ce al treilea și ultimul volum al lui Russell din "Principia Mathematica" era în curs de tipărire, un tânăr protejat al matematicii a sosit la Cambridge din SUA cu o bursă.

Acest adolescent se numea Norbert Wiener și în curând s-a aflat printre un mic grup de băieți care au fost îndrumați îndeaproape de Bertrand Russell și David Hilbert.

Sub conducerea lui Russell, Wiener a fost învățat logică și filozofie, în timp ce Hilbert l-a învățat ecuații diferențiale. Vorbind despre Russell, Wiener a spus: "când am venit să studiez cu Bertrand Russell în Anglia, am aflat că am ratat aproape toate problemele cu adevărat importante din punct de vedere filosofic". El l-a numit pe Hilbert "singurul geniu cu adevărat universal al matematicii".

De-a lungul întregii sale vieți, Wiener a fost stăpânit de obsesia de a exprima sistemul logic închis al lui Russell în moduri practice.

În ciuda faptului că un tânăr geniu leibnizian pe nume Kurt Gödel a aruncat o cheie majoră în programul "Principia" lui Russell prin demonstrația sa strălucită din 1931 că "niciun sistem logic nu poate fi vreodată cu adevărat consecvent cu el însuși datorită naturii autoreflexive a tuturor sistemelor existente", Russell a împins proiectul cu toată forța, iar Wiener a fost principalul apostol al lui Russell.

Printre alți russelliști ale căror teorii ale învățării mecanismelor numite "automate" (sisteme complexe, si un om in complexitatea lui poate fi considerat un "automat") se numără nume precum Alan Turing, Oskar Morgenstern, Claude Shannon și John von Neumann. În timp ce fiecare matematician avea propria inovație particulară de oferit, toți erau uniți de credința neclintită că mintea umană era un amestec de impulsuri "bestiale" ghidate de logica mașinilor cu sistem închis și nimic mai mult.

Într-un computer, întregul nu este decât suma părților, și la fel trebuie să fie și în toate sistemele de informații, inclusiv în creierele umane, în ecosisteme și în universul în ansamblu. Principiile "metafizice" precum sufletul, scopul, Dumnezeu, dreptatea și liberul arbitru nu își aveau locul în mințile acestor "calculatoare umane".

Până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, lucrările lui Wiener privind buclele de feedback în aeronautică și radar l-au determinat pe matematician să conceapă un nou limbaj pentru gestionarea sistemelor umane complexe, despre care a descoperit în curând că avea aplicații în afaceri, în afaceri militare și în națiuni întregi. Termenul pe care l-a dat acestui nou instrument de control a fost "cibernetică". Descriindu-și invenția, Weiner a declarat:

"Cibernetica, pe care am derivat-o din cuvântul grecesc Kubernetes, sau steersman, același cuvânt grecesc din care derivăm în cele din urmă cuvântul guvernator."

Bazându-se pe mașinile de calculat cu sistem binar închis ca model pentru mințile umane, Weiner a cerut să se presupună despre conceptele metafizice că nu au nicio existență dincolo de caracteristicile pur fizice ale proprietăților electrochimice măsurabile ale creierului.

Descriind acest analog al minții computerizate, Weiner a declarat:

"Ne-a devenit clar că mașina de calcul ultra-rapidă, care depinde, așa cum o face, de dispozitive de comutare consecutive, trebuie să reprezinte aproape un model ideal al problemelor care apar în sistemul nervos." Și că: "Problema interpretării naturii și varietăților memoriei la animale își are paralela în problema construirii de memorii artificiale pentru mașină."

Cibernetică pentru guvernarea globală

Prezicând inevitabilitatea sistemelor de control global al informației (și, prin urmare, controlul politic total de către o clasă conducătoare asemănătoare unui zeu), precum și a inteligenței artificiale, Weiner a scris:

"Acolo unde ajunge cuvântul unui om și unde ajunge puterea sa de percepție, până acolo se extinde controlul său și, într-un fel, existența sa fizică. A vedea și a da comenzi întregii lumi este aproape același lucru cu a fi pretutindeni".

Cheia pentru a înțelege atracția pe care o exercită cibernetica asupra unei dictaturi științifice dornice de omnisciență și omnipotență totală este următoarea:

"În contextul unei ambarcațiuni mari, doar cârmaciul trebuie să aibă o idee despre întreg. Toți ceilalți trebuie să înțeleagă doar rolul lor local compartimentat."

Odată cu aplicarea ciberneticii la organizarea sistemelor economice (așa cum a fost realizată de Sir Alexander King de la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și aplicată în guvernele transatlantice în anii 1960 și 1970), au apărut birocrații vaste și complexe, cu doar mici noduri de "cârmaci" încorporați în complexul nou apărut al statului profund care aveau acces la o viziune de ansamblu.

Acesta a fost sistemul de operare perfect pentru ca o tehnocrație supranațională să controleze pârghiile Noii Ordini Mondiale.

Unul dintre cei mai entuziaști practicanți ai acestui nou sistem în această perioadă de transformare a fost Pierre Elliot Trudeau (fost prim-ministru impus al Canadei), care a dat formă unei vaste revoluții cibernetice a guvernului canadian între 1968-1972, sub controlul Biroului Consiliului Privat.

În timpul unei conferințe din noiembrie 1969 privind cibernetica în guvern, Trudeau a declarat:

"Suntem conștienți de faptul că numeroasele tehnici ale ciberneticii, prin transformarea funcției de control și a manipulării informației, vor transforma întreaga noastră societate. Cu această cunoaștere, suntem complet treji, alerți, capabili de acțiune; nu mai suntem puteri oarbe și inerte ale destinului".

Trudeau a lucrat îndeaproape cu Sir Alexander King la formarea unei noi organizații care a avut un impact profund asupra guvernării globale din 1968 până în prezent, numită Clubul de la Roma. Trudeau a fost un susținător devotat al acestei noi organizații, care a devenit un centru al revizionismului neomalthusian la începutul anilor 1970. Trudeau a prezidat chiar și Clubul canadian al Romei și a alocat bani pentru a finanța studiul MIT Club of Rome "Limits to Growth", care a devenit o biblie pentru organizația modernă de mediu.

Alexander King și modelul computerizat devenit celebru în "Limits to Growth" din 1972, care a impus o nouă schismă între dorința umanității de a se dezvolta și presupusa dorință a naturii de a se odihni în echilibru matematic.

Spre deosebire de Russell, care a negat toate cazurile de anti-entropie, Weiner a permis existența unor insule izolate de anti-entropie limitată în cazul biologiei și al sistemelor umane care au avut tendința de a funcționa în moduri care au văzut entropia (aka: tendința sistemelor de a se prăbuși în echilibru) să scadă. Cu toate acestea, la fel ca și Russell, Wiener credea că cibernetica și teoria informației erau modelate în întregime de entropie, spunând:

"Noțiunea de cantitate de informație se atașează foarte natural unei noțiuni clasice din mecanica statistică: entropia." [aka: a doua lege a termodinamicii]

În mintea lui Wiener, legea dominantă a universului ca un loc finit în descompunere, modelat de moarte, care ar distruge în mod inevitabil stările limitate de viață anti-entropică care au apărut pur întâmplător în părți aleatorii din "spațiu" și în "timp", spunând în 1954:

"Este foarte probabil ca întregul univers din jurul nostru să moară de moarte termică, în care lumea va fi redusă la un vast echilibru de temperatură în care nu se va întâmpla nimic cu adevărat nou. Nu va rămâne decât o uniformitate ternă".

Conferințele Macy privind cibernetica

Din 1943 și până în 1953, cibernetica lui Wiener și corolarul său, teoria informației, au devenit punctul de raliere pentru o nouă preoție științifică ce urma să reunească gânditori de frunte din fiecare ramură a cunoașterii în același efort care fusese depus anterior sub cârmaciul Thomas Huxley din secolul al XIX-lea și al Clubului "X" al Societății Regale.

Aceste conferințe au fost finanțate de Fundația Josiah Macy, creată de generalul Marlborough Churchill (vărul lui Winston Churchill) în 1930, cu scopul principal de a direcționa fonduri pentru cercetarea eugenică atât în SUA, cât și în Germania, alături de organizația sa soră numită Fundația Rockefeller.

Această din urmă operațiune avea să finanțeze principalul eugenist nazist Ernst Rudin începând din 1928 și pe tot parcursul anilor 1930, sponsorizând în același timp cercetările conduse de societățile de eugenie britanice și americane.

După cum subliniază Anton Chaitkin în lucrarea "British Psychiatry from Eugenics to Assassination", fondatorul și controlorul Fundației Macy, generalul Marlborough, a condus anterior Camera Neagră a serviciilor secrete militare din 1919 până la desființarea acesteia în 1929. Camera Neagră a interacționat îndeaproape cu serviciile de informații britanice și a servit drept predecesor a ceea ce a devenit mai târziu Agenția Națională de Securitate (NSA).

Începând din 1945 și având o nevoie disperată de a preveni răspândirea Sistemului American de Economie Politică și a unui New Deal internațional care fusese pus în mișcare de președintele anti-imperial Franklin D. Roosevelt, Conferințele Macy privind Cibernetica au început să se reunească la fiecare șase luni, reunind psihiatri, biologi, neurologi, ingineri informaticieni, sociologi, economiști, matematicieni și chiar teologi care aveau legături cu Tavistock.

Wiener a descris aceste conferințe, care au modelat cursul următorilor 75 de ani, spunând:

"Pentru organizarea umană, am cerut ajutorul doctorilor antropologi [Gregory] Bateson și Margaret Mead, în timp ce Dr. [Oskar] Morgenstern de la Institutul de Studii Avansate a fost consilierul nostru în domeniul semnificativ al organizării sociale care aparține teoriei economice... Dr. [Kurt] Lewin a reprezentat lucrările mai noi privind eșantionarea opiniilor și practica elaborării de opinii".

Ingineria socială conduce ordinea postbelică

Pentru cei care nu știu, Dr. Bateson a fost unul dintre principalii controlori ai programului MK Ultra al CIA, care a funcționat între 1952-1973 ca o operațiune secretă de mai multe miliarde de dolari, menită să studieze efectele depravării atât a indivizilor, cât și a grupurilor, folosind amestecuri de terapie prin electroșocuri, tortură și droguri.

Oskar Morgenstern a fost inovatorul "teoriei jocurilor", care a jucat un rol dominant atât în planificarea militară a războiului din Vietnam, cât și în sistemele economice pentru următorii 70 de ani.

Dr. Kurt Lewin a fost un psihiatru de frunte de la Clinica Tavistock din Londra și membru al Școlii de la Frankfurt, care a organizat un program concertat de eliminare a bolii patriotismului național, a credinței în adevăr și a dragostei de familie pe toată perioada Războiului Rece.

Un membru proeminent al conferinței și planificator al acestei operațiuni se numea Sir Julian Huxley - un eugenist de frunte și mare strateg imperial care a lucrat îndeaproape cu colegul său, liderul Societății Fabiene, Bertrand Russell. Huxley a împărtășit credința devotată a lui Russell și Wiener în entropia universală, spunând în 1953:

"Nicăieri în toată vasta sa existență nu există vreo urmă de scop sau chiar de semnificație prospectivă... Este împinsă din spate de forțe fizice oarbe, un gigantic dans de jazz de particule și radiații în care singura tendință generală pe care am putut-o detecta până acum este cea rezumată în cea de-a doua lege a termodinamicii - tendința de a se epuiza."

În timp ce începea să formuleze conceptul său de "transumanism" și în timp ce organiza Conferințele Macy Cybernetics, Julian a găsit timp pentru a crea Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) în 1946, redactând manifestul fondator al acesteia. Viziunea sa entropică asupra biologiei și fizicii a fost clar exprimată în viziunile sale politice înfricoșătoare, în care scrie:

"Morala pentru UNESCO este clară. Sarcina care i-a fost încredințată de a promova pacea și securitatea nu poate fi niciodată îndeplinită în totalitate prin mijloacele care i-au fost atribuite - educație, știință și cultură. Trebuie să aibă în vedere o anumită formă de unitate politică mondială, fie prin intermediul unui guvern mondial unic sau în alt mod, ca fiind singurul mijloc sigur de a evita războiul... în programul său educațional, poate sublinia necesitatea ultimă a unei unități politice mondiale și poate familiariza toate popoarele cu implicațiile transferului suveranității depline de la națiuni separate la o organizație mondială."

Lucrând în tandem cu Organizația Mondială a Sănătății - la rândul ei creată de un psihiatru Tavistock pe nume G. Brock Chrisholm - și finanțată în întregime de Fundația Macy, Huxley a organizat crearea Federației Mondiale a Sănătății Mintale (WFMH), supravegheată de Montagu Norman de la Banca Angliei și condusă de șeful Clinicii Tavistock din Londra, generalul-maior John Rawlings Rees, pe care Montagu l-a numit direct.

Chaitkin subliniază că printre primele proiecte pe care WFMH și Fundația Macy le-au organizat împreună se numără "Conferințele privind problemele de sănătate și relațiile umane din Germania" din 1949-1950, care au asigurat că teza personalității autoritare a Școlii de la Frankfurt a fost băgată în mintea tuturor copiilor germani.

Scopul era de a convinge poporul german că întreaga vină a ascensiunii lui Hitler la putere nu trebuie căutată în căutarea unor conspirații internaționale sau a manipulării City of London/Wall Street... ci mai degrabă în dispoziția "psihologică-genetică autoritară" a poporului german însuși.

Acest program a fost supervizat de directorul Tavistock, Kurt Lewin, care a devenit în acest timp o figură de prim rang a Școlii de la Frankfurt și inovator al unei noi tehnici de spălare a creierului numită "formare a sensibilității", care se baza în mare măsură pe utilizarea complexelor de vinovăție și a presiunii de grup pentru a frânge voința unui grup țintă, fie într-o sală de clasă, fie la locul de muncă și absorbirea oricărui gânditor original în stări de gândire de grup.

Munca lui Lewin cu WFMH și Tavistock a devenit, de asemenea, fundamentul doctrinelor teoriei critice de astăzi, care amenință să submineze întregul domeniu de aplicare al civilizației occidentale.

În măsura în care indivizii gândesc pentru ei înșiși și sunt dirijați interior de factori de 1) rațiune creativă și 2) conștiință, sistemele de gândire în grup nu se mai comportă conform acelui tip de reguli de entropie și echilibru previzibile statistic pe care le cer oligarhii și tehnocrații avizi de control. Ștergând acest factor de "imprevizibilitate" prin aducerea argumentului că toți liderii care profesează adevărul sunt pur și simplu "personalități autoritare" și "noi tipuri de Hitler", virtutea mulțimilor a fost ridicată deasupra virtuții geniului și inițiativei individuale, care continuă să afecteze lumea până în ziua de azi.

Conferințele de cibernetică au evoluat de-a lungul anilor 1960-1970, găsindu-se din ce în ce mai integrate în organizații internaționale precum Organizația Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Sănătății, NATO și OCDE. Pe măsură ce această integrare a avut loc, noii tehnocrați au devenit din ce în ce mai influenți în stabilirea standardelor noului sistem de operare mondial. Între timp, guvernele naționale s-au trezit din ce în ce mai curățate de lideri morali naționaliști precum John F. Kennedy, Charles DeGaulle, Enrico Mattei și John Diefenbaker, ceea ce a dus la integrarea analizei sistemelor și a ciberneticii în cadrul de guvernare al noului stat profund internațional.

În timp ce Julian Huxley a inventat termenul de "transumanism" în 1957, cultul inteligenței artificiale ghidat de credința în fuziunea inevitabilă dintre om și mașină a crescut din ce în ce mai mult odată cu evenimente majore precum teza simbiozei om-calculator a lui JCR Licklider din 1960 și aplicarea acestor sisteme în programele Departamentului Apărării, cum ar fi sistemele de comandă a jocurilor de război, SAGE (Semi Automatic Ground Environment) și rețelele de apărare a avioanelor cu reacție fără pilot. Didahiile computer-soldat cu cogniție augmentată ale DARPA au fost o altă expresie a acestei idei perverse, sute de milioane de dolari fiind cheltuite pentru crearea de soldați cyborg îmbunătățiți.

De-a lungul anilor, adepții acestui nou cult s-au trezit în curând operând ca timonieri în noua navă globală a Pământului, dând naștere unei noi clase de elită globală de tehnocrați și oligarhi loiali doar castei și ideologiei lor, care se străduiesc să modeleze mințile lor tot mai aproape de modelul mașinilor de calculat idei capabile de logică, dar nu și de iubire sau creativitate.

Cu cât acești tehnocrați culți precum Yuval Harari, Ray Kurzweil, Bill Gates sau Klaus Schwab vor putea gândi ca niște computere reci, determinând în același timp masele pământene să facă același lucru, cu atât mai mult va putea fi susținută teza conform căreia "computerele trebuie să înlocuiască în mod evident gândirea umană"

Matthew Ehret

Primul episod poate fi citit AICI.

Al doilea episod poate fi citit AICI.