Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca

Postat la: 21.11.2024 - 09:51

Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a accesat în cursul anului 2023 fonduri europene în valoare de 110.000 mii RON ( adică 11 miliarde lei vechi) pentru a împăduri o suprafață de circa 25 de ha teren degradat cu 70 de mii de puieți.

În urma anchetelor repetate atât Institutul pentru Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS) dar și DNA Galați a dat soluție de clasare pentru șase dintre silvicultorii bănuiți de implicare în fraudarea fondurilor europene, pe motiv că "fapta nu există". Inclusiv pentru ing. Virgil Ivan șeful OS Vidra. Au rămas în cauză ing. Gabriel Păun responsabil cu implementarea proiectului deoarece "nu a cerut și verificat certificatele de proveniență a puieților de foioase în punctul. Mai există însă un dosar disjuns din cauza principală instrumentat de către DGA Vrancea și un altul instrumentat de către DNA Iași.

Magura Odobești, u.p. (unități de producție, parcele forestiere în limbaj tehnic forestier) I Bolotești, u.a.130C, 131A, 132B, 132C, 132D, 133C, 133D si U.a. 176B, din U.P. II CHILIMETEA, cu toate că avea în fișa postului această obligație", se arată în referatul de la DNA Galați.

Un alt responsabil pentru fraudarea fondurilor conform anchetatorilor, este Mihai Mohorea administrator al S.C. ALMA GROUP RESEARCH SRL, agent economic responsabil cu constituirea plantației. În concluzie ing. Virgil Ivan șef al OS Vidra este nevinovat împreună cu alți cinci bănuiți și anchetați timp de un an de zile, fiind exonerați de organele judiciare de orice vină.

Ing. Gabriel Păun retrogradat din funcție pentru luare de mită

Până în urmă cu câtva timp Păun Gabriel a deținut funcția de șef cu investițiile în cadrul OS Vidra, numai că din această funcție a contractat cu un gaent economic o lucrare de reabilitare a unui drum forestier. Fără nici un fel de rușine Păun a cerut șpagă la "parandărăt" de la firma în chestiune chiar prin contul său personal de la bancă. Patronul firmei s-a plâns după aceea la șefii de la OS Vidra de cererea nerușinată a lui Păun. Aceștia au procedat în consecință și l-au demis din funcție. Deasemenea alte șase firme s-au plâns atât la ICAS cât și la parchet de metehnele lui Păun.

În numele deontologiei profesionale i-am adresat prin whatsapp mai multye întrebări legate de acuzațiile ce i se aduc, lui Păun Gabriel.

"Dle Păun ar trebui să lămurim niște chestiuni. Este adevărat că 4 angajați ai Oc Silvic Vidra au fost chemați la instanță fiind denunțați de dvs? În câte puncte ați marcat (n. red. -loturi de pădure) din cadrul OS Vidra și câți bani ilegali ați încasat? Nu mai puțin de 6 agenți economici în frunte cu P.C. de la Vidra, F.S. sau O.V. SRL au fost chemați la audieri și v-au denunțat pe dvs. S-au făcut reconstituiri de partizi și se fac și acum? Și asta chiar în zonele în care dvs ați marcat ilegal cu ciocan peste ciocan? Acum alți 4 angajați ai OS Vidra au fost convocați la DGA Vrancea. Deontologia profesională mă obligă vă adresez aceste întrebări. Dacă nu-mi veți răspunde în trei zile, voi consemna că nu doriți să răspundeți și voi publica articolul în acest mod."

Dacă într-o primă fază Păun ar fi fost deschis la o discuție lămuritoare, ulterior s-a arătat extrem de deranjat de întrebări și a trecut la injurii și amenințări de cea mai joasă speță.

"Băi, kktți am să vă reclam peste tot pentru că mă șantajați cu astfel de indivizi! Cum de aveți astfel de informații false" (n.red. Informațiile false sunt din dosarele deschise în cauză). Și a concluzionat: "Am să pun pe cineva.... și ai sa spui si ce ai mancat aseară!"

Pe înregistrările mai vechi depuse la dosar se află și o înregistare audio aflată în posesia noastră în care același Păun se autodenunță spunând că i-ar fi dat "șefului mare" o șpagă de 10 mii de euro pentru postul de șef la investiții și încă 3500 euro pentru ca soții să-i fie angajată la OS Vidra.

Unul dintre apropiații lui Păun ne-a mărturisit că acesta numai "o face pe nebunul". "Am să vă spun că de când i s-au deschis dosarele penale e tot mai surexcitat și bănuiește pe toată lumea de conspirație împotriva sa, inclusiv pe soția sa. Dacă mă întrebați pe mine, eu cred că el o face pe nebunul la propriu, și din ce știu, ar vrea să se interneze la un stabiliment gen Voila, Poina Mare, Socola sau Bălăceanca ca să scape de dosarele penale pe motiv iresponsabilitate și tulburări psihice grave!", a mai adăugat ruda sa.

Marian Gârleanu

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu