Pe Vlad Voiculescu și Raed Arafat îi leagă doar DNA și Principiul lui Dilbert, cu Legea lui Peter, prin efectul Dunning-Kruger via George Soros

Motto: "Autoritatea unui singur om competent, care oferă argumente şi dovezi, este mai valoroasă decât acordul unanim al celor care nu înţeleg nimic în acest sens" (Galileo Galilei).

Principiul lui Dilbert se referă la o teorie din anii 1990, extrem de actuală şi astăzi, care explică de ce, de multe ori, angajaţii incompetenţi sunt promovaţi în funcţii de conducere. Paradoxal, o persoană incompetentă e numită într-o funcţie mai înaltă, pentru a nu-i mai "încurca" pe ceilalţi, este o realitate şi este una dintre explicaţiile pentru care cei bine pregătiţi profesional, eficienţi şi performanţi nu pot sau reuşesc cu greu să avanseze în carieră.

Principiul lui Dilbert îşi trage numele de la cartea cu acelaşi titlu a lui Scott Adams, creatorul benzilor desenate "Dilbert", în care prezintă, într-o manieră satirică şi umoristică, aspecte legate de afaceri, de relaţii sociale şi profesionale, insistând pe o realitate observată direct în anii 1990. Dilbert, "personajul" din benzile desenate, lucrează într-o companie IT, foarte birocratizată, în care efortul şi performanţele nu sunt răsplătite.

Volumul "The Dilbert Principle" (Principiul lui Dilbert), în care Scott Adams teoretizează mecanismul promovăriii incompetenţilor, a fost publicat în 1996 şi s-a bucurat de un succes enorm, fiind vândut în peste un milion de exemplare, în revista New York Times situându-se pe poziţia de bestseller vreme de 43 de săptămâni.

Cei mai incompetenţi angajaţi ajungeau în funcţii de conducere, deoarece, în general, nu înţeleg mai nimic din domeniul în care lucrează, nu performează, nu înţeleg progresul, tehnologia, nu înţeleg mecanismele pieţei, nu au viziune, nu au priceperi şi deprinderi. Conform Principiului lui Dilbert, angajaţii incompetenţi sunt promovaţi intenţionat, pentru a se evita daunele pe care aceştia le-ar aduce în nişte posturi cu adevărat importante pentru beneficiul întreprinderii.

Efectul Dunning-Kruger, numit şi "Efectul de supraapreciere", formulat tot în anii 1990, de către doi psihologi americani, David Dunning şi Justin Kruger, descrie acel mecanism de gândire care duce, la unele persoane, la o eroare de autoevaluare, în sensul că cei ignoranţi, adeseori, se consideră a fi cu mult mai inteligenţi şi mai competenţi decât sunt în realitate, altfel spus, nu sunt conştienţi de limitele lor şi nici nu recunosc nivelul de competenţă a al celor cu adevărat performanţi.

Principiul lui Peter, succint, ar putea fi formulat astfel: "Într-o ierarhie, fiecare angajat va fi promovat până la nivelul lui maxim de incompetenţă". Autorul principiului, Laurence J. Peter, specialist în organizare ierarhică, susţine că "pe termen îndelungat, multe posturi vor fi ocupate de persoane incapabile să-şi asume responsabilităţi", deoarece, un angajat, după mai multe promovări, va ajunge într-o poziţie ierarhică în care nu va mai avea competenţe, blocând şansele celorlalţi.

Teoretic, o soluţie mai simplă pentru a se scăpa de angajaţii incompetenţi ar fi concedierea lor, dar, în foarte multe alte situaţii, realitatea arată că aceştia nu pot fi concediaţi din varii motive - au "relaţii", şantajează, invocă diverse clauze, reglementări etc. În astfel de împrejurări, compania în care lucrează nu-i poate îndepărta din posturile în care nu performează decât "promovându-i" într-un post în care lipsa lor de performanţă nu mai are un impact atât de puternic.

În 2001, câştigătorul Premiului Nobel pentru Economie, George Akerlof, şi profesorul de economie Pascal Michaillat, de la Universitatea Brown, au adăugat un alt argument în sprijinul Principiului lui Dilbert - "sindromul scarabeului" sau "pricipiul similarităţii" (pornind de la observaţia entomologilor că aceste insecte, scarabeii, când sunt închise alături de alte specii de insecte, graţie capacităţii lor de adaptare la mediu, vor ajunge să predomine).

Pentru că promovarea incompetenţilor în economie, în politică, în viaţa socială e un fenomen larg răspândit, explicatia o dă într-un interviu din Harvard Business Review, un psiholog organizaţional: astfel de persoane par foarte sigure pe ele, nu au ezitările fireşti ale unui om inteligent, iar o astfel de "încredere" devine convingătoare pentru mulţi, confundându-se aroganţa cu leadership-ul.

Referitor la Raed Arafat e ca și suficientă recunoașterea publică a directorului executiv al Fundației Soros, Gabriel Petrescu: "Domnul Raed Arafat a făcut parte din Consiliul Director al Fundației Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate până în anul 2005, când Fundația Soros a contribuit financiar la fondarea SMURD și a dispeceratului acestuia de la Târgu Mureș, iar rămânerea domniei sale în cele două fundații ar fi reprezentat un conflict de interese".

Asadar, unul dintre cei mai longevivi demnitari din sistem al statului român a condus una dintre fundațiile din suveica de organizații înființate de controversatul miliardar George Soros în România, la începutul anilor 2000. Și în care au fost cooptați prin burse de studii sau funcții de conducere mulți dintre cei care s-au aflat apoi la conducerea instituțiilor cheie ale statului român. E bine de știut că SMURD-ul a fost înființat prin contribuția financiară a Fundației Soros. Iar Raed Arafat a făcut parte din Consiliul Director al Fundației Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate. Și a fost detașat de Fundația Soros în fruntea SMURD, structură care a apărut la Târgu Mureș pe banii miliardarului George Soros. Și care s-a dezvoltat până ce a ajuns a fi catalogată drept un adevărat "stat în stat".