Pelerinaj la ușa ministrului Grindeanu pentru oprirea demiterilor

Postat la: 08.02.2022 - 07:18

La umbra mariajului PNL-PSD, în ministerele din curtea generalului Nicolae Ciucă s-a dezlănțuit jihadul demiterilor. După ce a terminat rocadele la nivel de secretari stat, noua putere a trecut la nivelul următor, înlăturând toți directorii numiți sau agreați de USR-PLUS.

Surse din interiorul Ministerului Transporturilor ne-au relatat că a fost pelerinaj la sfârșitul săptămânii trecute, la ușa ministrului Sorin Grindeanu, după ce acesta l-a demis pe Florian Ionuț-Daniel, director general al Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile. Ordinul nr. 93/ 01.02.2022 a inflamat spiritele susținătorilor săi politici și informativi, care au asaltat ușa cabinetului Grindeanu trei zile mai târziu, când documentul a ajuns la serviciul Resurse umane al ministerului, pentru a fi dus la îndeplinire.

Gurile rele spun că fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, l-a numit pe Florian în funcția de director general și președinte al Consiliului de conducere al Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIASC), la recomandarea senatorului USR de Iași, Marius Bodea și la intervenția lui Stoica Nicolae, director al Autorității Aeronautice Civile Române. Această numire controversată venea pe fondul problemelor penale pe care Florian Ionuț-Daniel le avea cu un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, referitor la un "împrumut" de 5000 de euro neînregistrat în declarațiile de avere.

Florian Ionuț-Daniel a fost angajat la Ministerul Transporturilor, în anul 2013, în cadrul Centrului de Investigații (cum se numea atunci actuala Autoritate de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile), nefiind investigator de profesie. Ministrul userist, Cătălin Drulă, l-a promovat pe Florian la conducerea AIASC, în martie 2021, uitând de sloganul cu care USR - PLUS a făcut furori în campania electorală: "Fără Penali în Funcții Publice!"

Eduard Ovidu Ohanesian

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu