Povestea femeii căreia statul i-a luat fiul din cauza unei erori a Fiscului. Scandalul alocațiilor din Olanda dezvăluie adevărate drame

Postat la: 28.02.2021 - 13:26

Un cutremur politic a zguduit Olanda: premierul Mark Rutte și întregul său Cabinet au demisionat acum câteva săptămâni. Motivul? În atenţia Fiscului au ajuns mii de părinți. Autorităţile i-au acuzat că ani în șir au obținut ilegal alocații pentru copii, ceea ce nu era adevărat.

Dar până să se ajungă aici, aceste familii au avut avut mari probleme financiare. Acum, oamenii protestează la Haga, unde cer ajutor şi compensaţii. „Vom continua să luptăm!" - strigă un grup de protestatari. Janet Ramesar a venit aici pentru că a pierdut aproape totul. La fel şi ceilalţi. „Am emoţii mari, nu e ceva ce faci în fiecare zi. Dar, mă aştept să fim ascultaţi", spune Janet. La rândul lui, Roger Derikx face tot posibilul să se încurajeze pe el şi pe ceilalţi. „Nu vom renunța. Vrem să știm care e situaţia reală, vrem sa facem asta pentru noi toți și pentru copiii noștri", spune Roger. Roger Derikx și Janet Ramesar și-au unit forțele pentru a organiza acest protest. Se numără printre miile de părinți care au suferit pe nedrept din cauza Fiscului olandez. În urma unor cazuri de fraudă, au fost victimele măsurilor de identificare a suspecților ce beneficiau ilegal de ajutor de la stat.

Roger Derikx își amintește cum, în urmă cu 11 ani, la ușă a sunat un reprezentant al Fiscului. Roger scoate un dosar și îi arată reporterului o chitanță. „După cum vedeți, aveam aici suma de 35 de mii de euro, o parte din ceea ce ne cereau ei să dăm înapoi. Aceasta a fost una dintre primele scrisori și ne-am întrebat ce se întâmplă... Nu știu dacă dumneavoastră aveți în cont 30 de mii. Eu nu aveam", spune Roger Derikx. „Au vrut banii atunci, pe loc?", întreabă reporterul. „Da, era un individ în faţa uşii cu scrisoarea în mână, care m-a întrebat dacă pot plăti", povestește Roger.

Derikx nu a putut plăti și a încercat să-și dovedească nevinovăția. Autoritățile au luat măsuri dure, după ce i-au acuzat familia că a înșelat statul cu 60.000 de euro, bani proveniţi din alocațiile pentru copii. „Ei cer 40% din salariul tău în fiecare lună. Îţi pot lua mașina când conduci pe autostradă. La un moment dat, nu există cale de ieșire. Începi să te îndoiești de celălalt, te întrebi dacă ai completat bine declaraţiile fiscale. Fiecare zi era o luptă pentru bani, simţeai că-ţi pierzi controlul din cauza presiunii", povestește Roger Derikx.

Urmărită penal și catalogată drept o şarlatană, Janet Ramesar şi-a văzut viaţa distrusă. La rândul său, trebuia să înapoieze mii de euro. Mamă singură, era nevoită de multe ori să supraviețuiască doar cu 25 de euro săptămânal. „Îl lăsam pe fiul meu să mănânce primul, pentru că avea nevoie mai mult ca mine. Iar atunci când începeam să mănânc, nu digeram mâncarea, corpul nu o asimila. În cele din urmă, acum doi ani, în 2019, mi-au luat fiul. Mi-au spus că eu nu pot avea grijă de el, iar eu le spuneam că e din cauza Fiscului. Nimeni nu ar trebui să-şi piardă copilul din cauza guvernului!", spune Janet Ramesar.

După o lungă perioadă de depresie, îşi poate vedea fiul doar două zile și jumătate pe lună. Dar și-a recăpătat puterea să lupte. La scurt timp după aceea, scandalul a devenit public. Autoritățile olandeze au reacţionat la o anchetă Deutsche Welle şi au recunoscut că din cauza unei combinații între legislația strictă și acțiuni antifraudă dure, mii de părinți s-au confruntat cu probleme financiare, un lucru ce nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Guvernul şi-a cerut scuze şi a promis compensaţii de 30.000 de euro pentru fiecare dintre cei afectaţi. Dar mulţi părinţi nu au primit încă aceşti bani. S-au săturat și tot mai mulţi vor răspunsuri. Una dintre întrebări este de ce vizate au fost în principal familiile de imigranţi.

În ianuarie, presiunile la adresa guvernului au ajuns la un asemenea nivel, încât premierul Mark Rutte a demisionat. Momentan rămâne premier interimar, dar vrea să candideze din nou la alegerile din martie. Mark Rutte a încercat să explice de ce durează atât de mult până la efectuarea plăţilor compensatorii. „În multe cazuri, au datorii la proprietari, la compania de electricitate şi aşa mai departe. Iar dacă le dăm banii, există riscul să fie folosiți imediat de acei oameni la care au datorii, aşa că nu o pot lua de la început. Noi nu ne dorim doar să le dăm banii, care sunt ai lor - le vom da banii, este un lucru de importanţă maximă - dar vrem să ne asigurăm că o pot lua de la zero", a declarat Mark Rutte, premier interimar.

Rutte a invitat câteva familii la reşedinţa sa oficială. Întâlnirea a durat şase ore. Janet Ramesar a fost printre ultimii care au plecat de la întâlnire. „Chiar ne-au ascultat şi acum ei înţeleg lucrurile mult mai bine. Aşa că eu cred că a fost bine că am venit", spune femeia. Fiul lui Janet a avut ocazia să se elibereze de toată durerea şi frustrarea. Iar Janet de-abia aşteaptă întâlnirile viitoare. Spune că vrea să privească înainte şi să regăsească fericirea.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu