Programul de "e-sănătate" din China: un instrument care va facilita măcelărirea oamenilor pentru organe
Postat la: 22.02.2023 - 16:01
La finele lui 2022, Comisia Naţională pentru Sănătate din China, împreună cu Administraţia de Stat pentru Medicină Tradiţională Chineză şi Biroul de Prevenire şi Control al Bolilor Infecţioase au prezentat cel de-al 14-lea Plan de Sănătate al regimului comunist chinez pentru următorii cinci ani.
Este un program care foloseşte tehnologii electronice asociate cu medicina, însărcinat, printre altele, cu menţinerea prelevării forţate de organe de la deţinuţi de conştiinţă, în principal de la practicanţii Falun Gong, disciplină spirituală persecutată crunt în China de peste două decenii.
Până în 2025, va exista o reţea de interconectare digitală care va aduce un număr mare de plămâni, ficaţi, rinichi, cornee, piele şi celule stem în sălile de operaţie pentru a alimenta piaţa de transplanturi în creştere din China.
Începând din acest an, transnaţionalele occidentale şi din Asia de Sud-Est vor avea, de asemenea, acces la datele medicale ale angajaţilor lor chinezi şi vor putea să înlocuiască persoanele bolnave cu persoane sănătoase.
Această Platformă Naţională de Sănătate se bazează pe algoritmi similari cu cei utilizaţi de Partidul Comunist Chinez în programul său de recunoaştere facială.
Pentru a deruta opinia publică naţională, regimul de la Beijing, prin intermediul publicaţiei Red Star News, a raportat că planul de e-sănătate se bazează pe „managementul individual", dar nu a menţionat dezvoltarea inteligenţei artificiale din spatele acestui program.
Wei Zining, director al Institutului "Sanyi Zhiku" de Cercetare a Managementului şi Dezvoltării din cadrul Spitalului din Beijing, a declarat, într-un interviu online acordat Red Star News, că „cel de-al 14-lea Plan Naţional de Management Medical va fi dezvoltat în întregime prin programe digitale", adăugând că descoperirile în domeniul inteligenţei artificiale sunt răspunsul la acest proiect.
Potrivit Red Star News, noul program ştiinţific prevede opt sarcini, începând cu suportul şi infrastructura, şi continuând cu actualizarea Sistemului Naţional de Sănătate, dezvoltarea tehnologiilor asociate cu medicina sau integrarea digitală.
Cu toate acestea, ceea ce este izbitor este planul de acţiune convenit de regimul comunist de la Beijing, în care dezvoltarea spitalelor inteligente şi securitatea datelor arată că investiţiile în inteligenţă artificială au ajuns pe piaţa transplanturilor.
Într-o aluzie la ceea ce se întâmplă în domeniul sănătăţii publice, Red Star Newssusţine că, de fapt, cuvintele cheie sunt: „cod de sănătate electronic complet funcţional".
Acest lucru întăreşte teza despre ingineria socială din spatele Planului cincinal în domeniul sănătăţii, care „asigură o muncă ordonată cu masele şi popularizarea codurilor electronice", precizează alertadigital.com.
Astfel, utilizatorii de internet, confruntaţi cu expunerea politică a noului cod sanitar, s-au întrebat: „Îmi va încălca codul viaţa privată sau va servi la monitorizarea mea medicală?
Răspunsurile se află în China, ţara în care se află piaţa gigantică a recoltării forţate de organe de la practicanţii Falun Dafa.
Cu toate acestea, Partidul Comunist Chinez dezinformează prin intermediul purtătorilor săi de cuvânt.
De exemplu, Wang Chenguang, profesor la Facultatea de Drept a Universităţii Tsinghua, a declarat pentru Red Star News:
„Codul de sănătate electronic este un fişier complet de informaţii personale pentru a servi cetăţenii", iar ulterior s-a contrazis.
„Dar, în prezent, funcţiile programului nu sunt pe deplin determinate." Ce a vrut să spună acest lider de partid prin „funcţiile nu sunt pe deplin determinate"? Nu au existat răspunsuri.
La rândul său, directorul Institutului "Sanyi Zhiku" a declarat:
„Acest nou plan medical este programul cu cele mai multe dosare electronice ale cetăţenilor şi acoperă totul de la naştere până la moarte, aşa că nu trebuie să vă faceţi griji în privinţa confidenţialităţii. Pentru asta sunt agenţiile naţionale. Codul de sănătate este plasat pe telefonul mobil personal, deci este de încredere".
Prelevarea forţată de organe pe viu de la practicanţii Falun Gong stă la baza noului program de sănătate al Chinei.
Falun Gong este o disciplină care constă în efectuarea unui set de exerciţii line, denumite „qigong" în cultura chineză, şi respectarea în viaţa de zi cu zi a unui cod moral ce are la bază trei principii fundamentale: Adevăr, Compasiune şi Toleranţă.
După ce a început să fie predată public (în anul 1992), Falun Dafa a devenit rapid o mişcare de masă în China, fiind îmbrăţişată şi apreciată de aproape o sută de milioane de oameni, mai mulţi decât numărul membrilor Partidului Comunist Chinez. Acest lucru a pus-o pe „radarul" dictatorului Chinei care, în 1999, nemulţumit de popularitatea ei, a declanşat o brutală campanie naţională de eradicare a practicii. Iar campania de eradicare a fost transformată în scurt timp într-una de exterminare.
Aşa cum cercetări independente aveau să dovedească ulterior, regimul comunist de la Beijing a transformat practicanţii persecutaţi într-o bancă vie de organe. Practic, odată „internaţi" forţat în lagăre de muncă sau închisori, practicanţilor li se fac analize de sânge şi ajung într-o bază de date. Iar apoi, când un pacient care are nevoie de un transplant plăteşte preţul cerut de spitalele chineze de stat, un aderent Falun Gong compatibil este scos din închisoare şi sacrificat. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici. În ciuda faptului că a fost şi este persecutată atât de crunt, practica nu a dispărut ci, dimpotrivă, s-a răspândit în întreaga lume.
În anul 2013, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care a avertizat Republica Populară Chineză că practica sa de recoltare de organe forţată este inacceptabilă.
În iunie 2019, un tribunal prezidat de judecătorul Curţii Penale Internaţionale Sir Geoffrey Nice, care l-a judecat şi pe Slobodan Milosevic, a declarat: „China recoltează organe de la practicanţii Falun Gong închişi, iar acest lucru este un genocid".
Alţi judecători au concluzionat, de asemenea, că există dovezi clare şi convingătoare că recoltarea forţată de organe are loc în China de aproximativ 20 de ani, iar acesta a fost verdictul final al unei comisii special înfiinţate pentru a examina această speţă.
Totodată, avocatul pentru drepturile omului David Kilgour, care a depus mărturie în instanţă, a declarat la postul de televiziune ABC că practica recoltării forţate de organe de la practicanţii Falun Dafa „se înrăutăţeşte constant", adăugând: „Am fost procuror timp de 10 ani şi vă pot spune că dovezile sunt copleşitoare".
„Această infracţiune nu numai că mai continuă încă, ci documentăm că se înrăutăţeşte. Maşinăria care recoltează organe de la practicanţii Falun Gong devine mai mare, nu mai mică", a conchis Kilgour.
Astfel, intrarea în vigoare a noului cod de sănătate electronic presupune un instrument favorabil selectării practicanţilor Falun Gong pentru a fi masacraţi de către Partidul Comunist Chinez.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu